Mariana Cardas

Cel mai adesea sunt pielea și sunt carnea pe care tu ca pe o albă hârtie strivești cuvinte fraze icnite descriind tic-tacul timpului un trandafir de sânge îmi înflorește gura iar dorința mi se

Viitorul aparține mâncătorilor de nori căci ei sunt purtătorii cerului. Fețele lor arse de stele seamănă cu lumina sacadată a farurilor Aceste scânteieri impertinente ne luminează fără răgaz

Ne despărțim adesea de cer și pământ ascunzând-ne urma în cicatricile scoarței stropi de ploaie ascultăm în noi și singuri cu degete de lut împletim materie împletim un timp - timpul marelui

deasupra focului - dansul unei pene albe ca un poem în devenire

alunecăm liniștiți precum doi pești rubinii în adâncimea vasului ne rotim în jurul lumii, apă dulce, drum bun!

ochii mei pot ucide din dragoste ce fiară puternică sunt doar iubindu-te.

Vă propun un top al volumelor de poezie, realizat de revista Observator cultural. Probabil că este un top mai vechi, dar de-abia ieri mi-a căzut sub ochi. Îmi face plăcere să vi-l aduc și vouă la

Umezindu-și buricele degetelor în primăvara asta atemporală ea își dezbracă bijuteriile punându-le în cerc se ghemuiește în conul de umbră, delicată aproape copilă, fără șovăială cu fruntea

Când ne naștem acoperim cu fire de sânge spectacolul lumii. imperceptibil, deschidem ochii și prima imagine ne umezește retina.

ninge cu silabe de singurătăți tăcerea se desface-n petale iar visele mele de-un galben topaz devin din nou mai absente. urlu urechii vântului de miazănoapte să ningă peste mine cu tăceri e

Împletesc armuri din fire de mătase pentru plopii ce-și freacă oasele de fereastra albastră a visului meu presimt că pânza freatică fraternizează cu cerul mi-e frică de altfel că va deveni

Măzgălite pe zid cuvinte obscene și simboluri îmi zgârie privirea și pleoapele se opresc însângerate. Am rămas arsă, cerul îmi strivește craniul. Un gând îmi zvâcnește în tâmpla dreaptă Ar

Când vom fi culcați unul lângă altul în genunea timpului clisos ne vom întoarce noaptea ca să șoptim printre ierburi atunci când crește punctul de origine în ochii sălbăticiunilor sculptate din

Personalitatea învăluitoare a unei flori tinde să privească în noi asceza unui parfum din lumea culorii.

Deasupra casei adormise vântul incandescent, culcat pe spate până când stelele deveniră ierburi plutitoare pe o mare de pământ.

A început să danseze, să zboare, să tremure... degetele ei erau tulpini agățate de surâsul ud. Se dezlănțuia sub vâlvătăi de ploaie apa îi topea încheieturile mâinilor greieri poposeau în

Cu un gest măreț vreau să repar tot ce ni s-a întâmplat în sufletul meu zac colorate săruturi cu gust de clorofilă mi-e frică să te-ating aș putea sparge cuvintele de insula paradisiacă a

Când deschid fereastra - ochiul meu spre lume- lucrurile vin din ceață și strălucesc dau buzna acoperind neliniștea cu cuvinte suspecte Trebuie să fie noapte, desigur ca să pipăi golul din

Vârtejul de praf al deșerturilor văzut de departe. Elitre invizibile verbalizează orice absență. Nopți fără sfârșit. Miraje. Șlepuri ale neputinței îi fac pe porumbei să vibreze în aerul alb al

Am fost egistă, pretențioasă, nestrămutată când am căutat un oarecare tip de adevăruri, certitudinea pielii și înțelepciunea buzelor, de exemplu, sau adevărul pe care îl are mirosul mâinilor,

Protuberanțe ale arborilor germinează în inima vârtejurilor și a orașelor. În depărtare, bălțile de promoroacă se sfărâmă, iar memoria devine marmoreană. Cântul se ridică, eliberat de scoarțe

Ea își deschide marile aripi ale Beatitudinii. Spațiul este itinerariul său. În același timp Mercur, Simorgh, pasăre ka. Navetă între învelișurile unei stratosfere numite Conștiință. Alegorie a

Tije și nervuri se înalță pentru a bălmăji literele unui alfabet subteran. Tije, nervuri și dorință. Pentru că doar dorința consimte chiar dacă repetă râurile umbrei. Aduc chemare Stelei : altă