Dincolo

toate poemele tale incep simplu, de fapt nu e vorba numai de inceput,esenta lor si in speta si a acestui poem este mesajul. scrii poeme pentru mesaj, mai putin pentru figuri de stil. interesanta viziunea ta ca fiecare din noi are libertatea de a-si imagina diviniatea. mi-a placut.vezi pleoapa.
mcm

prea directa poezia. cuvintele nu sunt sarace pentru a exprima o viziune, cuvintele sunt si ele un material ,chiar daca viu , pe care artistul il modeleaza, cuvintele se spun pana la urma viziunii, daca viziunea e cu adevarat puternica.e ca si cum un sculptor ar spune ca lemnul e sarac,:) cand de fapt noi suntem saraci..
poate ca viziunea din aceasta poezie nu s=a copt suficient in dvs pentru a iesi la suprafata transfigurata..mesajul nu ajunge la celalalt daca e transmis exact, direct ca si cum ati transmite o informatie, ci doar atunci cand e trait..o idee netraita nu schimba nimic in om, nu-l ajuta sa creasca..

Suntem doar palide scântei din lumina lui Dumnezeu, limitați de ceea ce suntem să vedem doar „aer și stele”. Și, deși avem libertatea, nu vom putea niciodată ajunge cu mintea sau inima dincolo. Căci nu suntem nici cât „o clipire de pleaoapă a lui Dumnezeu”.
Așa am citit mesajul. Mă bucur să vă descopăr.

Doru Emanuel

e o greseala sa se faca distinctie transanta intre estetica si continut in arta..o opera are valoare numai atunci cand autorul isi aduce forma cat mai aproape de continut, de viziunea sa interioara...despre asta e vorba, si nu de a folosi niste figuri de stil pt frumusetea lor , pt ele insele...daca existia dihotomia asta, opera nu e intreaga...crede ca v-ati dat seama ca atunci cand inspiratia vine parca de undeva de sus, poezia se scrie parca singura,si atunci forma in care ea apare e atat de legata de continut incat fac corp comun, incat nu poti sa mai faci distinctia asta intre forma si continut..in momentele cand nu aveam aceasta inspiratie totala, putem incerca sa aducem forma cat mai aproape de viziunea interioara...e ca si incercarea de a aduce chipul nostru lumesc cat mai aproape de asemanarea cu chipul dumnezeiesc..

Vă mulțumesc pentru comentarii.

În astfel de poezii, cu caracter ezoteric, o formă îngreunată de epitate și metafore îndepărtează și mai mult cititorul de idee.
Am considerat că două rime și trei metafore sunt suficiente pentru a satisface oareșce pretenție lirică. Dar, se prea poate să mă înșel.

Am schimbat ultimul cuvânt: imagina-> închipui... știam că lipsește ceva.
Că or lipsi mai multe... și asta este adevărat.

neputința noastră de închipuire, limitele imaginației, dau tot farmecul religiei.
credem (uneori pînă la crimă) în aceste indubitabile limite ale sacralității. salvăm astfel fericirea ungherelor noastre sărace în duh, ne izbăvim. cu siguranță habar nu avem despre ce vorbim cînd spunem că El e mai mult, dincolo. dar o facem așa cum romanii cartografiau teritorii drept \"hic sunt leones\". niște grozăvii teribile domnule...ce altceva? expeditiv și comod. că doar și știința ce altceva poate fi decît punerea de acord cu imposibilul? sporirea blagiană a misterelor...\"crede și nu cerceta\" etc. sic transit gloria mundi...:)
în altă dezordine de idei primul cuvînt ar trebui să fie \"în\" și nu \"pe\"...cel puțin pentru senzația de adîncime...nu?
ar mai fi riscul unei confuzionări a cititorului acestei meditații lirice în ideea imaginării acelei neînchipuiri. ochiul clipește, se pare. eu unul cred că e un semn gestul ăsta. cred că Dumnezeu ne trage cu ochiul ;) \"daa...nimic altceva decît aer și stele!\"
amical, de cursă lungă,
de zbor de înnotat pe jos,
george cel asztalos

Am ales \"pe\", deoarece fac referire în acel vers la cerul vizibil \"pe\" care sunt lucruri. Luna de pe cer, norii de pe cer,... expresii uzuale. Este o imagine plată. \"în\" presupune o altă dimensiune pe care nu am dorit să o ating din primul vers.

Prepozițiile \"pe\" și \"în\" formează imagini cu totul diferite.
Ca un alt răspuns pentru \"acuza\" de lipsă a formei acestui text, întâlnită undeva în comentariile de mai sus.

astre, asteroizi, planete, meteoriti,comete, nove, blackholes, unde electromagnetice, sateliti orbitali, deseuri cosmice , vidul interstelar si noi...si ei
dar privitul in sus si intru e un gest reflex, nu-i asa?

prima data cand vad un poem atat de \"simplu\" si concis apreciat cu o stea pe site
imaginea e lucrata perfect, nu-i trebuia nici un cuvant in plus, si nu pot gasi nimic de comentat or alterabil artistic
felicitari

mie imi e dor de un Paul Bogdan... dur. Asa cum il stiam eu. Asa cum il stia Serban. Ce se intampla omule? Noi nu suntem impresionabili usor. Si daca iti spunem asa din suflet iti spunem. Hai!
nu e nimic ilogic, nimic comun, dar tu ai ramas dincolo... si noi te vrem aici!

Eu, deocamdata, ma plimb prin lumea voastra..Inca nu este si a mea...Nu stiu daca sunt impresionabila usor sau greu, dar poezia mi-a placut...Atata doar ca doresc sa adaug: pe Dumnezeu ni-L putem inchipui atat de usor. Este de ajuns sa credem, sa-L visam, sa-L iubim...Si cate infatisari minunate nu are Dumnezeu...E o minune ascunsa in fiece fiinta sau lucru din preajma noastra...Cum spune psalmistul: minunat este Dumnezeu in toate lucrurile sale. Si inca ceva: mi-a fost drag sa intalnesc un poet sensibil...Dur? Poate nu sunt decat o versificatoare, dar cred ca un artist adevarat creeaza nu ca sa fie pe placul cuiva, sa copieze pe cineva...Scrie cum simte, scrie, cum zicea Petre Tutea, sa reflecte si el prin harul lui `petece de transcendenta`. Scrie cum simti, draga Bogdan, si vei fi impacat. Adriana

Dacă Dumnezeu i s-ar dezvălui omului dintr-odată, lumina Lui ar putea să-l orbească, spunea Blaga. De aceea El se dezvăluie omului treptat, prin mici fleshuri, și nu oricine este capabil să vadă chiar aceste frânturi de lumină. Nu mă refer aici la marii inițiați, la marii iluminați, la poeți geniali ca Rimbaud sau Nichita Stănescu, (dau aici doar două nume), capabili să vadă lumina, să o îndoaie și să o transpună în versurile lor.
Natura este un templu imens, spune Baudelaire, Dumnezeu este pretutindeni numai că ochii profani nu-l pot vedea prin desișul simbolurilor care-i ascund strălucirea, nici să-i audă vocea printre acele « murmure confuze », ininteligibile.
Muzica lui Bach ne poate urca pe aripile ei evanescente mai aproape de Dumnezeu, picturile de pe tavanul Capelei Sixtine, turnurile Sagradei Familia, Coloana Infinitului și multe alte « minuni » create de om sub inspirație divină ne pot revela într-o oarecare măsură, ceea ce ne închipuim noi cu ochii minții, dar mai ales cu cei ai sufletului.
« Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea sa, iar omul, ca să se răzbune, a făcut la fel », spunea Voltaire. Așa o fi ?

Cu respect pentru acela care a văzut o sclipire într-o clipire a ochiului divin

Dincolo de inimaginabil stă doar imaginația noastră și credința, dincolo de credință e Dumnezeu. Stare meditațional-existențialistă, calmă și expresivă.

Mi-a plăcut!

Nu prea ma pricep la comentarii , scriu destul de scurt. Imi place poezia, dar m-am oprit la un amanunt: \"cat de dincolo este Dumnezeu?\" Eu as zice dincoace...
Dar nu este o critica, am inteles sensul, cred ca intelegi ce vreau sa spun.

Paul, sincer să îți spun, eu nu înțeleg de ce ai primit steluță; ideea este atât de clară și de uzitată peste tot în cărțile de filozofie, exprimată de Kant sub forma concisă a imposibilitații cunoașterii lucrului în sine, care poate fi perfect asimilată cu Dumnezeu; apoi exprimarea poetică nu are ceva să creeze o emoție sfântă, sau măcar un tremur, fior, pe șira spinării; într-un cuvânt ar putea fi ca o particularizare kantiana pentru Dumnezeu, fără vibrații și adânciri în sensibilitate. Cu respect și sinceritate.