Adriana Giurcă

v-ați mai privit așa tu cu ochii memoriei ea cu inocența adolescentei de altădată fără a lăsa din brațe prăpastia în care s-au aruncat pe rând toate celelalte femei ați mai vegheat ceața aceasta

până atunci niciun ocean nu a îngenuncheat sub ochii ei n-avea de unde să știe că nu poți fi imun în permanență că valurile până la urmă sparg pleoape care până atunci nu s-au

au crăpat străine ceasurile-n gară ne împing secunde în direcții reci înnoptează-n mine fumul de țigară parcă îți ascunde drumul să nu pleci șchioapătă prin mine clipe deflorate timpul se

urăști monotonia cearșafurilor speri că orice seară petrecută în doi se va sfârși imprevizibil înainte să-ți dai seama mizezi pe dimineața de după îți place să-mi scrii cu sânge

\"Și acum lasă-ne capetele amestecate și inimile încă nedizolvate în pâraie de sânge.\" Scrisorile de dragoste, Nichita Stanescu Imagine- Flori Clapa fac semn cu gândul Celei de dincolo de

se pregătește în mine ceva și toate santinelele o iau la goană o ghilotină pentru liniște se înalță * aud un zvon despre inima mea și mi-e teamă că o să închid ochii și iar voi

imagine Flori Clapa(P.S.multumesc) ... parcă fără scăpare în pânza aceasta pe care o țese un păianjen în sufletul meu el iese când faci singurul lucru care nu-ți este permis visezi la non-stopul din

ochiul ei verde deschis în luna aprilie ca după un somn în care am visat enorm la zăpadă ochiul ei în care îmi văd pielea anihilată ca și cînd ar fi tușit iarna și ființa mea ar fi

poate că ai dreptate tu cum stai acolo inventând copacii de pe strada mea trăgînd cu ochiul la fereastra pe care ai sparge-o dac-ai vrea doar întrebând nu te-ai plimba? Plouă cu frunze fată dragă și

suntem plini de alții care rod în toate direcțiile gesturile cu care ți-aș fi făcut loc gesturile cu care n-ai fi ezitat să mă gâdili pe creier în timp ce îmi arăți o dimineață în care soarele

tot așa mă trezesc gura desfigurată de cuvinte timpanul sudat de vocea lucidă care mă antrenează pentru un sărut cu moartea pe buze atunci înțeleg e infertil travaliul din creier voi

știu că sunt spasmele astea sevrajul dimineții ai tot zece degete si nu e nimic de atins nimeni acolo care să-ți arate o constantă o constantă pe viață a ta se tace atât în spatele tău în fața

a urcat prea mult aproape a ajuns în vîrful singurătății de unde abia mai poate privi o ființă în ochi înainte timpul curge zgîrcit încă un strat peste rugina gesturilor încearcă uneori să-și

poți aștepta oricît la inima unui om cînd se deschide aceeași panică te cuprinde ca atunci cînd știi că în adîncul sufletului ai o mulțime de cadavre fără identitate care pot aștepta oricît

ei încearcă mereu să înțeleagă de ce ne aflăm la capătul firului de ce suntem întotdeauna acolo unul față de celălalt prietene ei ne descos rănile ieșim pe rînd din ele verdele meu e

e una din zilele acelea când încerci să-ți vorbești plouă destul de tare să nu îl auzi pe celălalt ar putea fi și ziua când lași un soare străin să-ți mănânce din palmă o parte din destin

imagine Flori Clapa Tot timpul ezit între instinctele astea unul cu care iubesc și unul cu care mă apăr apoi se face liniște până să îmi dau seama împart amintiri celor care nu au scriu nu

E tânără singurătatea mea Ea încă mai crede că vântul e un cântec de leagăn că sentimentele au o memorie crudă care nu te sacrifică În fiecare zi simt cum paște prin mine acolo unde lutul

un timp voi plagia sărutul îndrăgostiților toate cele o mie și una de nopți într-o zi cu tine apoi îți voi plagia teiubescul până când voi afla că îi sunt de fapt autor

sărutul tău un abur în palmă nu mai poate netezi nu toamna asta n-o mai scoți din mâinile mele sub scoarța degetelor țin prizoniere insomniile frunzelor dar în aer e pace am

să ning știu. bărbatul întinde palma și mă preface în bulgăr. în loc să ocrotească, gestul ucide. când plec aerul e doar o iarbă cosită de aripă.

să nu pleci din tine să rămână cerul fără un înger și fără o stea ține-mă de mână c-o să vină gerul aducând cu sine iarna cea mai grea scapă-mă de mine ca de-un mare rău când mă tem

* de ieri ploaia se plimbă prin mine oamenii mei tac adăpostiți în umbrele lor bărbatul meu a rămas acasă mâine va fi ud până la inimă ** de azi îmi plac suprafețele dure scoarța de

du-te toamnă nu-ți lega frunzele de viața mea astăzi să nu-mi coși cu struguri sacul rupt de-atâția muguri du-te bea în altă parte timpul clipelor deșarte nu umbla prin mine