a fost de ajuns inima
v-ați mai privit așa tu cu ochii memoriei ea cu inocența adolescentei de altădată fără a lăsa din brațe prăpastia în care s-au aruncat pe rând toate celelalte femei ați mai vegheat ceața aceasta
Fortuit
până atunci niciun ocean nu a îngenuncheat sub ochii ei n-avea de unde să știe că nu poți fi imun în permanență că valurile până la urmă sparg pleoape care până atunci nu s-au
Cu sânge rece
urăști monotonia cearșafurilor speri că orice seară petrecută în doi se va sfârși imprevizibil înainte să-ți dai seama mizezi pe dimineața de după îți place să-mi scrii cu sânge
oglinda
ochiul ei verde deschis în luna aprilie ca după un somn în care am visat enorm la zăpadă ochiul ei în care îmi văd pielea anihilată ca și cînd ar fi tușit iarna și ființa mea ar fi
E tânără singurătatea mea
E tânără singurătatea mea Ea încă mai crede că vântul e un cântec de leagăn că sentimentele au o memorie crudă care nu te sacrifică În fiecare zi simt cum paște prin mine acolo unde lutul
