Adriana Giurcă

\"Și acum lasă-ne capetele amestecate și inimile încă nedizolvate în pâraie de sânge.\" Scrisorile de dragoste, Nichita Stanescu Imagine- Flori Clapa fac semn cu gândul Celei de dincolo de

Mai știi poete dorurile crunte ce ne lăsau să rătăcim cu teamă, cum se scurgea rugina peste frunte și dimineața ne era maramă cum se trezeau copacii speriați și ne certau cu ramuri și cu

Atâtea litere-a mâncat de când s-a apucat să scrie, că nu mă mir c-a declarat că e sătul de poezie!

te-am uitat o zi care nu va veni niciodată în numele ei se trăiește se moare la fel fără speranță numele tău începe cu nu știu ce literă se pune la marginea inimii ca ea să poată

prin gările acestea să nu ne rătăcim să nu ne pierdem să nu ne mai ales răcim să nu uităm să punem un ban la cerșetori în palmă să nu uităm mila acesta e cea din urmă vamă să nu ne mai fim ieftini

absența ta e motivul pentru care aproape nu găsesc niciun loc în care să-mi placă la prima oră cafeaua nu mai pot păstra între tâmple nicio dimineață a păsărilor ploaia are o acustică bună pe toate

el cobora pasărea să-i ghicească în aer ea îi vestea o mână un ochi printre fum pentru că zborul ei se sufoca de copaci el deschidea un plămân ea îi bătea cu aripa în suflet și se făcea

știu că sunt spasmele astea sevrajul dimineții ai tot zece degete si nu e nimic de atins nimeni acolo care să-ți arate o constantă o constantă pe viață a ta se tace atât în spatele tău în fața

v-ați mai privit așa tu cu ochii memoriei ea cu inocența adolescentei de altădată fără a lăsa din brațe prăpastia în care s-au aruncat pe rând toate celelalte femei ați mai vegheat ceața aceasta

nu le mai măsura morțile noastre sunt toate la fel doar clopotele au sunete mai adânci decât ele pentru fiecare limbă de metal e o ureche în cer nu mai spune nimic în biserica asta a

poți aștepta oricît la inima unui om cînd se deschide aceeași panică te cuprinde ca atunci cînd știi că în adîncul sufletului ai o mulțime de cadavre fără identitate care pot aștepta oricît

au mai crezut și alții că tot ce e de făcut au făcut că nu meritai această plecare, poate un refresh e cuvântul în care redevenim dragoste îți vei aminti să îl scrii să îl tot transformi în

despre cum e să fii aer și să te lași străbătut de păsări despre cum e să fii pasăre și să te lași ademenită de copaci despre cum e să fii copac și să te lași despicat de fulger despre

E tânără singurătatea mea Ea încă mai crede că vântul e un cântec de leagăn că sentimentele au o memorie crudă care nu te sacrifică În fiecare zi simt cum paște prin mine acolo unde lutul

* de ieri ploaia se plimbă prin mine oamenii mei tac adăpostiți în umbrele lor bărbatul meu a rămas acasă mâine va fi ud până la inimă ** de azi îmi plac suprafețele dure scoarța de

și dacă pleci ce sunt pe aceeași lungime de undă cu toate drumurile tale ți le învârt pe degete până devin rotunde și iar încep să te număr 365 de zile în care știu din ce în ce mai bine cum arată

te-aș putea iubi atât ar trebui să spui și să fugi repede până când alte cuvinte, alte gesturi nu ar începe să prăbușească acoperișurile peste viitorul acesta în care încă te-aș putea

poate că ai dreptate tu cum stai acolo inventând copacii de pe strada mea trăgînd cu ochiul la fereastra pe care ai sparge-o dac-ai vrea doar întrebând nu te-ai plimba? Plouă cu frunze fată dragă și

urăști monotonia cearșafurilor speri că orice seară petrecută în doi se va sfârși imprevizibil înainte să-ți dai seama mizezi pe dimineața de după îți place să-mi scrii cu sânge

se descălța uneori de aripi apoi chema păsări sunt un copac liber așa își spunea din când în când la marginea ochilor lui îngenunchea o femeie sărutându-i pământul se ruga pentru el când

să ning știu. bărbatul întinde palma și mă preface în bulgăr. în loc să ocrotească, gestul ucide. când plec aerul e doar o iarbă cosită de aripă.

ți-am spus că mi-e puțin teamă să scriu un poem pentru tine, e ca și cum aș încerca să surprind o mireasă venind înspre voal cu puritatea ei ca să se facă Doamnă și parcă mi-e teamă de drumul

imagine Flori Clapa Tot timpul ezit între instinctele astea unul cu care iubesc și unul cu care mă apăr apoi se face liniște până să îmi dau seama împart amintiri celor care nu au scriu nu