cât se aud clopotele

și dacă pleci ce

sunt pe aceeași lungime de undă cu toate drumurile tale

ți le învârt pe degete până devin rotunde și iar încep să te număr

365 de zile în care știu din ce în ce mai bine cum arată copilăria ta primăvara

și vara îți împarte cu toamna maturitatea

se va roti iar peste noi pasărea frigului prevestitoare de rău

va urma bilanțul care mă scoate întotdeauna vinovată de lipsă din propria-mi gestiune

eu o să merg cu capul în nori și cu picioarele pe pământ imaginându-mi că sunt la fel de înaltă ca ploaia

pentru că oricum am de gând să îmi fac sărbătorile în toate locurile în care te-am câștigat

o să fim noi artificiile epidermei noastre, urmele moi ale cometelor,

instalația de lumini a încăperii noastre rotunde

știu că după aceea o să ne rostogolim în lucruri separate

o să gătim dietetic și o să ne mirăm în același timp de gustul sărat al mâncării

și deși n-o să mergem în fiecare zi la biserică sub coaste tot știm că adăpostim clopote

până când nu le mai auzi, încep să îti număr din nou

zilele