Unde se pierd cuvintele pe care nu apucăm să le punem pe hȃrtie? Unde e cimitirul cuvintelor uitate, al gȃndurilor risipite fără a ajunge vreodată sămȃnță încolțită, plantă, floare?
Cuvintele dansează în spatele pleoapelor
miraje în deșertul
absenței durerii.
La picioarele rugului
pe care a ars dragostea
totul e arid
nisip fierbinte
în care îmi îngrop
cât de cumplite
sunt lucrurile astea
coada ochiului
privindu-mă pe după colțul casei
sforăitul blând
ai adormit pe spate
un cot să te întorci
pâinea uitată afară pe masă
acum e uscată
pâinea nu se
pietre de grai
sub șipot de ape
gură de rai
dă să le-adape
șoapte de gânduri
– pietre rotunde –
pleacă-te, ia-le
de printre unde
frământă-le-n mâini
și-n buzunare
ca niște pâini
Cuvintele
bulgări de lut
din care conturăm
mulajul furiei noastre.
Surghiuniți
în colțuri opuse ale camerei
zbierăm.
Scuipăm
ghiulele de noroi.
Unele pete mai ies
altele
Deficit de atenție
Ca să n-o uit
Mi-am scris ideea pe o piatră
Pietrele rămân, mi-am zis.
Am pus piatra bine,deoparte.
Habar n-am unde.
Mi-am scrijelit gândul pe o coajă de
