Poezie
Război
1 min lectură·
Mediu
Cuvintele
bulgări de lut
din care conturăm
mulajul furiei noastre.
Surghiuniți
în colțuri opuse ale camerei
zbierăm.
Scuipăm
ghiulele de noroi.
Unele pete mai ies
altele niciodată.
Statuia de noroi
a nervilor noștri
o, atât de îndreptățiți.
Simt cum în mine
fierbe sângele lui Vlad Þepeș.
Între noi se scutură lănci
eu am dreptate.
Turcule.
În vocea ta răsună trâmbițele de la Călugăreni
și te uiți la mine
ca la Sinan
ai vrea tu să-mi pierd dinții în baltă.
Morții noștri sunt mai minori
fericirea copiilor
liniștea părinților
casa.
La urma urmei
când alții zbiară
se moare
se prăbușesc națiuni
nu doar un nume sau o întorsătura de soartă.
Urletul meu nu demolează Bagdadul.
Răcnetele tale nu condamnă oameni la moarte.
Instigările noastre nu înarmează copiii.
Dar
cine știe
dacă ne chema altfel,
dacă eram altundeva
mai sus
sau poate mai jos,
într-un buncăr...
Hai să mai zbierăm un pic.
Apoi vom obosi
și ne vom săruta
pe Tratatul de la Trianon.
Cu condiția să mai existăm
căci alții mult mai sus
sau mult mai jos
răcnesc în continuare
și nici gând
de pupat Piața Universității.
002226
0