Oamenii vânt

Ne curbăm unul prin altul ca două vânturi neștiute, trupurile noastre ard în volute când albe când roșii când mute, șuierăm atingeri printre buze, una ni se înfipse în piept, una în ochi, una se duse. Venim de niciunde ca un vălmășag de transparențe, de stranii esențe ce în aer se-ascund, plecăm nicăieri, două pale ce încă mai sunt, un fel de oameni de vânt ce mișcă discret, plete, perdelele tale, gene și gându-ți cuvânt cu cuvânt. Este primăvară timp de-o vecie, de o secundă, de o iubire sau de încă o seară.