Poezie
Draga mea
1 min lectură·
Mediu
diminețile noastre au început să semene.
Aceiași ochi împotmoliți,
obosiți de-cu-noapte,
de gândul că vine ziua
și că nu-i a noastră,
că ne va ține departe,
ne privesc mângâindu-și cearcănele,
încurcându-și pleoapele
unii altora
ca într-un joc de fluturi cete-cete
sau de libelule bete
de dragostele lor spânzurate în aer,
fără vaier.
Mâinile ne tremură pe haine,
pe pâine,
pe mâine.
Ne îmbrăcăm încet,
grijulii,
movulii
și toată dimineața stăm lipiți unul de altul
rebegiți,
iubiți,
ostoiți
căci zorii,
ne-au vărsat pe piele fiorii
gândului la noaptea ce vine
la nimicul dintre soare-răsare
și soare-apune,
la nimicul din lume
și la doară noi,
doi mândroi
frânți la jumătatea saltului,
bufnițe adormite
printre broderiile șifonate ale patului.
Pan
28.10.2002
044355
0
