Poezie
Vise cântate
1 min lectură·
Mediu
Drumul tău, pe toate verticalele posibile, ocolind capetele necunoscutului într-o voltă aparent liberă, este scurt. Te prăbușești, șurub, către toate punctele cardinale. Te risipești într-o stare de vis imposibil.
Îți cânt:
„Hai vino!
Să plecăm de-acum,
Toamna ne-aruncă-n cap cu ramuri.”
Suntem din frunze!
Cu un „bum!”
Caii-mi cad morți, râzând, în hamuri.
Îți scuturi rochia de aburi. Pe marginea cealaltă, un copil al nimănui, aflat probabil în starea ta, a unui alt vis, inspiră, expiră asmatic. L-aș săruta pe frunte. Îi cad florile din mână și umerii lui firavi miros a busuioc.
Îi cânt:
„Hai vino!
Îți cântă tata, copile,
urcă-mi în piept să te umplu de zile.”
Nimicul ne-aruncă nimicul în față.
Suntem frunze!
Ca un aer,
caii-mi cad morți topindu-se-n ceață.
Porumbeii se fluieră. Rotații spiralate îi conduc încontinuu spre casă. I-aș săruta în locul vulnerabil de sub aripă, acolo unde țintesc cei ca mine, unde cântecul devine roșu.
023.031
0
un pescarus comanda inele din scoici
o iarna trista injunghiata de valuri
nebuni boemi isi canta figurile pe jumatati de oameni
schiopi
mi-as reveni cu umerii incalciti
si totusi
mai raman sa sarut gura iubitei