un sfert de foaie cu un scris rapid,părând
ca un batalion de râme,scris cu creionul negru bine ascuţit,
indescifrabil.cred că i s-a rupt că restu-i scris cu creion chimic mai rezistent în
între hulube, cu jug ca de cal,
pe sleahul lutos, gloduros,
un bou bătrân,opintind îşi trage
la deal carul cu fân.
carul cred că-i din timpul lui de juncan.
roţile, cu bucşe lărgite-n
crescuţi mi-s perii pe picioare, ierburi.
în pantaloni eu mă-ntâlnesc cu tine
că nu-s maimuţă şi îmi e ruşine
şi-avansul ţi-l resping chiar de te tulburi.
în piept mi-eşti tu şi ochii-ţi sunt
a mai trecut un an cu bune rele
un altul a venit şi-l iau în braţe
îl pup pe creştet ţi-l întreb
de-mi vine cu belele şi cu harţă
râde-ntr-un fel doar să-mi arate dinţii
se scarpină în cap şi
aştept zădarnic să mă sune
copii la interfon să le deschid
să vină şi la mine cu colindul...
în coşuleţul din nuiele
i-aştept cu struguri mere şi gutui
şi câte un bacşiş de câţiva lei
să-i
Ce-ai căutat la mine-n vis aseară?
Nu te-am chemat, demult erai uitare...
Frumoasă, tânără şi-n pielea goală,
Cu scăpărări şirete în cătare,
Te-ai furişat în albul aşternut
Şi m-ai împuns cu
ia mai dă-l în mă-sa. ce fură casa dă-napoi până la urmă, zise
resemnat după cotrobăiala asiduă prin toată hardughia de apartament. în tot timpul căutării îl vedea pe ecranul minţii
cu fotografia
dacă ai fost copil de la ţară şi-ai rupt
din lan un spic de grâu şi l-ai frecat în palmă,
l-ai vânturat dintr-o mână în alta suflându-i calaşii
apoi, cu mâna căuş, cu faţa în sus, ai turnat
ajuns nu ştiu cât de aproape de gura de vărsare
în marea cea mare-a tăcerii
în delta cu nuferi şi mâl mă privesc
în ochiul de apă ajuns captiv între plauri...
un tip uzat ca o statuie a lui
......................
e sufocat pământul de căldură
şi arde sub dogoare
crapă
lăsând vederii crăpături
ca nişte însetate guri
cerşind văzduhului
un strop de apă...
doi cai de-acelaşi leat, bătrâni,
păşteau, molcom din coadă dând
să se ferească
să nu le intre bărzăuni în cur.
privindu-i în tabloul primăverii,
bucolică imaginea îţi pare însă, nu.
vorbesc
sună insistent telefonul. număr ascuns.
- sună neică-nimeni până ţi-o spune robotul că am
căsuţă poştală. amin. un ţâu, se luminează ecranul.
555, aveţi un mesaj. deschid, citesc: ce-ţi face?
un pui de arici, aproape mort de foame şi sete,
urât de numa-numa, cu pielea alb-maronie spărcuită de
ţepi şi plină de purici, cu boticul maroniu ca un bunghişor
de cămaşă mă priveşte rugător cu
adâncă e liniştea-n noapte.
pe vârfuri, sub tâmplă,
gândurile-mi umblă a somn
şi totuşi în primăvara de-afară, trezit
viul naturii e-n mare vânzol.
rădăcinile sug din ţâţa mamei pământ
benefica
pe ceru-nceţoşat al eului ce sunt
în zbor plutind mi-apare
o cruce fără nici un nume
în vis plutesc şi vesel râd
se uită cunoscuţi la mine
de ce se simte ăsta-al dracului de bine
habar nu
mi se mai întâmplă şi mie, (că sunt şi eu om,
vamă a timpului care trece)
să rămân cu ochii beliţi în golul din tâmplă
ca o statuie din parcul municipal,
impasibil la tot ce se-ntâmplă în jur, în
oropsită de soartă,
zgribulită în haina de zile puţine,
luna asta e-o babă şuie, cred eu,
cu dereglări hormonale...
sub impulsul unui întârziat puseu de tandreţe,
cu ghiocei în părul de
pe-ntinderea albă
în ochii mijiți
o lungă pustie cale ferată
și eu
ciumafoaia arsă de brume
înghemuit sub clipele albe și reci
cu ghimpișori de capsulă plesnită
îmi gâdil
naiv în
cum n-am știut venirea-mi în lumină
și nici pe ale ei poteci cum voi umbla
călcând în gropi, în străchini, sau pășire lină,
și nici de ce preabunul Dumnezeu
alesu-m-a să-i fiu părtaș pe
aeru-i rece şi ud
plouă mărunt
vântul adie
frunzele-n sărut de adio
cad legănând
amintirile verii...
cu feţe de sfincşi
în priviri cu umbre de frig
bătrânii-s pantofii uitaţi
pe raftul de
nu ştiu cât mai e până roua surâsului verde
se va preface în lacrima frunzei arsă de brumă ce sunt...
îmi spunea mama că bebe fiind, după primenire
şi supt, îmi plăcea să mă joc cu mânuţa prin
e linişte-n aer, amurgul e blând,
o revărsare de tihnă coboară
uşoară ca o maramă de borangic,
ca un chicotit ruşinat de fecioară
pe fire şi gând...
întind un deget părelnic s-ating
coaptele
e o zacuscă de gânduri în pod,
bajici în loc de ferestre-mi sunt ochii spre lume
la începutul acesta de lună ce,
bine a spus cine i-a zis că-i răpciune.
în pod pânze mai vechi şi mai
prin talpa pantofului simt trotuarul încins
e năduşeala mare de aud în cap
cum îmi plânge umbra şi mă roagă
să n-o mai târâi pe asfalt
că frige
soarele bate pieziş
degeaba părul mi-i