derbedeul

un pui de arici, aproape mort de foame şi sete, urât de numa-numa, cu pielea alb-maronie spărcuită de ţepi şi plină de purici, cu boticul maroniu ca un bunghişor de cămaşă mă priveşte rugător cu ochişorii lui de piper... eram şi eu copil ca şi el. copii rătăciţi în grădina vieţii, neştiutori de capcanele timpului de mâine... plecasem din curte să mă ascund pentru că tata ascuţea custura de zor, să ia gâtul mielului de Paşte şi nu voiam să mai văd şi să plâng ca anul trecut de durere... zarzării şi prunii îşi ninseseră petalele. hultonul, merii şi părul busuioc se întreceau la deschideri florale în bâzâit de albine, de cărăbuşi şi strigăt de vrăbii... era vie grădina şi eu nu ştiam ce-i cu mine. puricii şi aspectul puiului îmi creau silă dar sufletul îmi era plin de mila de el, de miel şi de mine... în genunchi, cu un vârf de lăstar de vie tăiat, i-am încercat ţepii. erau moi şi i-am spus:- hai! parcă atât aştepta că s-a şi urcat în palmele mele făcute căuş. m-am bucurat... deodată pacea grădinii fu sfâşiată de un dureros behăit de mamă îndurerată. pe încheietura mâinii simt o lacrimă şi nu ştiu dacă-i de la plânsul viei sau de la al meu... i l-am adus mamei plângând. nu ştiu ce a crezul mama că a făcut cruce zicând:- Doamne, ce mă fac cu tine, copile? a făcut ce-a făcut şi l-a scăpat de purici, l-a învăţat să lipăie din farfurioară lăpticul de oaie, pâna la Sf. Gheorghe când oile au mers la stână apoi pe cel de vacă... creştea ca din apă. în nici două săptămâni era îmbrăcat în platoşa de ace pe care, făcându-se ghem, o zburlea ameninţător faţă de toţi în afară de mine, lăsându-mă să îl alint ţinându-l în braţe şi ce fudul eram în ochii fraţilor şi a altor copii cu el ţinându-se după mine, asta până-ntr-o zi când a dispărut.unde? nimeni n-a ştiut să-mi spună. un zvon mi-a ajuns la urechi, cică l-ar fi dus tata în liziera pădurii, departe de casă, să nu se dea la ouă şi pui, zvon de necrezut că tata nu-mi putea face una ca asta... ieri am răsturnat o cutie de cuie. din lene le-am strâns cu un magnet. cu vârfurile-n sus păreau ca un arici ghemuit. - ca-n tâmpla ta,Ioane, aiuritele întrebări ale lumii... acel arici de demult n-a plecat nicăieri. de-o viaţă îl port sub tâmplă. ca să vezi,unde a stat derbedeul ascuns...