Poezie
dor
1 min lectură·
Mediu
adâncă e liniştea-n noapte.
pe vârfuri, sub tâmplă,
gândurile-mi umblă a somn
şi totuşi în primăvara de-afară, trezit
viul naturii e-n mare vânzol.
rădăcinile sug din ţâţa mamei pământ
benefica sevă hrănind speranţele-n muguri,
copacii să-şi pună cămaşă de frunze şi flori
în nuntiri cu triluri şi zumzet...
şi Doamne cât aş mai vrea în zori
să mă trezesc, uite-aşa, iar copil,
desculţ ca pe vremuri,
prin iarba ogrăzii inrourată
s-alerg fără griji râzând după fluturi
sub privirile grijulii ale mamei:
- ai grijă să nu cazi, Ionică...
021062
0
îndestulat cu emoţie...
Felicitări!