blândă seară de toamnă

e linişte-n aer, amurgul e blând, o revărsare de tihnă coboară uşoară ca o maramă de borangic, ca un chicotit ruşinat de fecioară pe fire şi gând... întind un deget părelnic s-ating coaptele boabe de strugur să le simt moliciunea, papilele limbii-mi surâd dar lenea-i mai mare ca gura. pleoapa orizontuluiu se închide, un ultim ciripit de vrabie în gutui pentru un loc mai comod. tăcere totală suspendată în clipă... la răsărit luceafărul priveşte livada cu meri în reverenţă cu crengile pline de rod făcută mamei pământ apoi trezeşte corul de greieri... fără anume căutare, mi-aduc aminte de trezirea din febră cu chipul mamei zâmbind mirosind a oţet, camfor şi spirt. simt şi acum atingerea degetelor ei pe obraz şi sărutul pe frunte şi în momentul acesta de pace pe suflet, într-o iluminare a minţii îl văd pe Dumnezeu tandru mângâind Pământul rănit de fulgere, trăsnete,furtuni , uragane, potopiri, alunecări de teren, cutremure şi războaie, şoptindu-i cu vocea mamei: - va fi bine, puiule, va fi bine... pleoapa răsăritului se ridică, îmbujorat este cerul sub ochi de luceafăr şi eu, după un somn sănătos fără vise, încerc să termin rugăciunea din noapte: - şi nu ne lăsa în voia vrăjmaşului, Doamne, că a ta e împărăţia, puterea şi slava, şi tare ni-i dor de iubire şi pace. amin...