mărturisirea unui mincinos

oropsită de soartă, zgribulită în haina de zile puţine, luna asta e-o babă şuie, cred eu, cu dereglări hormonale... sub impulsul unui întârziat puseu de tandreţe, cu ghiocei în părul de resturi de frunze şi gunoaie, intră la mine-n odaie. rânjindu-şi gura pungită fără proteză, zice: - bună dragă, ţi-i bine, mai pictezi, mai scrii poezii? mă uit la ea ca-n oglindă, c-o brumă de milă şi-o mint: - bine , frumoaso, dar ţie? se fandoseşte mimând ruşinarea, cu capul pe-o parte-mi trimite-o ochiadă cu fluturare de pleoape fără de gene: - şi eu bine, tu, şi-aş vrea, cum tot lâncezeşti să-ţi fiu muză. te învoieşti? un nud, o poezie, ce zici? îmi iau barba în palmă şi mimez şi eu o gândire profundă. ea-i cu privirea ţintă la mine... îi zic într-un târziu: - nud nu se poate. ce-mi spune numele tău? febră are. eşti răcită, drăguţo, iar eu am probleme cu factura la gaze, cât despre poezie, vezi tu, am nevoie de-o însingurare şi-mi trebuie ceva timp pentru... - înţeleg, zice ea repede, fă cum ştii dar aş dori până la dragobete... singur în bucătărie mi-am dat în gând două perechi de palme zicându-mi: - asta ca să-ţi bagi minţile-n cap, că uite cu ce te alegi de la artă, c-o babă-n curul gol căruia să-i scrii poezii... sunt la ţară zgâindu-mi ochii printre cracii copacilor spre a le fasona cât mai bine coroana. mă-ntorc acasă după mărţişor...