Jurnal
oare de ce?
1 min lectură·
Mediu
între hulube, cu jug ca de cal,
pe sleahul lutos, gloduros,
un bou bătrân,opintind îşi trage
la deal carul cu fân.
carul cred că-i din timpul lui de juncan.
roţile, cu bucşe lărgite-n butuci,
pe osii uzate se rotesc legănat
scrâşnind monoton în frecări de benchiuşe.
pe cer nori grei se bat cap în cap...
plouă. fulgere ca din iad.
nu mai e mult până-n vârful de deal...
bălegarul uscat de pe crupă şi burtă
se-nmoaie şi, sub biciul de ploaie
curg de pe el şiroaie murdare...
se opinteşte din greu, alunecă
şi cade-n genunchi.
nu ştiu dacă eu sunt ascuns în fân sau în bou...
mă trezesc speriat.
oare de ce am dureri în picioare?...
031.295
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 116
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Postolache-Doljești. “oare de ce?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/jurnal/14186000/oare-de-ceComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
NTDistincție acordată
NTnicolae tomescu✓ al unor vremi de mult apuse. Este descrisă cu realism natura dezlănțuită. Numai cel ce a trăit, barem o parte de viață, într-un sat poate scrie atât de convingător. Și numai cei ce au avut , cât de cât, tangență cu satul îl pot înțelege
0
IPeu ştiu cum sunt privit şi unde-mi este locul.
din momentul când am dat clic pentru postare,
am văzut ochi îngustaţi de râs superios şi
maliţiosul răspuns la întrebare: în bou, în bou,Ioane...
dar iată că mai sunt,puţini ce-i drept, care trec peste aparenţe
şi caută-n poveste adevăr ascuns...
da, domnule Tomescu, sunt copilul de la ţară cu amintirile
vii ale copilăriei din satul natal al cărui nume l-am legat de-al meu
cu-adânc respect, iubire şi dor...
şi,
da, doamnă Ana, drept să vă spun, sunt uimit şi, de ce
să nu recunosc, un pic speriat de cum aţi reuţit să daţi
deoparte învelişul ponosit de cuvinte şi să citiţi direct
trăirile din suflet. mă simt într-un fel ciudat dar în
acelaşi timp şi bucuros, ca un pacient în faţa unui bun psiholog,
sau un debutant în faţa unui critic nepărtinitor...
pentru că se competează, iau comentariile ca pe un tot,
vă îmbrăţişez cu braţe-nflorite de gând cu dragă inimă
şi vă zic: mulţumesc. mulţumesc, sărut mâna. Ioan.
d
din momentul când am dat clic pentru postare,
am văzut ochi îngustaţi de râs superios şi
maliţiosul răspuns la întrebare: în bou, în bou,Ioane...
dar iată că mai sunt,puţini ce-i drept, care trec peste aparenţe
şi caută-n poveste adevăr ascuns...
da, domnule Tomescu, sunt copilul de la ţară cu amintirile
vii ale copilăriei din satul natal al cărui nume l-am legat de-al meu
cu-adânc respect, iubire şi dor...
şi,
da, doamnă Ana, drept să vă spun, sunt uimit şi, de ce
să nu recunosc, un pic speriat de cum aţi reuţit să daţi
deoparte învelişul ponosit de cuvinte şi să citiţi direct
trăirile din suflet. mă simt într-un fel ciudat dar în
acelaşi timp şi bucuros, ca un pacient în faţa unui bun psiholog,
sau un debutant în faţa unui critic nepărtinitor...
pentru că se competează, iau comentariile ca pe un tot,
vă îmbrăţişez cu braţe-nflorite de gând cu dragă inimă
şi vă zic: mulţumesc. mulţumesc, sărut mâna. Ioan.
d
0