Dacian Constantin

din cer a căzut eu haina ei strâmtă eu tubul eu memoria anexată eu o duc eu o duc eu picioarele eu vagonetul eu memoria anexată eu o duc eu o duc am învățat să nu mai am nevoie nu

intră în mine caracatița tentacule vii pe trahee se desfac înăuntru ca florile caracatița pe inimă strângând ca un garou ultima bătaie un scâncet din soare curge sânge caracatița

aș fi vrut să fii și tu sau poate nu sunt în pat și mă excită ideea că-s singură în pat ul meu că dumnezeu e peste mine sunt liberă acum sunt frumoasă dumnezeu mă linge ca pe o

în faza estetică a existenței mele /în care tot ce-mi doresc este să mă fut inspirat și spontan ca o lacrimă/ salman rushdie chris martin și călin adică cei trei mari bărbați prin care am

dimineața urcă în mine ca într-un termometru lanțuri de sunete și cristale lichide viteză imprecisă a făcut sexul ceva mai bun din tine te-a mântuit te-a schimbat la față oarecum te-a generat

puls egal. meduze cu inimi bie încă moi. lapte cald. servere clipocind gălbui. curenți vii de cozile cărora zdrăgănesc cutii de conserve. goale. respirare. inima stoarsă ca un coș inima

mi-e frică de tine ca de o lavă frumoasă care înghite totul eu pot să iubesc o mie de bărbați deodată controlăm împreună timpul și aerul dintre noi mama îmi ține mâna pe frunte deasupra

pentru că omul meu este un om ca toți oamenii și ar putea purta orice nume de om de pe planetă eu am să îi spun dumnezeu * sunt beată de fericire așa că planeta mă poate invidia

lupt împotriva epidemiei de depresie mi-am luat ochelari de soare 60s style ramă lată galben citron cheese-ăs christ zbor cu motocicleta și mă gândesc așa ce s-ar întâmpla dacă mi s-ar spune duduiță

în seara aceasta cu aceeași cantitate nesigură de rimel cu gulerul pulovărului bej până sus pe bărbie voi rătăci intenționat drumul voi merge spre stația opusă obișnuinței mele ca o trufă

te rog să te sui pe mine încet toate colțurile în care tălpile tale se vor zdreli toate hăurile în care inima ta își va da drumul toate saltelele pe care oasele tale se vor

dacă nu ți-ai amestecat niciodată transpirația cu transpirația creatorului tău nu ai de unde să știi ce te curăță extazul topește cărnița sorb cu paiul ce a mai rămas din marele futai cel care

uneori e greu să recunoști că în tine se moare că în tine pute a leș că în tine e o morgă că frigiderele s-au stricat că tu însuți ești un cimitir iar nasul îți străpunge fața de când te-ai născut ca

m-am răzgândit dar nu din pricina băluței tale fermecătoare care îmi face cu mâna ei de băluță de salivă încălzită de fiecare dată când povestești cu patimă dinspre trecutul ăla din care de fapt vii