salam și sana

ieri îi spuneam unui prieten că nu pot să vorbesc despre unele dintre poeme. nici n-aș fi bănuit că azi vei lăsa aici acest poem care spune tot ce era mut în mine și încerca să urle.
nu mai e nevoie de recomandări când e vorba de Li. e destul să citești această înșiruire de stări care alcătuiesc frigul și viața și mersul.

\"planeta noastră e o rotulă în seara asta dragul meu

iar noi aceleași două pete de carne crescute pe ea

și mergem vezi?

mergem\"

e destul să citești și vei crede în dumnezeu, cel care înseamnă până la urmă iubire. e un poem în care azi mă cuibăresc și îmi fac \"acasA\".

poezia Alinei-Livia Lazăr are incontestabil o temă cetrală: erosul, considerat în elementarul său sens de instinct de conservare și de perpetuare; totul este iubire de sine; iubirea de sine prin sine și iubirea de sine prin celălalt (Eu sau non-Eu)

chiar și atunci când Li se sinucide în vers, ea ucide pe aceea din ea căre ar dori să se sinucidă; este o supraviețuitoare, este o „fecioară de orleans” contemporan-balcanică (rog ca această categorisire să fie considerată în sens genetic), care înarmată până în umeri cu genți, cu o carte în dinți și purtând în inimă convingerea că va învinge, ar fi capabilă să convertească toți călătorii liniei de tramvai 41 la noi reguli de conviețuire.

Mă simt subjugat de sinceritatea totală a exprimării a acestui text (poate mă înșel, dar pentru mine, primul astfel de poem al lui Li), de împletirea dezinvoltă a angelicului cu profanul, a dăruirii de sine Lui, Bărbatului, scindată între o tânjire nedeslușită (nu apare nicăieri explicit în text) și o disperare mută, imposibil de redat la intensitatea ei reală.

Nu e descrierea unei iubiri-scenariu , ci drama, dezolarea, neputința, frustrarea, dorința, încrâncenarea, neajunsurile „micilor” iubiri incipiente într-un nefericit secol XXI (dacă iubirile dezinteresate au cunoscut vreodată un alt timp); totul sau nimic; miza e viața.


cu drag,