Rămășițele trecutului
întunecă uzul rațiunii
Iar din tăcerea ei
ne naștem noi.
Vrednici luptători
Tragem în primis
Aer în piept
Pentru a ne crește apgarul
Primii pași
Sunt pe câmpii
Oscilez între a trăi în Lux și sărăcia imaginației mele,
Mestec fericirea și tristețea drept condimente ale esenței
Cu amintiri și prietenie țin drumul meu ...
În care doar iubirea îmi este
Privesc la soare dar nu mă arde
Și el mă privește mirat.
E una din zilele calde
Când arde pământu ’asfaltat.
Se-aud claxoane stridente,
Căldura răbdarea-a pierdut,
Sudoarea coboară-n
Strălucirea ochilor tăi
Pătrunde-n întunericul
Sufletului meu
Călăuzindu-i suflarea.
Fiecare clipire a ta
Îmi lumineaza nopțile
Cu pulbere de stele
Si viața cu spini de diamant,
Levitez
Sunt mii de zile și nici un gând,
Trec mii de turme dar nici un cânt.
Se clatina codrul, dar nici o frunza.
Nu șuieră vântul în noaptea ursuza.
Pe cer un soare rece,
Fără căldura nici
Prin perdeaua de ceața obscură
Întrevăd umbre, fum si ură,
Iar în spatele ușilor închise
Trec clipe fumurii și fețe stinse.
În aer zace fum și mucegai.
Pe jos mai zac covoare fine,
Scrumiere
Vreau marea udă
Să-mi gâdile degetele cu sare,
Iar valul să-mi izbeasca
Genunchii seci.
Apoi încet să mă acopăr
Cu tine mare,
Dezchizând ochii să văd
Apa în care mă
Deschide ochiul de gheață
Și privește cerul,
Dar soarele nu te vede
Căci ochii de gheață
I s-au topit.
Incearcă să vorbesti cu luna
Cu puțin noroc te vede ea.
A, nici ea nu te poate
Mi-e dor de tine
Pământ al meu,
De tine munte
Cu a ta vale,
Mi-e dor de cerul albastriu
De soarele cu raze pale,
Mi-e dor de mare cu apa ei neagră
Mi-e dor de lună să o vad intreagă.
Mi-e
Ca apa ce îngheață iarna,
Ca frunza verzulie vara
Am inima de gheața vara.
Ce are să-mi înghețe iarna?
Cum soarele dogoară vara
Cum cerul e neclar tot iarna
Imi arde sufletul tot vara
De ce
Dac-aș avea măcar un fulg
Mi-aș construi o aripă,
Iar Dumnezeu
Ar construi-o pe cealaltă.
Având aripi
Aș urmări păsările
În zbor,
Și aș zbura
Cu ele.
Iar dac-aș ști să sbor,
Aș
Copil să fi cu cercei auri,
Doua raze de soare să îți fie salbă
Cu sania în ninsoare să alergi
Și să crezi în moșul cu barbă,
De nimic să nu-ți pese
Nici de frig nici de ploi,
Doar tu și
Cu ochii uzi
De lacrimi grele
Cu buzele-i uscate
De amar,
Îsi plânge fiul
Pântecelor sale
Pierdut in bezna
Și calvar.
Cu inima-mpietrită de durere,
Își mișca brațele
M(