Poezie
Et in Arcadia ego
1 min lectură·
Mediu
Rămășițele trecutului
întunecă uzul rațiunii
Iar din tăcerea ei
ne naștem noi.
Vrednici luptători
Tragem în primis
Aer în piept
Pentru a ne crește apgarul
Primii pași
Sunt pe câmpii însorite
Și o numim
Copilărie ferice,
Dar trece...
Se schimbă repede anotimpul
Și vin ploile
Cu primele bălți
Prin care șovăim
Dar facem față
Cu salturi de căprioară
Și cu aplomb de inocență
Þinem drumul drept
Intre iarbă și mâl
Între înălțimi și abisuri
Triumfăm puternici
Simțim umerii grei
Atunci când ne cresc aripi
Zburăm loviți de Cupidon
Iar în căderea abisală
Descoperim că
Iubirea doare,
Cu fiecare toamnă
Ne cad frunzele aurii
În încercarea disperată
De a înțelege de ce?
În următoarele primăveri
Iubim, procreăm, compunem
Deșertăciuni
Sau urme în țărână.
001453
0