Adela Setti

în tomberon o colivie o tăviță niște farfurii mânjite cu lapte și-un preș toate șterse de timp papagalul a trăit cinci ani mâța cinci spre zece erau cei mai buni prieteni când s-au luat de

sărumâna o zi bună mai am nevoie de un leu ca să îmi cumpăr pâine pe stradă sute de lei bătuți cu chipuri de oameni dimineața e rea pentru toți pâinea îngrașă mâinile-s pumni Chiva se

mai nou fiecare răspuns e un vid viața încape în spațiul dintre folie și felie și miroase a carne congelată tardiv a promiscuități literale a familiaritate morbidă a coaste neapărat cu serife

scaun roșu de pluș întuneric pisici pe acoperiș numai luna în geam o fantomă pe ecran un rest de big bang noise și mamaia în scaunul roșu de pluș cu cartea în poală și mâța pe umăr cineva

ce să faci cu ploaia asta de petale pământul așteaptă ceva cu fălci încleștate pumnii strânși și sperietorile pline un ferment în ochiul copilului un strigăt în talpa femeii niciun șarpe și

nu te mai găsesc Inny trebuie că te-ai ascuns într-o ureche din cele nenumărate prin cărți și te-a rupt un repetent

odată pusă la punct și ca să rămână așa viața te obligă ironic la cea mai infamă selecție tot ce poți păstra la vedere sunt momentele incolore care nu te-ar fi adus aici cu de la sine

Pumpkin nu-ți da cu blush ești palidă cât trebuie îți șade bine așa între ei doi unul mort celălalt nenăscut Pumpkin ascultă tace așteaptă în ea cerul e roșu mai e puțin până

nimeni nu simte izvorul lacrimei celuilalt chiar dacă i se întâmplă și lui să plângă uneori *** lumea e o nucă femeia un subterfugiu bărbatul i se ascunde sub fuste așteptând să crească apoi i se

agnesa poartă pălării cândva la modă bine conservate ca și ea are o viață în spate și încă vreo câteva împrumutate de la prieteni a uitat să le dea înapoi cum uită să dea

ședeam sub castan pe o piatră de drum în fiecare zi la cinci așteptând pălărierul nebun toate ierburile miroseau a ceai cerul plin de aburi și casa mijeau gălbui niciodată nu venea la

ieri către seară Zeul m-a întrebat ce am făcut în ultimii trei ani i-am îngropat pe ceilalți, am spus azi ninge peste tot ce am uitat afară ___ copyright Adela Setti

se întâmplă să pice câte un pod câte un văl uneori o mănușă cunoașterea celuilalt ca o dezbrăcare nu mai încântă nimic aici o maree amnezică rigole uscate și mâinile tot mai

cine vrea o inimă cu textură de lemn? funcționează o dau la schimb pe un copac un cal și-un loc întins să umblu cu tălpile goale și pleata în vânt zicea Rebutu amintindu-și războiul rece ca pe

vrăjitoarea pornește motorul în tomberon vechi mături și norul de stele uscate deasupra orașului singur ca un corp fără brațe în frigul acesta nu suflă nimeni lumânările-s

te arunci în lume cu același gest cu care arunci dimineața zațul fără să fi ghicit înainte lumea e un zumzet complicat în care formele nu se mai disting oricum după o vreme tu o păstrezi pe a

foșnești ca o carte răsfoită în grabă nu știu de unde să te încep de la cârlionții de copil sau din palma cu linia vieții prea lungă trăiești intact nimic nu te spulberă o bulă de săpun pe

aveai un câine alb un trench portocaliu mă căutai în fiecare colț fără să știi că stau în umbra ta subțire de copil napolitan dar asta se-ntâmpla acum vreun an sub glezna ta prelins m-am

existăm în măsura în care suntem luminați

ea poartă dantelă și bucle și are tot felul de vise începând cu monet și sfârșind în greșeala iubirii de-o noapte ea plânge rar și atunci strada lăcrimează muguri sau frunze o poți întâlni

un foetus în formol înghițindu-și dreptul la viață you are a gold fish sometimes you make my life come true __________________________________ încă patru sau cinci mai demult număram invers

numără invers. sticlele. pachetele goale. fericirea e la urmă. înainte. în tonuri de alb. în texturi largi de in. în catifelarea obrazului după somn. în fiecare capitol. numără

frunzele ca un pat de moarte o fereastră spartă în drum și umbra ta uitată în urmă cu pumnul strâns aerul rar o aritmie în vreascuri cine va culege urma aceasta omida la cald se va