Jurnal
de veghe
Regenerări indecise
1 min lectură·
Mediu
ne rătăceam adesea
floarea soarelui era atât de înaltă
încât părea multiplicat soarele însuși
joaca noastră ca o călătorie
dincolo de porțile luminii
uneori te mai caut acolo
chiar dacă știu că nu ești
ieri am îngropat un copil
o mamă
un geamantan cu poze vechi să le țină de cald
rătăciți cum sunt într-o lume străină
cu soarele întors
mi-am pierdut câteva chipuri
pielea de la trei ani niște plete ca grâul
și uităturile blânde
tu nu ești aici să le faci inapoi
derulând înspre mine câmpul
orașul se culcușește sub smog
oameni ostili ne bântuie visul
cu armurile lor din ziare uzate
și toate temerile se întorc în stoluri
cernite
eu nu mai dorm decât într-o aripă
___
copyright Adela Setti
065
0

mi-am pierdut câteva chipuri
pielea de la trei ani niște plete ca grâul
și uităturile blânde
Apoi simt energia dementă și privirea care ajunge foarte departe, în galaxii. Și felul cum se întâmplă \"derularea câmpiei\" mi se pare fascinant.
Finalul, între smog și \"armuri de ziare uzate\", este perfect:
orașul se culcușește sub smog
oameni ostili ne bântuie visul
cu armurile lor din ziare uzate
și toate temerile se întorc în stoluri
cernite
eu nu mai dorm decât într-o aripă
Am îndoieli față de expresia \"călătorie dincolo de porțile luminii\". Cu toate acestea, consider poezia foarte reușită și aduc pentru ea o stea.