Mediu
afară în dreptul ferestrei ciripesc niște fete
roz verde galben și foarte puțin negru
în tălpile pantofilor cu broderie turcească
mănâncă înghețată fumează și vorbesc despre ei
cei distanți cei apatici cei tandri
dar nu trag cu urechea
nu
ziua aceasta începe cu zgomot de cheie
foșnet de saci menajeri și mături pe hol
cineva curăță ace de brad o femeie
cumpără un sicriu la un metru jumate
de ușa mea ce ironie că stăm aici
dar nu îmi vine să plâng
nu
azi noapte zidurile păreau dintr-o data setoase
când m-am trezit îmi picura în palma
un tablou s-a desprins a căzut fără zgomot era
despre ce e mai frumos la adela
genele înnegrind cu o nuanță azurul
dar nu am moștenit asta
nu
departe scrâșnesc niște frâne aproape dinții
lui michal iese discret afară își
stoarce de lacrimi tot sufletul
ca pe un burete șiridică din umeri
pentru el lumea azi s-a făcut incoloră
dar nu vreau să știu de ce
nu
și-i prea tare marginea patului
și-i prea accidentată odaia
covorul a dispărut fără urmă
probabil ca să nu mă împiedic
ceasul strigă încet după mine
dar cucul nu iese
pereții sunt oblici
și nu
ajung
la taste
mai târziu mă înghite strada
_______
Copyright Adela Setti
01011
0
Inteleg ca e vorba despre una din cele mai obisnuite dimineti din viata unui om obisnuit (nu si a unei femei obisnuite!)
M-a atras strofa in care apare michal.
Interesanta ideea cu sicriul.
Interesanta si \"muchea patului\"
Mai sunt si alte intelesuri la care am putut ajunge eu cu putina pricepere a mea. Dar deja, cred ca m-am aventurat destul, dschizand lista comentariilor.
Cu salutari,
Andrei