Dumitru Andrei

Mai ții minte Ană, iarna de atunci Când eram la școală încă niște prunci? Auzeam la geamuri crivățul cum zbiară; Doamne, ce ninsoare spulbera

Nu se-ntâmplase încă năzbâtia cu pomul Când Dumnezeu, sfârșindu-și lucrarea sa cu omul După atâta vreme de când o începuse, Nemulțumit privea la ceea ce făcuse; Îl obseda conturul cu

Hai să murim iubito!, e-un timp atât de pur C-abia adie vântul sub nepătat azur Și-n ramurile grele de floare și lumină Doar păsările-și cântă iubirile-n surdină Hai să privim senini spre

Pe Dumnezeu nu-l întrebați ce face Nu-l întrebați măcar, nici cum îl cheamă Căci Dumnezeu, e acolo unde-i pace Și-n fața lui, cu toți suntem de-o seamă Pe Dumnezeu iubiți-l cât vă cere Și

Luați loc; simțiți-vă lejer. Sunteți bine? Ce vă fac copiii? Așteptați puțin c-o să apară... Observați? E cald; e primăvară; de departe, râuri, în surdină murmure mozartiene-alină. Ați