Galben

Poem care amintește suferințele Holocaustului nazist, rememorarea morților nevinovați \"striviți sub talpa Reichului ca niște struguri\".Ce pierdere, câtă risipă de suflete chinuite atunci...Finalul este de un pesimism atroce.

trec pe la tine , pot spune că mă relaxez. E ca și cum m-aș arunca printr-un zid de vopsea și nu știu cu ce chip voi ieși pe partea cealaltă.
De bine.

...galben strivit, galben de licoare amară, galben după care taci neștiind ce să mai spui ca să nu doară vorba cea dintâi...
cutremurător mesaj în cuvinte puține!

Dear Adela,

recunosc aceasta imagine. E din spatele blocului in care locuiesc. Cunosc si copilul cu traista. Doar eu l-am prins in timp ce incerca sa sara gardul din sarma ghimpata, dupa ce esuase in cateva tentative hotesti... Foame? Asta nu-i un motiv pentru care sa dea buzna in casele oamenilor pentru a subtiliza porumb fiert, mere, etc. Oricum, beau si eu din licoarea cea galbena (contine alcool?) in cinstea faptului ca acest mic infractor va petrece ani buni de inchisoare...
Concluzie: bine le-a facut Reich-ul celor care nu stiau sa accepte foamea.

Adrian

Eu sunt sigură că acest grupaj de poezii \"cromatice\" este foarte bun.
Poezia aceasta este construită bine, stilul concis...imaginea este aleasă bine.
O poezie plăcută.

Adela Setti, inchin și eu un pahar pentru morții care a fost striviți ca strugurii sub talpa Reichului si sub alte talpi asemanatoare.
Cu respect

E super poza și cuvintele tale sunt boabe de struguri încă nestriviți de nimeni. Felicitări!

nestrivite-nestriviți ;)

Pot sa-ti spun numai ca-n putine cuvinte-ai reusit sa faci pentru mintea mea mai mult decit sute de filme si zeci de carti,genocidul in fata ochilor.Si, da, in ritmul asta vom ajunge din nou acolo intr-o zi, cu totii si fara deosebire desi, daca stau sa ma gindesc nici holocaustul n-a fost numai al evreilor ci al tuturor.Multumesc Adela.

Rugăminte, Adrian: nu suntem aici pentru astfel de comentarii, după cum te-am rugat acum nici o oră, aici lăsăm comentarii literare. Te rog să închei cu eleganță această conversație pe o temă mult prea grea, care poate afecta oricum, la un moment dat pe cineva.

Dana, lasă autorului posibilitatea de a concluziona, cine știe să privească adevărurile, știe să decanteze și momentele istorice, nu irosi timp/efort decât pentru ceea ce merită.

Adela, eu am apreciat simplitatea cu care ai trecut de la un decor aparent banal (pe tema \"galben) la momente istorice cu gra încărcătură, a surprins această compoziție a ta. Am apreciat și că ai modificat forma, ca și câteva retușuri în vers (ai eliminat acel \"rotunde\" care era inițial în plus etc.). Ai riscat cumva cu acest text, dar ai făcut-o atât de luminos și ai ținut seama de estetica poetică, încât nu am putut trece fără a lăsa semn.

Ela

din inimi strivite puternicii storc vin,
de viscol otrăviți vom ameți puțin -
care în curtea cu bălării? cine-n muzee?
tu, carte! deopotrivă pioasă și atee...

(cred că poza merită lucrată încă; seamănă puțin cu pozele gen \"Autumn\" din manualele de limba engleză)

cu plăcerea lecturii,

Adrian, bunicul meu și fratele tatei (copil) au fost închiși la Oswiem (Auschwitz). Bunicul a scăpat, fratele tatălui a murit. De foame. Plănuiesc să merg acolo într-o zi, cu Michal, pentru a-i celebra. Despre acestea am scris. Și nu am încercat să înduioșez pe nimeni.
Adela

Vă mulțumesc că ați poposit alături de mine în marginea luminoasă a drumului. Aceasta a fost ultima călătorie din serie; spre deosebire de celelalte, aceasta suferă grav de Memorie.
vă îmbrățișează
Adela

Adrian,

Bunicii mele i-a pus Gestapo-ul steaua galbenă pe piept, pe stradă.
Am prieteni născuți infirmi după ce Mengele a făcut experiențe pe mamele lor.

După toate acestea, dumneata ai nesimțirea de a face glume abjecte, sau eventual încerci să fii cool?

Bine le-a făcut Reichul...? Rudelor mele, rudelor prietenilor mei, copiilor spintecați de vii, gemenilor sfârtecați de vii, scalpurilor făcute veioză?

Nu ți-e rușine?

Mă abțin să-ți spun ce gândește un creștin pocăit al cărui Mântuitor ESTE EVREU!

Shalom Adela și iertare, mi-e greu să scriu scrâșnind din dinți și cu ochii umezi.

Imi cer scuze, Adela. Specificarile tale imi demonstraza ca am avut un comentariu foarte stupid. Te rog, prin urmare, sa ierti ineptiile scrise de mine. Si promit sa fiu ceva mai intelept in postarea de comentarii.

Mea Culpa

da, să fii mai atent.
de iertat, ești iertat. și ei, la fel. poate că în definitiv chiar nu știau ce fac, cum nici tu nu știai.
Pace și înțelepciune.
Adela

shalom. pentru că știi, și tu.
Adela

Legile sunt simple! Pe insul acesta ori ori! Clar că nu se arată bărbat! Poate nu i s-au potrivit țâvnele locului. Ca să sosești și să spui Bine a făcut Reichul aceasta deja e treabă de șters lista. Dacă te arăți prin lume ai griji Adrian Dorie..Domnul e peste tot.Nu scapi!

Imi cer scuze si tie, Romulus. Nu am dorit sa scriu un comentariu anti-semit. Departe de mine un asemenea gand. Am vrut, probabil (nici eu nu stiu bine), sa penalizez patetismul unora care vor sa induioseze, fara a fi avut de suferit din anumite drame istorice. M-am inselat profund. Prin urmare, imi cer scuze pentru ineptiile scrise.

Mea Culpa

greșeala a fost a mea, trebuia să selectez de la bun început Personale pentru călătoria aceasta. deci mea culpa și rog a nu se insista prea mult asupra subiectului declanșat în off, altfel va trebui să sistez comentariile, conform regulament.
mulțumesc.
Adela

din apele memoriei mi-ai adus in versuri viata acoperita de ceturile istoriei, iti multumesc pentru pietate

o recuperare a memoriei sau despre memoriile confiscate... frumos conturat acest poem podgoric

foarte frumos ai livrat mesajul în trei trepte... în prima, masa plină în ambianța însorită sugerează orizontul ființei, în care se proiectează dragostea de viață, degustarea din darul deplin al existenței, drumul spre împlinirea vieții ca împărtășire. În al doilea timp, sau pe a doua treaptă, tot acest orizont de o concretețe dătătoare de elan este sustras, cerul fiind pus în abis prin lipsă, foame și fumul holocaustului. În al treilea moment, amintirea apare ca o licoare cu acel gălbui al luminii conștiinței ce păstrează memoria suferinței, ca pe niște struguri ai relației vii peste timp în orizontul veșniciei. Tulburător, o realizare deosebită.

trebuie sa recunosc ca nu am inteles niciodata si nici nu prea mi-a pasat de cele ce s-au intamplat in lagarele de concentrare... am luat totul ca pe niste simple date istorice...au fost. si atat. sunt un ignorant prin excelenta.
dar am inceput sa vad aceste lucruri intr-o alta perspectiva, una mai galbuie sa zicem.

de un lucru sunt sigur: fumul ce iesea din imensele crematorii nu era negru, nu era gri, era galbui. cei erau incinerati erau de un galben pal, datorita infometarii. si baracile incepeau sa ia aceeasi culoare, pamantul era galbui. Imi aduc aminte de calaretul din Apocalisa, al patrulea daca nu ma insel, care venea pe un cal galbui, aducand dupa el locuinta mortilor.

trebuie sa adaug ca prima strofa atrage prin luminozitatea ei, parca totul este intr-o epoca de aur, \"pe strazi de aur\", ca mai apoi strofa a doua sa aduca cu ea degradarea galbenului, pana in stratul cel mai de jos. superbe imagini. expresive. Galbene. Si poza adauga un gust la poezie. copilul fantomatic parca a gasit o spartura in gardul de sarma ghimpata si trece prin el spre libertate. libertatea sufletului binenteles.

multumesc pentru aceasta noua perspectiva asupra celor intamplate acolo, si pentru o noua lumina asupra acelor lucruri. imi pare rau doar ca e asa de galbuie, de palida, de trista.

Adela, caută \"Strigătul copiilor muți\" (The cry of the mute children - versiunea originală) de Ilany Kogan. Și cumva poate vei ști ce doream să îți scriu într-un comentariu și nu am avut glas mai mult decât am putut scrie mai sus. În sensul Memoriei/Memoriilor transmise inter/transgenerațional.

p.s. Apreciez că Adrian Dorie a realizat că a greșit și că a știut cum să repare ciobul de negru al cuvântului, a înțeles că suntem responsabili de actele noastre, scrise sau nescrise.

Ela

doamne ce ne mai fastacim ce ne mai epatam ce ne mai strofocam ce ne mai credem poeti. scuza-ma adela dar este f nereusita si f banala descrierea unui sentiment ordinar. eu asa cred si simt nevoia sa o spun pt ca in ultima vreme nu mi-a venit sa cred ce texte au fost recomandate. agonia zic eu este pe duca din cauza stelutarilor care habar n-au ce se intampla in literatura la ora actuala si promoveaza si baga pe gat cu voie sau fara voie un stil invechit si extrem de subred.

Trec doar spre a spune că m-a emoționat profund această ultimă(viitoare) călătorie. Orice altfel de comentariu ar fi de prisos.
Mishu

un text de înțeles prin prisma comentariilor. Și dacă poezia nu face decât să ne golească de secreții, de venin, să-și stoarcă boticul de lapte, zadarnică este ea, nimic n-am înțeles.
Am putea încerca. Pentru ca aici nu mai e vorba de \"poezie\", ci de memorie. DE CEEA CE S-A INTAMPLAT IN REALITATE
S-au nici MEMORIA nu mai este la modă în poezia contemporană?

Vor veni ploile de primavara si durerile se vor spala cu lacrimi calde si intr-un suspin va fi loc de iertare. Si dupa ce totul va fi mai curat, si zapada mieilor a trecut de taramul acesta, va inflori si el, gutuiul, cu fructele lui tarzii si galbene sub care vom intinde rogojina si ne vom juca cu zaruri galbene si vom da sah hazardului... zidul alb va tine pe el numele celor care... si cei care vor trece pe langa el se vor intreba... pe piramida de nisip, umbrela poetului

Domnule Adrian,

Vă mulțumesc astfel și public, pentru intregritatea umană și literară de care ați dat dovadă cerându-vă scuze pentru unele dintre comentariile de pe Galben.
Recunoascând cu umilință că nu sunt cu nimic mai bun decât d-voastră, vă mulțumesc sincer.

Cu respect.

Dan - mulțumesc pentru lectura sensibilă și pentru semnul înstelat.
Anni, Paul - trecerile voastre mă bucură mult.
Florin - ca de obicei, interpretezi cu foarte mare atenție și acuratețe.
Tara Mircea Marcel - e bine ca din când în când să ne revizuim perspectiva asupra unor evenimente din istorie, chiar dacă personal nu avem nimic de-a face cu ele. Mă bucur că textul meu a avut acest efect asupra ta.
Ela - voi citi, mulțumesc mult.
Mihai Tița - mă întreb, așa, retoric, dacă se ridică vreodată vreun text la înălțimea standardelor tale. Remarc mereu din parte-ți comentarii cârcotașeș nu numai aici și nu numai în dreptul textelor sensibile.
Mishu - mulțumesc de semn.
Iann - întotdeauna este loc de iertare, nu doar primăvara.
Tuturor, mulțumiri. Și ție, Mihai.
Adela

un poem ce aminteste mai curând de impresionism decât de Reich...

strict literar/vizual, aceasta e impresia. de răni îmblânzite.
mulțumesc de semn, te mai aștept.
Adela