Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Agnesa

Galeria ascunsă

1 min lectură·
Mediu
agnesa poartă pălării cândva la modă
bine conservate
ca și ea
are o viață în spate și încă
vreo câteva împrumutate de la prieteni
a uitat să le dea înapoi cum uită să dea înapoi
cărțile
timpul
cadourile nedorite
florile moarte
și puii de pisică găsiți la tomberon
(locuiește într-un bloc părăsit
de toți cititorii
în care fiecare pisică are camera ei)
agnesa era cândva scriitoare
a vrut să iasă din lumina reflectoarelor
a vrut să fie uitată
iar acesta e un vis ușor de împlinit
(de-a lungul holului de la cinci covorul roșu stă
nemăturat de câteva decenii)
agnesa fumează în fereastră
la doi
nu a permis nimănui să-i refuze plăcerea
cafelele ei au parfum de nirvana
dar ea nu știe
(nu plătește nici taxe radio nici tv și nici
abonament la Ziua)
cândva sub fereastră îi cântau serenade
bărbații bine de la parter
și din centru
ar trebui să-i caute acum în cimitir
și vremurile au apus
și soarele
când va muri agnesa va descinde în raiul
felin
în ultima carte ne-a dat de veste că totuși există
unul
(scos ca un pisi mic din pălărie)
___
copyright Adela Setti
065362
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
192
Citire
1 min
Versuri
40
Actualizat

Cum sa citezi

Adela Setti. “Agnesa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adela-setti/poezie/1819644/agnesa

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alice-drogoreanuAD
alice drogoreanu
portretul unei doamne - agnesa ta
iar tu ai minim două direcții mișto: cea cu viețile nereturnate aidoma cărților, de tot spui mâine sun și le duc, ba când o veni cu prima ocazie, le dau
și
din pasajul ăsta \"agnesa era cândva scriitoare
a vrut să iasă din lumina reflectoarelor
a vrut să fie uitată
iar acesta e un vis ușor de împlinit\"
care ridică un un aspect dureros, în ce măsură afișându-ne pe covorul roșu al faimei ne și păstrăm sau uităm
sau pe unde ne mai uităm și în cine sau
ce și unde mai suntem

finalul e eine kleine delikatessen
0
@gd2waG
gd2wa
eu aș avea câteva observații legate de structura textului:

- cel mai mult îmi plac parantezele, deci le-aș vedea mai ample - nu f. mult, ci doar atâta cât mai-mai să pierzi șirul ideilor din strofă... dar nu! fix când pare că-l pierzi, să revii puternic cu agnesa și altă poveste a ei. și tot așa...

- apoi, strofa cu bărbații care îi cântau serenade mi se pare clișeu și, oricum, nu e la fel de expersivă ca celelalte strofe. dacă ar fi poemul meu, eu aș șterge-o fără să-mi pară rău.

- aș scoate, cred, absolut de peste tot cuvântul \"cândva\" - e prea șăgalnic și, oricum, redundant atâta vreme cât în tot poemul se vede clar că e vb despre un timp trecut incert, cețos.

- finalul, cu paranteza aceea, e bestial. și \"pisi mic\" e superb. are dreptate Alice.
0
@marius-nitovMN
marius nițov
În raiul felin, e o chestie nouă, probabil n-a fost prea domestică Agnesa. Bărbații de la parter în ce rai or fi? Una peste alta, înțeleg că nu-i de glumit cu trecerea...Agnesa asta cu atâtea amintiri a trăit ca o boemă.
0
@ioana-geacarIG
Ioana Geacăr
frumoasă baladă, cred c-am mai citit la tine ceva asenănător,place scriitura asta iscoditoare. Apoi, cînd dispare textul din fața ochilor rămîn cu pisi mic în minte și e destul de bine
0
@dana-banuDB
Dana Banu
Alice are dreptate, părerea mea, e aici, bine creionat, în tușe subțiri, portretul unei doamne...a fost pentru mine o plăcere să privesc în noaptea aceasta spre el


știi, A, ți-am mai spus, scrii fin, delicat, ai un stil de casă bună și veche, am rezonat

chapeau


elian
0
@adela-settiAS
Adela Setti
mulțumiri tuturor
0