Adela Setti

nu vreau să știu de ce s-a uscat cireșul prea mulți fluturi spuneai mai mulți decât flori nici banca aceasta nu vreau să știu de ce a plecat șchiopătând să se mute în grădina golită de copii,

existăm în măsura în care suntem luminați

eu nu exist sunt doar viața secretă a altcuiva

aproximativă. visez o iarnă clasică atunci când dormim amândoi pe inimă singurul lucru care ne ține e străfulgerarea rotundă a macilor dimineața nu sosește la timp iar apusul e alb ca o

nimeni nu așteaptă cu lumânarea aprinsă când treci tu podul în rochie albastră dintr-un salt în luntrea cea mare pescărușii își scutură penele penele se calcifiază până jos pragul tău e plin

când a murit skinhead lumina băltea oblic noi așteptam să se spargă tăcerea - un chitarist insalubru împerechea spaima cu sâmbăta. nicio statuie nu căzuse în ziua aceea. nicio lozincă nu

pozele pe care nu le-am făcut au toate marginile arse de albeață și umbre păienjenoase în colțuri cu iz de cufăr doar centrul luminat fără noimă de billboards întoarce câte un obraz o coapsă

ziua în care te-am găsit era galbenă ca iasca spuneau unii pentru mine bănuț erai zburlit ca un pisoi plouat și toate lucrurile stările trăgeau după ele un ca o ca un așa că nu mă complic să arăt

sub banca aceasta pe care aºtept fojgãie urmele celor de dinaintea mea. geamul din exterior e spart ºi între rame vãd pasãrea. pedepsitã instantaneu. aici toate sunt verzi. un verde creponat. de

de la o vreme / ne-am construit un univers artizanal din plastic cald flori / otomane / alte cele ne era bine acolo / până când într-o zi / prinși cum eram în mulțime am constatat că soarele

dintotdeauna al meu sau poate doar o cruce ____ N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.

\"wherever particular people congregate\" dimineața înnodăm cearceafuri sub întreruperi șuvițe de păr în agrafe complicate crâmpeie memorabile (avem fiecare în arhiva personală deschisă ca

ivit din asfalt în zile prea calde fără istorie fără memorie cu orașul sudat de-a dreptul in iris de la întâia privire omul lâncezea după zbor neștiind că nimeni nu ajunge să atingă

Photo © Mihail Popov ____ N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.

fiecare globulă pe care o dau de-a dura prin lucruri se aplatizează dacă aș putea să te întorc în copil învârtitor de cercuri pe strada aceea care ne-a dăruit uitării poate aș mai salva ceva din

nuca îți vopsea palma în miezul căușului amărui încăpea lumea noastră mică uneori mă ascund acolo îmi fumez memoria și îmi recunosc pieziș absența ultima zi invocată redesenează din tangente chipul

el ar fi trebuit să râdă învelindu-se gol în cortina zdrențuită ea ar fi trebuit să mângâie cu toată palma zidul două trupuri lipite pe oglinda bifrons astfel încât să nu vadă nimeni tencuindu-se

trăiesc într-un depozit plin cu euri o dată sau de două ori pe săptămână mai atârn unul vi le prezint pe rând acesta nu a vrut acela nu a știut cum acesta se pretindea prea obosit

roșul era pe atunci doar o slăbiciune buzele tale cireșíi / trandafirii pe care îi împrăștiai în cadă în fiecare după amiază duminicală afară ploios amurgul își exersa combustia spontană pe

rostul nu e în rostire de sine mulți încearcă asta dintr-un fundament-al instinct de conservare când voi muri te rog să mă îngropi în colțul casei sub temelie chiar dacă nu voi ști dar

culorile sunt doar modul nostru arbitrar de a semantiza lumea redesenând totul din ochi ceața nu are culoare ca și cum aerul ar vătui miop toate lucrurile înlăturând poleiala păstrând doar