Skinhead

când a murit skinhead lumina băltea oblic noi așteptam să se spargă tăcerea - un chitarist insalubru împerechea spaima cu sâmbăta. nicio statuie nu căzuse în ziua aceea. nicio lozincă nu fusese rostită. panouri marcau goale drumul dintr-un capăt în altul iar norii pluteau dezgoliți atârnau de clădiri ca niște bacante zdrențuite sub coaste. eram departe dar tot am auzit bufnitura și mirosea a haine spălate în ape mâloase lăsate pe mal pretutindeni suprafețe lichide - deasupra cerul pietros legat de piciorul unui zeu hotărât să nu crească. skinhead era adevărat așa se spunea cu tatuajele lui încurcate în piele ca niște vene în plus și creastă portocalie. nu am vorbit niciodată cu el. puțini îndrăzneau chiar și atunci când le cerea două mii pentru bere în capăt de pod. de-a lungul străzii noaptea era grea ca un șarpe sătul când cineva l-a sfătuit să dea hameiul pe v33 și a sărit în ghenă după el urlând că zeii sunt morți - niște bungee-jumpers rămași întâmplător fără coardă. când a murit skinhead din libertate a rămas doar o coajă de creier prelins pe zidul gri de la zece. mulți erau uzi. unii dansau. alții priveau râul sub pod jinduind o tărie. eram departe am auzit bufnitura iar zeul s-a trezit din somn într-un gang. nu mai știu câți bani i-am dat să nu urle. ___ Copyright Adela Setti