Poezie
Elucubrantă
Unna
1 min lectură·
Mediu
nimeni nu așteaptă cu lumânarea aprinsă
când treci tu podul
în rochie albastră dintr-un salt
în luntrea cea mare
pescărușii își scutură penele penele
se calcifiază
până jos pragul tău e plin de nămeți
insolubili
dintr-un salt pe deasupra direct
în luntrea cea mare
intri ieșind
din lumea noastră cum niciun sfânt
cum nicio fecioară
prima oară erai prea săracă
a doua oară vorbeai prea mult
a treia oară abia te-am văzut cu coada
de pește la pândă a ochiului
îți lipseau cuvintele și toate nevoile
erai de neatins și atât de i
rezistibilă
Unna
strălucești uneori
te-ai ascuns sub pod într-o cicoare
în flacăra lumânării dospești mana mea
cerească
iar luntrea cea plină de carne desfundată se
sfințește sub pasul tău
desculț
chiar și pescărușii vor să umble acum
cerul prea dens fărâmițează ciment
oare îți amintești
că ne-am înecat
în timp ce beam una din
cealaltă?
___
Copyright Adela Setti
044144
0

ultima lumanare
ca sa intri iesind dar din ea
saltand in luntrea mare
sa te pierzi stralucind cu glas stins
sa te ineci in mine
sa m-atingi cu al tau neatins
sa-mi amintesc de tine...