nu

am gasit aici un text puternic, bine structurat. dupa parerea mea poti sa il incadrezi la poezie, dar e alegerea ta.

vad textul ca fiind monologul unui om instrainat de lucrurile odinioara prea cunoscute. senzatia asta ne ajunge pe toti, macar o data. poate pe tine te-a ajuns deja.
frumos text, adela.
vad ca nu mi-am pierdut timpul intrand pe agonia. felicitari.

retin:
\"moșul e surd sub pământ.
iarba e grea sub cirezi
de ceață.\"
cutremurator.

mai trec
DAniel

Am recitit de multe ori textul tău. Îmi pare de o acuitate vizuală dureroasă, ca un colaj sepia de pe deviantart. Un poem finisat la sânge, epurat de zgura mnemotehnică, lustruit până la zgârciul cuvintelor... M-a atins.

Ce trist! Aproape am plans. Acuitatea maxima se atinge zic eu in centrul poemului: \"baba nu era știrbă când veneam pe aici
și nu mătura din fața ușii frunze în mai\". Sa maturi frunze in mai... cand inca nu este timpul...
Poate ca poemul ar fi de o rotunjime perfecta daca s-ar renunta la ultimele doua randuri - dar aceasta e o parere subiectiva si \"personala\".
E un text remarcabil!

e totuși o personală.
mă bucur că nu am dezamăgit cu ea (cum în ultimul timp prea des, cu altele).
adela

citind ”personala”, ultimele două versuri mi se par foarte importante și necesare, așa simt eu. poemul m-a impresionat.
cu prietenie, george