Poezie
mi se spune bigudiu
sau gomboți pufos cu prună
2 min lectură·
Mediu
dacă aș reuși să scot din gât
acest nod de sârmă ghimpată
poate aș face din el un gard
în jurul blocului
sau un staul
pentru ideile tale
cornute
în fond eu nu sunt decât o conductă
cu păr și farafastâcuri în ruginire
care face conexiunea vie și simplă
între păsări și pânza freatică
prin mine viermii își iau avânt
și învață să Fluture
o conductă cu pori și o grămadă de vise
*
de pildă
când eram mică
veneau mătușile vesele
mă pișcau de obraz ce bucălii are fata
ce pernițe ce ochișori mă întrebau
ce vrei tu să te faci când o să fii mare
într-un fel mă mira pentru că eu
mă simțeam ditamaie chiar atunci
mă atrăgeau mai mult gărgărițele decât norii
mai mult libelulele decât păpușile
mai mult vasii/lina decât fardul mamei
așa că lăsam privirea în pământ/de formă/
pantofiorii roșii îmi zâmbeau complici
mă gândeam că mătușile mele miros frumos
și au sânii imenși și că într-o zi o să presez și eu
ceva în brațe așa că răspundeam
ridicând privirea grea și țintindu-le
ca pe niște gozile naive
când o să fiu mare
o să mă fac criminală
cu mâinile pline de sânge viitor
alergam apoi spre tata care tocmai intra pe poartă
ca o pâine
*
apoi cineva mi-a vorbit despre pace
ca despre o coloană vertebrală
despre moarte ca despre un fir de praf
despre copii ca despre globuri lucioase
și despre mine ca despre o glumă
nu m-am speriat
tata îmi leagă fularul la gât
de fiecare dată când ies din casă
indiferent că e vară sau iarnă
de aia zic că dacă aș reuși
să-mi scot din gât acest nod de sârmă
ghimpată
sângele meu s-ar încălzi
aburind de pe dinăuntru
pielea mea transparentă
în mine s-ar vedea atunci totul
ca într-o casă de om pe înserat
acest nod de sârmă ghimpată
poate aș face din el un gard
în jurul blocului
sau un staul
pentru ideile tale
cornute
în fond eu nu sunt decât o conductă
cu păr și farafastâcuri în ruginire
care face conexiunea vie și simplă
între păsări și pânza freatică
prin mine viermii își iau avânt
și învață să Fluture
o conductă cu pori și o grămadă de vise
*
de pildă
când eram mică
veneau mătușile vesele
mă pișcau de obraz ce bucălii are fata
ce pernițe ce ochișori mă întrebau
ce vrei tu să te faci când o să fii mare
într-un fel mă mira pentru că eu
mă simțeam ditamaie chiar atunci
mă atrăgeau mai mult gărgărițele decât norii
mai mult libelulele decât păpușile
mai mult vasii/lina decât fardul mamei
așa că lăsam privirea în pământ/de formă/
pantofiorii roșii îmi zâmbeau complici
mă gândeam că mătușile mele miros frumos
și au sânii imenși și că într-o zi o să presez și eu
ceva în brațe așa că răspundeam
ridicând privirea grea și țintindu-le
ca pe niște gozile naive
când o să fiu mare
o să mă fac criminală
cu mâinile pline de sânge viitor
alergam apoi spre tata care tocmai intra pe poartă
ca o pâine
*
apoi cineva mi-a vorbit despre pace
ca despre o coloană vertebrală
despre moarte ca despre un fir de praf
despre copii ca despre globuri lucioase
și despre mine ca despre o glumă
nu m-am speriat
tata îmi leagă fularul la gât
de fiecare dată când ies din casă
indiferent că e vară sau iarnă
de aia zic că dacă aș reuși
să-mi scot din gât acest nod de sârmă
ghimpată
sângele meu s-ar încălzi
aburind de pe dinăuntru
pielea mea transparentă
în mine s-ar vedea atunci totul
ca într-o casă de om pe înserat
0163
0
