când eram copil
îmi imaginam
tot felul de ciudățenii
cum ar fi că puteam să fur cu ochii
așa la propriu
orice priveam și îmi doream
devenea pe loc al meu
ochii se dilatau
își întindeau
Să exersezi sonetul nu-i ușor,
Îți trebuie un pic de disciplină,
Nu-i de ajuns ca rima să îți vină
Când versuri se vor mai porni în zbor.
De simți vibrând al liricii fior,
Îmbracă-l în metafora
poemul pe care nu l-am scris
era un poem de vis
un coșmar repetat era
în mine se desfăcea
vorbea de tenebre
și de zbateri acerbe
poemul pe care n-am să-l scriu
era un poem viu
din abis se
Ca să nu ne mai certăm,
ne-am decis să facem totul
pe rând.
Azi e rândul meu să spăl vasele
și al tău să ștergi fereastra
care ne desparte de cer.
Tu vei culege fructe
de pe ramurile
deasupra blocurilor adormite
luna plină
atingând ușor ecranul
înghețat
cutiile așezate
ordonat
în cavoul măiestrit
copilul merge și el la culcare
doar lampa de neon pe cerul
Cum trece vremea... dusă-i deodată!
De ziuă bine nici nu s-a crăpat
Și timpul s-a ascuns unde odată
Își mai făcea, din noaptea sacră, pat.
De nemurire mintea e sedusă,
Este un vis, dorința
inima doarme cu lumina
aprinsă
când dinții încep să toace
mărunt
nu sfâșie
toacă
toacă mărunt
silabele divizate cadențat
fiara le scuipă apoi
își dă capul pe spate
și râde
râde până
"Tot mai provoci furtuni transcendentale,
Numai că niciodată nu te prind,"
Așa mi-ai spus, tăcerea împletind
Cu șoapte tandre și baritonale.
"Te chem în gând, visarea s-o aprind
Când orele devin
Din nou, o noapte tare-ndoliată,
Căci stelele de mult nu mai apar;
Le caut astăzi iar, dar e-n zadar
Și bolta tremură, neconsolată.
Nu-i ordine și nici nu e hotar,
Cupola plânge gri, rarefiată,
Prin întuneric, luna incoloră
Se-nalță peste lumea-n cercuri prinsă;
De ritmul vieții niciodată-atinsă,
Privește rece spre tăcuta oră.
Deasupra urmelor de vară stinsă,
Doar greierii mai
Era cinaz, lipsupli burșoni
Solund girau și sfregureau;
Trisrezi erau cei ponoșoni
Și porvi rătcași murfleau.
Păzea la Sporovod, fecior!
Fălcos, cu gheare care bat!
Păzea la Gaga zbur
Coboară soarele pe ramuri și ard copaci în ritmuri goale;
Mă-ntorc, febrilă, să te caut – cenușă doar găsesc pe cale.
Un vânt adie prin ponoare și buza ierbii o usucă;
Se-nchide-n mine o
La amiază, demonul mi-a zis:
Hai, nu te-ai apucat de scris?
Am treabă, vino diseară, i-am răspuns;
Desenam niște aripi și aruncam ghemotoace de hârtie în jur.
Se făcuse noapte și teancul tot
e-adevărat eu nu am voce
încă mă alint
presimt și simt
edulcorat
nu vreau să știu
cât m-am schimbat
mă uit în jur
cadavre urcă-n plină vară
prind contur
doar carne câtă carne e în
s-a răstignit
prin cuvinte și nu
s-a crăpat
catapeteasma
unui templu
numai cerul
s-a destins
până la lacrimi
a crescut năuc
urcând la stele
ascunse de mult clipirii
s-a dilatat până
AS