Poezie
Ipoteză
Exerciții, admirând poetul I. L. Caragiale
1 min lectură·
Mediu
Cum trece vremea... dusă-i deodată!
De ziuă bine nici nu s-a crăpat
Și timpul s-a ascuns unde odată
Își mai făcea, din noaptea sacră, pat.
De nemurire mintea e sedusă,
Este un vis, dorința noastră mare:
În infinit să se mai lase dusă,
Plutind încet pe o albastră mare.
Să fie sensul vieții-n oseminte?
O întrebare-i gândului arsură
Și cine crede altfel... O, se minte!
Căci orice tinerețe e iar sură.
Dar visele de foc în van ard oare?
Nu știm pe unde pier, în care parte,
Deci mintea, ce-și dorește cu ardoare,
De veșnicie poate are parte.
091140
0

Absolut, cred eu, versuri veronisciene...
Am lecturat cu bucurie!