Atelier Literar

Niciunul dintre ei nu putea să scape. Gavril, Rafael, Mihail, chiar și Lucifer, întruniți în comisie, nu puteau acorda nicio scutire. Pe rând, fără grabă, erau mii de ani la dispoziție.

E douăjtrei, iubito, nu ca ieri, Îți las buchetul de minute iarăși, La colțul dintre azi și nicăieri, Să te petreacă anii, buni tovarăși.

Protocronismul autohton acreditează teza că neamul românesc vine de dinainte de timpul actual (istoric), din mitogeneză, continuând specificul modului de viață al primilor oameni care au populat

Era târziu. Afară ploua cinstit. Frunze galbene cădeau infinit Împodobite de pleoape cu gene False precum un ochi care Nu își dorea să vadă, Ci să fie privit. Deodată, În fereastră pisica Din

nimic n-a mai fost cu pumnul strâns de tină să nu adormi din nou înspre somnul din groapă trupurile toate ard alunecă prin pumn când le atingi turbate de zgârciuri și de noduri pe drum ce străine par

Plecasem să-mi culeg simțirile-n amurg, am întins plasa de gânduri; măcar unul să prind să-l scutur de toate uitările, să-l rețin, să-l păstrez cu mirările. Furasem ștrengar apusul întors cu fața

stau în rând după pâine și foamea mea se boltește tot mai sus se sprijină pe coaste neavând pe ce să cadă l-am dat jos pe Icar a ajuns prea departe înconjurase pământul în 81 de zile și tot nu

O pajiște în care Se odihnesc cocori.. Fânul nu poate păstra Inefabila lor Grație ostenită După atâta migrație. O glastră cu salvie Și margarete Nu are glasul lor Fiind atinsă. Și totuși... Se

Dacă aș fi o floare mută, Te-aș striga înflorind, Și m-aș ofili, că nu m-ai văzut. Dacă aș fi un fir de iarbă, M-aș ruga vântului, ca să mă bată spre tine, Să te văd mai îndeaproape. Dacă aș fi

pe stradă, atmosfera e de basm – se poate eu să am prea mult sarcasm – e-aproape Sfânta Vineri (azi e joi) și vine sâmbăta fără de ploi, c-au anunțat la meteo recent că va fi soare (unul mai

un fluture cât o supernovã face un ultim salt spre întuneric oricum ziua supernovele ca şi toate stelele se ascund cel mai bine numai soarele face pe deşteptul când pe o limbã de clopot un suflet

E douăjdoi, iubito, fără greș, Lumina se ițește printre ceață, Coboară frunze roșii din cireș Și noaptea rece înspre dimineață.

am închis adevărul am lăsat doar mânia să măsoare distanțele orice gând este un ucigaș plătit care întârzie mereu nu te mai ruga la golul din palme acolo nu e mântuire e doar piele moartă lumea se

Descheie-mi nasturele de pe inimă, să-ți vezi tronul dezgolit și cel de pe sânii plini de reproșuri, copaci printre crăpături. Coboară și în pântec, la masă am pâinea aburindă dospită într-o bucată

dacă nimic nu are neapărat un sens fix, dacă lucrurile nu se întâmplă cu un motiv, dacă tot ce avem este confirmation bias și outcome bias, dacă și coincidențele sunt doar chestiile pe care le

Iubito, s-ar putea să-ți doară ori, mai curând, să nu, deloc, Îți scriu privind, printre confuzii, la oamenii ce ies din bloc. Și sunt nimicul care scrie despre nimicul care sunt, îmi trec

poate că tu respiri prin trandafiri și le transpiri veștejirea, poate, n-aș putea spune că te cunosc îndeajuns, încât să îți simt razele cum îmi pătrund, cu efect binefăcător, în sânge; ești doar