Atelier Literar

Printre clădiri perimate amuțite din veacuri trecute aleargă carcase metalice zdruncinând temelia junglei urbane clepsidre de varii dimensiuni își varsă nisipul în abstractul din jur epuizând în

toamna primul vers al unei elegii în tonuri de chihlimbar cadența ploii pe marmura mormintelor șiragul de păsări întunecate arcuit pe catarge de undă pustie sorocul florilor de

aşteptând momente potrivite pentru vieţuit sau mai degrabă ascunzându-vã în spatele iluziei ca dupã o perdea transparentã cu speranţa cã veţi surprinde fericirea într-o ipostazã perfectã numai

Lasă piatra peste deschizătura din piept, să nu aștept când vii. Pune în prag un coș de semințe de floarea soarelui să treacă timpul și o basma pe inimă.

superfluu acest discurs în fața oglinzii te răsfrângi în cristalele amorfe cu un surâs complice nu te mai regăsesc în cuvintele aritmice ai cuprins brațele trădării nu te mai văd în cadrul

E 9 dimineața şi întuneric în fine, ar fi putut fi la fel de bine lumină dar asta ar fi presupus că noi, ca specie, ne-am maturizat semnificativ în ultimii zeci de ani lumină, ceea ce nu

Niciunul dintre ei nu putea să scape. Gavril, Rafael, Mihail, chiar și Lucifer, întruniți în comisie, nu puteau acorda nicio scutire. Pe rând, fără grabă, erau mii de ani la dispoziție.

E douăjtrei, iubito, nu ca ieri, Îți las buchetul de minute iarăși, La colțul dintre azi și nicăieri, Să te petreacă anii, buni tovarăși.

Era târziu. Afară ploua cinstit. Frunze galbene cădeau infinit Împodobite de pleoape cu gene False precum un ochi care Nu își dorea să vadă, Ci să fie privit. Deodată, În fereastră pisica Din

nimic n-a mai fost cu pumnul strâns de tină să nu adormi din nou înspre somnul din groapă trupurile toate ard alunecă prin pumn când le atingi turbate de zgârciuri și de noduri pe drum ce străine par

Plecasem să-mi culeg simțirile-n amurg, am întins plasa de gânduri; măcar unul să prind să-l scutur de toate uitările, să-l rețin, să-l păstrez cu mirările. Furasem ștrengar apusul întors cu fața

stau în rând după pâine și foamea mea se boltește tot mai sus se sprijină pe coaste neavând pe ce să cadă l-am dat jos pe Icar a ajuns prea departe înconjurase pământul în 81 de zile și tot nu

O pajiște în care Se odihnesc cocori.. Fânul nu poate păstra Inefabila lor Grație ostenită După atâta migrație. O glastră cu salvie Și margarete Nu are glasul lor Fiind atinsă. Și totuși... Se

Dacă aș fi o floare mută, Te-aș striga înflorind, Și m-aș ofili, că nu m-ai văzut. Dacă aș fi un fir de iarbă, M-aș ruga vântului, ca să mă bată spre tine, Să te văd mai îndeaproape. Dacă aș fi

pe stradă, atmosfera e de basm – se poate eu să am prea mult sarcasm – e-aproape Sfânta Vineri (azi e joi) și vine sâmbăta fără de ploi, c-au anunțat la meteo recent că va fi soare (unul mai

un fluture cât o supernovã face un ultim salt spre întuneric oricum ziua supernovele ca şi toate stelele se ascund cel mai bine numai soarele face pe deşteptul când pe o limbã de clopot un suflet

E douăjdoi, iubito, fără greș, Lumina se ițește printre ceață, Coboară frunze roșii din cireș Și noaptea rece înspre dimineață.