Victor Potra

Inexprimabila mea singurătate se adună pas cu pas azi o femeie mâine nimeni apoi un trandafir unei necunoscute în Hard Rock Cafe Inexprimabila tristețe alungă răsucirile de vânt aș plânge

sân și măr și ieri cafeaua are în fine gustul trezirii cărțile tale rubensiene ne-acuză răvășite peste cearșaf răbdare hegel! te iubim și pe tine dar n-avem timp înțelepciunea fericirii ne

Virgina de la 5 e o legendă pe scara noastră. Ea este cea care i-a împăcat pe Ițic și Rașela, după ce acesta și-a prins consoarta cu Hussein. I-a explicat lui Ițic convingător că trebuie să fie

această lume este nouă o văd cu ochi lacomi și cruzi semeni sunt puțini și după jaf suntem o hoardă de oameni singuri tot ce nu poartă coif este pradă jubilăm această femeie e încă o întâmplare

Nu sunt ateu. Sunt doar un om atât de mândru încât nu mai am orgoliul cunoașterii. Cei ce fac legea și filosofiile și religiile sunt siguri. De atâtea lucruri încât cu greu le ajung epocile să pună

Șoricelul răsfățat Era tare îngâmfat. Tot fura din covrigei, Ronțăia și din ardei Și se lăfăia pe masă Și în crătiți, ca acasă. În bucătărie, vai, Ronțăia tot ce lăsai! Era tare

Note pe marginea unui text la limita rasismului cultural Textul „Gaza 2009 și mizele diferite ale ideii de negociere”, postat de Angela Furtună pe data de 18 ianuarie, m-a prilejuit câteva

Portocalele astea par înghețate. O întreb pe blonda de la chioșc, se jură că sunt aduse ieri. - Bine, dă-mi una. Se uită chiorâș, dar nu zice nimic. Plătesc. O desfac în fața gemulețului. Aveam

Fragment scurt de policier, 2 min 30 sec / înseamnă schimbare de încadratură /// înseamnă schimbare de scenă, locație, decor Ca la orice film e foarte importantă muzica. Click aici ,

Se dedică poetului Alberto M. Popescu, pentru răbdarea de a scrie același lucru de „n” poezii încoace (cine are răbdare, să le numere…) Sunt rănitul universal! în laboratoarele tale forjat

ea avea un punct alb și era tot ce avea și se născuse nebună de furie că albul nu e alb pelerinajul venera albul cel mai alb din lume ea plângea răstignită cu ochii deschiși punctul din

mai întâi a fost un trezirea, am sughițat, am ascultat cu înghițituri mici, și abia apoi am îndrăznit te iubesc atât de mult încât nu știu ce să mai demolez aștept bine-ai venit,