Virgina de la 5

Virgina de la 5 e o legendă pe scara noastră. Ea este cea care i-a împăcat pe Ițic și Rașela, după ce acesta și-a prins consoarta cu Hussein. I-a explicat lui Ițic convingător că trebuie să fie recunoscător soartei că nu a prins-o cu Ștrul. Atunci ar fi fost război fratricid, așa e doar vechiul conflict arabo-israelian, cu care toată lumea e obișnuită. Deci onoarea lui e salvată. I-a vândut atât de bine acest paradox, încât acum Ițic, din patriotism, îl cheamă pe Hussein să stea cu Rașela ori de câte ori pleacă în delegație… Ea este cea care a convins toți locatarii să se vaccineze împotriva heruvimizării. A pus la avizierul blocului un montaj foto foarte convingător, cu un înger în situațiile obișnuite ale vieții: la metrou, în costum la două rânduri, în lift… În fine, bietul personaj părea atât de chinuit, încât impactul campaniei a fost imens. Nu că sloganul nu ar fi fost o bijuterie în sine: „Feriți-vă de devălmășie! Puteți fi cartezieni. Act now!” Aproape toți și-au făcut injecția, cu excepția – notabilă totuși – a încăpățânatului inginer Dexter, de la parter. Acesta a demonstrat științific: 1) Că e de-a dreptul improbabil să existe un virus care să producă creșterea de aripi, și 2) Că un om cu aripi nu ar mai fi obligat să ia în considerare cotidianul. Puțini erau dispuși însă să riște o schimbare de serviciu în perioadă de criză, așa că au ignorat cu hotărâre demonstrația micului savant. Pe de altă parte, Dexter era să se alegă cu un gât de lebădă, tot verificând dacă nu i-au înmugurit pe spate aripioare. Nu de alta, dar cu greu ar mai fi încăput în laborator. Până la urmă și-a administrat și el antivirusul, pe șest. Virgina de la cinci este considerată o indubitabilă valoare locală, și ne mândrim cu ea. Ãia de la scara B n-au decât un motan, cam jigărit săracu’. Ca să-i dea mai multă importanță, l-au numit Profetu’. Nici găurile de șoarece nu le prezice ca lumea, da’ zic și ei că au mascotă. Nici nu se compară cu protectoarea noastră. Când facem procesiunea de ziua Virginei, se-adună tot cartierul să-și facă cruce și să-și scuipe-n sân. Nu e o dată fixă. De obicei se ține în ziua când se dă drumul la căldură. Atunci ieșim cu mic și mare, scoatem efigia din boxă, îi aprindem toate luminițele și înconjurăm blocul de trei ori. O mică ceremonie în care administratorul rostește cuvintele consacrate, „fie mereu beculețul tău aprins, apără-ne de răutatea gigacaloriei și păzește-ne de cutremur”, apoi întindem grătarele și vinișorul și petrecem până-n noapte, la lumina statuii electronice. Veselia e totuși umbrită de faptul că Virgina nu participă niciodată la această sărbătoare. Niciodată nu a coborât în mijlocul nostru. De fapt, niciodată nu a văzut-o nimeni. Toată lumea a avut de-a face cu ea, fie a primit scrisori, fie emailuri, fie câte un vis premonitoriu, unii se laudă chiar că au vorbit cu ea la telefon. Spaniolul spune că e de-a dreptul îndrăgostit de ea, și nici ea nu e indiferentă la amoarea lui, dar nu-l prea luăm în seamă, că are o gură mare pe care scoate vrute și nevrute. Dacă e să iei locatar cu locatar, apartament cu apartament, nu e unul care să nu aibă un motiv de recunoștință. Ce-i drept, dintre cele mai diverse. De la primirea unui pont pentru o investiție la bursă, până la corectura referatului ce urmează să fie prezentat a doua zi. Nu puțini sunt cei care au fost salvați în ultima clipă de la o criză de nervi cu o vorbă bună, dozată perfect și rostită la marele fix. Dar Virgina noastră nu e o suavă, nuuuu… să nu vă-nchipuiți așa ceva. Orice comportament inadecvat este pedepsit pe dată, cu asprime. Un vecin care se mutase de curând, în locul lui Cosânzean, care-și luase la trei camere pe scara cealaltă – acolo sunt mai ieftine apartamentele – s-a apucat să dea din gură aiurea. Că de unde știm noi că-i virgină – păi dacă o cheamă Virgina de la 5? – da’ ce atâta servilism, parcă noi nu mai știm să facem o deratizare singuri, și tot așa. Nici n-a trecut o lună că s-a trezit cu o factură la întreținere să-i cadă plombele. Administratorul nu știe de glumă în cazuri de lezmaiestate. După două luni nefericitul se gândea să-și vândă apartamentul și cu banii rămași după achitarea facturilor să-și cumpere un coteț, dar tot Virgina l-a salvat. I-a primit declarația electronică de abjurare a scepticismului, și a dat forward pe toată scara, cu o notă în care tasta grațios „Eu și Lilium Candidum acceptăm”. Au fost speculații turbate mai mult de un semestru cine e Lilium ăsta. Pentru ușurință, locatarii îi spuneau Lilian Candid, pe scurt Lilă. Ședința comitetului de bloc din acea lună a fost memorabilă. Bărbații scrâșneau din dinți, femeile priveau cică trist în pământ, încercând să-și ascundă satisfacția, iar cei cu orientare sexuală incertă plângeau de-a dreptul. Într-o cuvântare istorică, administratorul a decretat starea de urgență. A fost votată o taxă specială, pentru a putea instala un sistem de supraveghere performant cu 30 de camere și senzori multipli, de mișcare și pe infraroșu. Toate datele arhivate 24 din 24. Doar Încruntatu’ a mârâit că se-ncalcă libertatea personală, dar Administratorul a scos chitanțierul și recalcitrantul s-a grăbit să adauge că situațiile excepționale cer măsuri excepționale. Monitorizarea a fost executată furibund timp de câteva luni, fără să producă rezultate. Între timp, au mai apărut referiri la Lilium în comunicatele Virginei. Până la urmă mica noastră comunitate a început să se obișnuiască cu ideea, ajungând la stadiul firesc de bârfă în fața scării. „Iar a fost Lilă la Virgina noastră… Pe unde-o intra nu știu!” se mira câte unul. „Deh, monșer, trebuie că e și el de natură esoterică, precum Virgina” replica sfătos Profesorul, căruia îi plăcea să folosească cuvinte pompoase. La un moment dat chiar încercase să ne convingă să o proclamăm Vestală, în virtutea tradiției romane. Drept pentru care a fost dezbrăcat în pielea goală și lăsat în stradă doar cu un cearceaf, să se convingă singur că nu se mai poartă togă de două mii de ani. Am râs de el până n-am mai putut. Acum sunt însă eu la-nghesuială. Am scris o notă la avizier, în care propuneam să nu mai plantăm panseluțe în fața blocului, să lăsăm terenul virgin un an, să vedem ce iese. Cumva, Virgina de la 5 a luat-o personal, și mi-a trimis un email cu cc la toată scara, în care mă denunța ca suferind de emoționalitate galopantă cu manifestări devălmășit patetice. Vecinii se uită la mine ca la un paria, și copiii dau după mine cu bulbi de lalea, Administratorul mi-a clătinat dojenitor din pix. Iar Adriana Veselie, de la trei, căreia îi fac curte, mi-a zis că de la devălmășie la dușmănie nu e decât un pas, și că nu agreează degenerați. Sunt de-a dreptul disperat. Mi-am sunat un prieten din alt oraș, poate vine el cu o idee. I-am povestit toată tărășenia, apoi l-am întrebat ce să fac. „Păi ai și tu o explicație cu ea”, a zis. „Nu pot, că dă cc la tot ce spun” am replicat. „Ete na, du-te și bate-i la ușă!” „Păi bine mă Fane” i-am zis nervos, „tu ai uitat că noi stăm într-un bloc cu patru etaje!?”