Cântecul Samovarelor, cartea care nu va fi lansată

Acum fix două săptămâni, când Dana Banu a anunțat apariția noii ei cărți, Cântecul Samovarelor, a primit o sumedenie de sugestii de lansare a cărții. Dana a refuzat net ideea, și îmi permit să o citez: “Pentru mine ideea de lansare nu există. Știu că s-ar putea să sune bombastic dar eu nu doresc să îmi mai lansez cărțile, doar le scriu și atât. Nu doresc să mă înregimentez în peisajul literar…” Și atunci, și acum – sunt de acord cu ea, cel puțin în ceea ce privește convenționalismul și inutilitatea unei lansări de carte “clasice”, cu diverși mai mult sau mai puțin critici, care vorbesc mai mult sau mai puțin emfatic și cu audiența mai mult sau mai puțin plictisită așteptând nerăbdătoare băuta de după. Și apoi, ce atâta “lansări” în sus și în jos, de parcă scriitorii ar produce nave spațiale sau, mai știi, vapoare. Cu anumite cărți, cele bune, e bine să te întâlnești. Lansarea doar face ceva reclamă unui produs. Cartea e mai mult decât atât. E o întâmplare a spiritului, o petrecere prin gândul autorului, o expediție în tine însuți, dacă rezonezi. Totuși, în ultimele zile am tot sâcâit-o cu ideea organizării unui eveniment mai curat, mai neconvențional, în care câțiva prieteni ar fi urmat să citim câte un text, un poem preferat din carte. Ceva în genul unei întâlniri a comunității literare cu cartea. Evident, Dana m-a trimis la plimbare cu grație. Mi-am adus aminte de acest moment pentru că, iată, cartea a apărut, am în mână volumul, și Dana Banu a avut dreptate: a “lansa” Cântecul Samovarelor, chiar și în varianta propusă de mine, ar fi fost o agresiune. Este o carte care merită intimitatea unei lecturi “unu la unu”. Multe dintre poemele din carte le-am zărit pe net. Spun le-am “zărit”, pentru că trebuie să recunosc că pe majoritatea le-am citit cam cum citesc eu poezia – pe diagonală. Așteptam, mărturisesc, această întâlnire cu poemele Danei Banu – pe hârtie. Există o magie a poeziei așezate pe pagina care foșnește, care cere gestul fizic, apropiat de o mângâiere, de a da pagina pentru ca povestea să continue. Mă așteptam la un impact diferit dar am fost surprins cât de mare este acesta în cazul cărții Danei. Sunt un cinic, un miștocar și nu sunt “consumator” de poezie decât arareori. Și totuși această carte m-a emoționat atât de tare încât m-am trezit recitând cu voce tare “Cântec despre târziu și departe” – ieri, când m-am întâlnit cu Dana, Dan Iancu și alți câțiva prieteni care au venit după volumele cu autograf dăruite de autoare. Ei, acum închipuiți-vi-l pe Potra recitând sonor, apăsat, cu dicție – poezie la masă la “Castel”… Atipic, nu? Astăzi am cărat cartea după mine. Dintr-un impuls, m-am oprit într-un părculeț în drum spre casă, m-am așezat pe o bancă și am deschis-o. Și m-am întâlnit cu poemul “peste ape o ceață aproape omenească”. Îl știam. Îl citisem pe net și îl ascultasem și în lectura Danei Banu. Dar acolo, în parc, singur cu cartea, am simțit cu intensitate tragismul unei petreceri prin lume care ne lasă mereu mai flămânzi, mereu mai singuri. Mi s-au umezit ochii. Și nu mi-a fost rușine. Înseamnă că sunt viu, și că poezia Danei Banu e și ea vie. “în fața măcelăriei chiar lângă abator din oase albe curate spălate lustruite cu multă migală prietenii au ridicat o statuie după chipul și asemănarea noastră au mâncat și au băut 3 zile apoi au încercat să își amintească numele statuii și n-au reușit apoi au tăcut și au privit cum se întuneca pe deasupra apoi a trecut o zi cât o iarnă și molima primăverii le-a luat trupurile și le-a transformat într-o ceață aproape omenească” Cântecul Samovarelor e una dintre acele cărți care îți schimbă perspectiva. E pentru mine o confirmare că literatura de net nu va reuși prea curând să înlocuiască cartea tipărită. Și e o carte care deja mi-e dragă. Care și-a câștigat locul alături de “Ieudul fără ieșire” sau “Federeii” – ca să numesc doar două dintre altfel puținele cărți de poezie pe care le țin la îndemână, pentru că revin adesea la ele. Și mai cred că tuturor ni se poate întâmpla, cum spune Dana Banu, să ne transformăm într-o “ceață aproape omenească”. NOTÃ: pe blogul Danei Banu puteți vedea cum arată cartea, eu nu pot să adaug aici conținut html. Coperta este realizată de Mugur Grosu. Editor și redactor de carte - Dan Iancu.