Marius Surleac

alerg în urma mea rămân doar praful și căile prin care păianjenii își rătăceau prada de când m-am născut privesc doar înainte niciodată înapoi spulber dintr-un scuipat în

pe la prânz am disecat ochiul care mă urmărea insistent în fiecare seară ploioasă îi simțeam prezența pe macadam, pe suprafața limpede a fiecărui strop îl priveam fix fără să clipesc

printre zaruri revolverul lucește la capătul ars al glonțului la celălalt capăt, ca într-o coadă de cometă sfere de sânge în unghiuri se sting bucățile de carne pe alei: primul pas din

virgina la geam șade goală, prin sticla murdară îi cântăresc cu privirea sânii ușor întăriți sfârcul stâng e mai maro ca niciodată și crăpat de la prea multe atenții ochii strălucesc în

știi, azi e prima zi de când am încetat să te caut în stele, în flori, în vise, în mine ca pe o cheie spre un alt nivel prefer să-mi adun mâinile sub ceafă adâncit într-un lan de maci iar

mi-am întins mâinile, picioarele, în apropierea unui butoi uscat ochii îmi sunt legați cu fotoni, conuri și bastonașe de vârful cerului de deasupra plouă cu praf și pești gri e culoarea ploii

pași mici prin omăt – crenguța-nmugurită poartă noul an

piele arsă de vânt ochi ațintiți spre mormânt șiroaie de sânge fantasme sub frunze fâșii de amintiri răstignite-n fiecare ochi se prind de fire ascuțite de iarbă de bănci scorojite de

calea suflului e dreapta trasată de-o roată liniștea toată e legea ce sinele-o poartă amprenta diafană a razelor de soare este cuvântul veșnic și-a spațiului prinsoare

seară de iarnă – în văgăună ochii sticlesc peste nea

pustiile blocuri se-nchină la steaua din urma căreia curg lacrimi de gheață la capătul ochilor lor stau paznicii umbre au în mână o carte și-o bucată de ață pe care-o leagă foarte atent fără

pășesc rapid grăbindu-mi urmele spre ciclul de reîncarnare se pare că într-o zi însorită oglinzile au lăsat în urmă respirația-mi rece plină de alcool sub cupola copacilor fără frunze adun ochii

atunci când îngerii au aripile tăiate nimeni nu mai zâmbește iar fiecare trecător trasează în fața cartoanelor scrise mesaje plăcute alții le fac poze cu niște camere de înaltă