Poezie
Ochiul
2 min lectură·
Mediu
pe la prânz am disecat ochiul
care mă urmărea insistent
în fiecare seară ploioasă
îi simțeam prezența pe macadam,
pe suprafața limpede a fiecărui strop
îl priveam fix fără să clipesc
observam cum se închide
în cochilia păroasă prin care venele
aproape scuipau câțiva neuroni
***
l-am pus pe masa roșie
am scos din sertar cuțitul
cu mâner negru iar cu vârful zimțat
i-am îndepărtat sclerotica
și mi-am făcut loc cu lanterna
prin pupila irisului albastru
*
în interior era frig
voci sub formă de semnal electric
se auzeau în ecou
mi-am focalizat lentila spre
culoarul triunghiular ce ducea la retină
iar când am ajuns în fața ecranului uriaș
milioane de oameni se frământau
ca într-o reacție în lanț unii se nășteau,
alții erau îngropați la picioarele celor vii
în gropi adânci până deasupra flăcărilor
*
am simțit imediat un tremur
o frântură de aripi
deși nu puteam urmări cu privirea
luminile dinspre care acest zgomot
se completa
mi-am pus ochelarii fumurii
cu lentilă rotundă
m-am apropiat
pași pluteau parcă
pe o cărare transparentă
***
un zgomot strident –
din ceas se auzeau titirezii lucrând
m-am dat jos din pat
pe podea sângele
formase o pojghiță ușor maronie
ce se termina sub ușa de la baie
în oglindă
ochiul lipsă mustea de lumină
025177
0
placut :)