Marius Surleac

lumina stâlpilor îmi străpunge venele transparente ale mâinilor - sub ele oasele putrezesc prind mușchi de vechime în lipsă de timp ne asundem pe sub copaci pe străzile prinse cu

ieri am uitat călimara cu cap de mort pe coperta unei cărți azi am găsit-o uscată - avea urme proaspete de cuvinte am deschis prima filă era neagră pe alocuri erau simboluri albe cu

“Apăsări” “Am ales să fiu singur din simplul motiv că simt o pasiune pentru suferință. De aceea, acum, trupul meu este singur – depășit de limitele spațiului. Și sufletul meu e aproape singur ...

Dacă? Dacă îmi voi despica pântecul cu un cuțit ruginit, cu lamă nesimțit de groasă, voi zămisli doar ură și puroi de cuvinte Dacă îmi voi tăia venele, se vor auzi doar țipete de bucurie și

umbre și valuri – în oglinda lacului tremur de copaci

roșu prin spice – petale de mac prinse-n ciocuri de păsări

O cameră mare: 2 bețe de chibrit, 1 bec care pâlpâie, 3 persoane (1 băiat și 2 fete), o sticlă de apă, 2 sticle de whisky, un geam deschis, un termometru, 6 sfârcuri (2 mai mici, 2 mai mari și 2

M-am trezit dimineață, mi-am aprins țigara, mi-am pus în picioare tenișii rupți și am plecat după pâine. În drum spre alimentară dau de Gigi. Stătea ghemuit lângă un gard din plasă, din aia cu ochi

\"Manifest\" “În urma voturilor am decis să trag un manifest către cei care se cred în topul poeților literaturii române. Nu știu ce poate însemna în ziua de azi o poezie scrisă bine. Poate dacă

Din trupul lui scăpase acum o siluetă impecabilă. Deja echilibrul stabil se inclină spre pasul îndreptat spre înainte. Þinuta elegantă și lipsită de scrupule (inițial) și de orice alte nevoi, căzu

Singurul lucru de care vreau să scap este să uit de natura umană paternă; ce atârnă deasupra mea, de o bucată infinită de timp – dar finită în pasul prezentului viitor, gândit. Credința în sinele

plecând privirea mea cea nouă în scopul clasicelor dăți pășeam încet pe neagra rouă și mă nășteam printre cetăți

În murmurul umbrelor nopții se aud clopotele vechilor dimineți încețoșate, și morții, ce zbiară adânc dinspre… văi moarte. În ochiul unui corb înfometat se adună carnea, victimelor care

Am început să uit de hrană, de zgomot, de carte, de moarte … Gândeam chipul părintelui întors din trecut, sub vise deșarte. Ce bine era când palma gingașă mă atingea pe creștet, iar eu

dincolo de pragul dimineții ating cu degete firave apusul *** sângele cald năvălind prin venele pustii ale clipei completează tabloul pictat cu întreg corpul dincolo de pașii unei muze

… dincolo de multitudinea ochilor ce ramâneau încă uimiți, se afișa o adevărată subtilitate actoricească. Actorul, în sinea lui, trăia în lumea pe care o găsise cu câțiva ani în urmă undeva în