Poezie
Cadru
1 min lectură·
Mediu
Am început să uit de hrană,
de zgomot, de carte, de moarte …
Gândeam chipul părintelui întors
din trecut, sub vise deșarte.
Ce bine era când palma gingașă
mă atingea pe creștet,
iar eu vedeam că nu simt timpul,
stând ghemuit în fașă.
Copacii stăteau morți, în privirele mele;
dispărea și mama din stele,
iar tata, și el, mă privea;
stam atârnat și-mi aminteam de el.
Curgeam de pe stanca …
cea care mă găzduise în noapte
ca pe un orfan. Mi-a plăcut,
și-am adormit printre frunze.
Noaptea m-a învelit și simțeam
căldura-nvechită din albume.
Părinții și frații, abia îi zăream …
Doar eu mă simt mort între lume.
002746
0