Poezie
Amor
scurtături
1 min lectură·
Mediu
calc apăsat printre lăstarii de vie vocea ta răgușită,
mai magnetizantă decât a tuturor sirenelor aeriene
ce au existat să ne cânte – mă lovește precum un ciocan
până în hipotalamusul învelit în crustă gelatinoasă
boabele din busuioaca secetoasă fac noduri marinărești
neuronilor, într-un război prăfuit de iluzii și mătase
*
țip la pași să se oprească. soldățelul spânzurat de cerul gurii
se dă jos și începe să-mi biciuiască sandalele pline de praf
lacrimile lor îmi umflă pieptul cu o pompă ușor rătăcită
pe aleea unde ne întâlneam noaptea pe la 3 coșmarurile
ne atingeam degetele străpunse cu acul înroșit în foc
și-apoi stăteam ca leșinați pe băncile proaspăt vopsite
*
„dă-mi să beau femeie” – i-am strigat închipuirii
rezemat de piedestalulul de ceară aromată cu miros
de maci stâlciți, în căzi imense de lemn de chiparos
*
la capătul razelor îndoite de spate, sub atracția soarelui,
îi privesc chipul într-o continuă schimbare – mă atrage
ca pe o grămăjoară de pilitură înspre coapsele-i asudate
*
bătăile inimii cutremură pământul – pe sub tălpi
încep să mă gâdile sfârcurile reci ale bacantelor
0145.898
0
crede-mă pe cuvânt
de mult n-am mai citit un asemenea poem delicat și sensibil aici, dar fă ceva cu finalul ăla că e mare păcat