Obituary

(cam) mult \"geam\" (în titlu\' și-n primu\' vers) și \"privesc\" (versurile 1, 8, 21).
am remarcat, în mod deosebit, \"te privesc cum pleci / cum te rupi în miile de bucăți încețoșate ce nu se vor întoarce / decât mai târziu după mine / anul acesta firele albe apar în plicuri arse de vreme / semn că vei aduce din nou alte vești / la fel de cărunte / străzile plâng și se-ascund de culorile moarte\", moment pe care-l consider culminant (reușit în construcție) în desfășurarea poeziei.
finalu\' nu aduce vreo noutate.

cu stimă, Cornel Ghica

Cornel, ai dreptate repetiția și în titlu nu era tocmai ok așa că am revenit la o variantă inițială care se potrivește mai bine. Voi scăpa de altfel de \"privesc\" din versul 8 pentru a rămâne o oarecare simetrică a gestului. Mă bucur că ți-a plăcut acel pasaj. Finalul nu aduce noutate - e doar o relatare, o resemnare datorată sfârșitului toamnei.

Cu prietenie,
Marius

marius,
din nou vii hotărât în fața cititorului
aducând o scriitură de efect. nu punctez nicio stare pentru că întregul poartă amprenta gândirii mature, dar vin cu o sugestie.
nu vreau să te supăr și nici să las loc de alte comentarii.
finalul, așa cum bine confirmi și tu, nu aduce nou și nici nu întărește structura poemului. el (poemul) rezistă pentru că ai adăugat ingredientele necesare.

dacă îmi permiți eu aș vedea finalul așa...

\"parcul în care te zăream în toată splendoarea ta
a orbit peste ziuă
umbrele mă trag de picioare spre noapte


acum e liniște peste tot...\"

marius, acel vers de final spune totul. în acel vers ai adunat toată sudoarea și cuprinde acea resemnare despre care vorbeai.

sigur, nu trebuie să fii unanim cu mine.
cu scuzele de rigoare ,pentru intervenție

te felicit și te voi felicita mereu
pentru că ne hrănești seara

stimă și multă prietenie,
teodor dume,

Teodor, nu trebuie să îți ceri scuze pentru că nu ai pentru ce. Mă încântă părerea ta despre acest poem și ai surprins la fel de bine, precum Cornel, acel pasaj, partea de început. Cât despre partea finală m-am mai gândit și am modificat-o luând în considerare sfatul tău referitor la ultimul vers. Îți mulțumesc iar cuvintele tale nu fac decât să mă binedispună.

Cu stimă,
Marius

cred ca exista un ego ce se multiplica voit pentru a se putea plia
pe gandul celui care scrie, atunci se creaza intre cititor si poet
acel flux necesar...
observ in acest poem grija pentru nuante, desi imaginile create sunt
relativ simple:

\"mi-ai lăsat aproape corbii
au grijă de mine în nopțile în care cad pradă
vântului turbat\"

„parcul în care te zăream în toată splendoarea ta
a orbit peste ziuă”

as exclude \"bâtrânii tovarăși ai firii\" e doar o explicatie care nu e
necesara si estompeaza putin fluxul cuvintelor

finalul parca nu este in ton cu restul poeziei, adica este scris pe alt calapod, mai simplu si nu creaza impactul necesar.

numai bine
anana

Anana, bucuros de trecere și de semn de lectură. Ai suprins bine nuanțele dar partea cu \"bătrânii tovarăși ai firii\" face trimitere la caracteristicile unui corb, la credințele ce se învât în jurul acestor păsări extraordinare și nu în ultimul rând continuum-ul temporal. Despre cele două părți: prima exprimă partea visătoare generală a celor care iubesc \"toamna\"; a doua e diferită deoarece intră în prim plan \"rațiunea\", maturitatea - de altfel se bazează tot pe simboluri, poate din această cauză nu are un impact la fel de puternic ca prima parte.

Cu prietenie,
Marius

dragul meu fizicist (cum obișnuia regretatul Nichita să \"alinte\" breasla noastră), am tot adăstat asupra versurilor tale și n-am știut cum să le cern.
Este atâta ludic metaforic încât, cel puțin pe mine, mă derutează, am senzația unui joc de l\'art pour l\'art, cu grație așezat în cuvinte măiestrite, dar, cu iertare, parcă se pierde din profunzime, mai bine spus, textul devine extrem de eclectic și criptic(...)
nu spun că nu mi-a plăcut, dar, m-am obișnuit cu versurile tale profunde, texte filosofice cum ar zice prietenul Teo, aici te joci, cu grație, adevărat, dar senzatia tot de ludic rămâne...
\"mi-ai lăsat aproape corbii – bâtrânii tovarăși ai firii
au grijă de mine în nopțile în care cad pradă
vântului turbat\"
în aceste versuri l-am găsit pe finul poet Marius Surleac...
ăst sentiment mi-a procurat creația ta și de aceea am ezitat să comentez, dar prea mult țin la scrisul tău ca să n-o fac...
cu aceiași prietenie,
eugen

Eugen, mereu vei fi binevenit pe textele mele. Nu trebuie să adăști - din punctul de vedere al unui fizician cred că ermetismul acela despre care vorbești se poate obseva mult mai bine în profunzimea sa. Jocul acela ludic l-ai surprins bine, maniera filosofică aici se manifestă pe tot cuprinsul textului - e ceva asemănător curentului Teodor Dumescian (că tot ai amintit de prietenul Teo). Eclectic - da, criptic - da; nu ești singurul care îmi spune asta și sunt de aceeași părere. Acum nu știu dacă poate fi privit ca un defect cripticul în poezie - eu îl văd mai mult ca un impuls neurologic și de altfel mulți scriitori cunoscuți au fost și sunt destul de criptici.

Pasajul pe care l-ai suprins îndeamnă la liniște, logică și trimiteri la mitologie, meditație, folclor.

Probabil aceste caracteristici surprinse vin și din domeniul din care vin: ochiul meu funcționează și pe un automatism fizico-matematic.

Mă bucură trecerea ta și dacă vei dori să mai schimbăm gânduri găsești adresa mea la biografie.

Cu stimă,
Marius

Coane, te citec. In sfarsit, fata de alte poeme ce exhibau aerul greului tehnicism prezent in anul de gratie 2008, reusesti sa aduci si umanitatea in vers. Exemplu:
\"anul acesta firele albe apar în plicuri arse de vreme
semn că vei aduce din nou alte vești
la fel de cărunte
străzile plâng și se-ascund de culorile moarte
ce au venit peste lume\".
Sunt in perpetua asteptare. Esti pe fagasul cel bun.
Sa ai pace,
Dancus

Ștefan, bucuros de trecere - observ că îți plac poemele mele despre toamnă și mă bucur să aflu că sunt pe drumul cel bun. Ai dreptate referitor la aerul tehnic - încerc să mai scap un pic de sub umbra sa, dar asta se va face in timp.:)

Te aștept cu drag pe pagina mea!

Cu stimă,
Marius