Albertissimă

Se dedică poetului Alberto M. Popescu, pentru răbdarea de a scrie același lucru de „n” poezii încoace (cine are răbdare, să le numere…) Sunt rănitul universal! în laboratoarele tale forjat din iubire sparg cu același ciocan cuvintele până devin o pulbere fină modelată în grenade bombastice te chem ca o sirenă de ceață jonglează cu mine! am brațele despicate până la os privirile tale au sculptat pe humerus azuriu semnul armatei noastre încârligarea finală-i aproape! pieptul străveziu ți-l dedic cu toate craterele sângerânde metafore pe foc automat mă străpung selenar și picioarele care știu să crească după fiecare execuție on-line îți vor hrăni catapulta dar mijlocul ființei mele centrul acestui corp hărtănit l-am păstrat intact armura unei castități publicate zilnic proclamă verticalitatea unui steag niciodată înfrânt curând vei putea să măcelărești acest ultim bastion un astrolog bătrân și fără scufie e pregătit să-și spargă globul când te vei preda…