fără Dumnezeu

Din dialogul tău reiese drama neînțelegerii și încăpățânării omului. Poezia, cu toate bune și rele e opera lui, viața, cu toate scenele sinistre, oribile sau înălțătoare, hieratice, ei bine în toată construcția literară îl ascundem pe bietul Dumnezeu după eul nostru în căutare de afirmare, în toate exprimările, cuvintele căutăm o eliberare și eliberarea e ascunsă de supradimensionarea eului.

Marius, nu pot să te contrazic. Nici să confirm ceea ce spui.
Pot doar să spun atât: angoasa neființei creează în mine revoltă, eliberarea e parte din neființă, eul - unicul punct de reper, nu din megalomanie, ci tocmai drastic tăind din tine însuți.
Mulțumesc pentru rezonanță,
Victor

victor,
nu te supara pe mine, insa acest text nu-mi place. in primul rand dialogul este incalcit, nu are acel zvac care sa-l faca alert. tema e destul de uzitata, dand aici in sirop.

raman la strofa gasita ieri, in alt poem.

plecaciune,
AT

...în continuare, încerc un dialog, actul de creație este unul de eliberare, se naște dintr-o confruntare cu realitatea, de fapt, mai bine spus, e o rezonanță a realității în sufletul nostru. Noi transmitem ceva prin ceea ce compunem, un mesaj și în același timp o căutare a părții care să recepționeze. Ideea cu ascunderea lui Dumnezeu în spatele eului nostru supradimensionat mă face să înțeleg că realizarea eliberării noastre devine un fel de hemoragie în vers dacă nu mai ajustăm nițel din eu și nu ajungem la o adevărată smerenie. Cum vine asta cu eliberarea și descoperirea adevărului? Eu stau cu spatele la oglindă și vreau să-mi văd fața. cam așa procedăm în relația cu Creatorul, cu divinitatea. Să nu p iei în sensul de observație, am avut chef de dialog constructiv.

Salut Victor.
Citesc și de la tine cam de ceva vreme dar n-am lăsat nici un semn, nu pentru că nu scrii bine, ci pentru că mă pornesc mai greu la comentarii. Pornesc și eu cu favoriții mei și zic: hai că azi mai las și pe la alte persoane comentarii.
De câte ori îmi propun, de atâtea ori nu fac, cred că sunt om. Azi nu mi-am propus.
Poezia de față, cu și despre Dumnezeu, cu tine și făr\' de tine mi se pare, nu cețoasă dar cred că îi lipsește forța aia nebună de a te lua de gât efectiv cu Dumnezeu, să-l pui puțin și pe el pe gânduri, să-l scuturi, să-i dai o bere de ce nu, să plângi cu el tot de gât, să joci șah cu moartea, să fii mai nebun măi! Nu-i mai scrie poeme, îl obosesc, invită-l pe stradă, lângă tine, cântă-i Zaraza, dansează-i Zorba în palme, spune-i că nu știi să urci scările de la bloc noaptea dacă e lumina stinsă pe scară și siguranțele sunt arse fir-ar, dă-i întâlnire în lift, agață-te de cablurile de înaltă tensiune și strigă-l de acolo. Strigă: iubesc viața dumnezeule! tu ești viața sau viața e femeie?

Hai că bat câmpii dar cu siguranță cred că ai înțeles ce am vrut să spun.

Cu respect,
Sil Via

Marius, pentru mine, smerenie, Creator și divinitate sunt termeni fără aplicabilitate directă la propria-mi persoană. Plec de la premisa ta, a unui dialog constructiv, și spun: Dumnezeu îmi este un gol, pe care încerc să-l umplu, o căutare, nu un dat. Din această perspectivă, actul de creație nu este întotdeauna o eliberare, ci o osândă sisifică, totuși, singura generatoare de sens existențial.
Pe de altă parte, a trăi singur cu tine, în accepție ontologică, este un blestem pentru psihismul uman. Singurătatea absolută este absolut intolerabilă. Sensul îți dă comuniunea, stinge singurătatea. În acest sens, creația e o necesitate, dar nu plecând de la premisa existenței unui Creator, ci poate ajungând la această concluzie...

Victor

Andrei, subiectul în sine e încâlcit, nu? N-am vrut să fie dulcegărie, dar nici revoltă. Ceea ce mă duce firesc către Silvia. Te iei de gât cu ceva real, în care crezi. Aici cel care dialoghează cu îngerul nu se are decât pe sine de luat de gât. Pe de altă parte, sincer, nu am încercat o poezie de forță, ci una de întins rădăcini în adânc. Mi-ar place să mă joc cu Dumnezeu - cum spui tu, Silvia - eventual să-l șantajez cu necredința mea și să-l împac cu o bere, dar trama aici este chiar lipsa personajului cu care să mă cert!
E poate o infirmitate, Silvia, dar în toate bucuriile vieții enumerate de tine nu l-am găsit pe Dumnezeu. Nici lipsa lui. Nu am găsit nimic. Și pe măsură ce se lasă întunericul, începi să te-ntrebi ce va fi atunci când vor înceta și ultimele scăpărări, aici poemele - pentru simplitate.

Multumesc pentru empatie,
Victor

La mine e invers, nu \"Dumnezeu îmi este un gol\", eu sunt un gol, un loc în care coboară Dumnezeu cel prea plin cu darurile. Dar nu e un răspuns pe contră, nu mă supăr de părerea ta, fiecare simte în felul lui. Mult timp am fost și eu plinul și nu mai intra nimic, totul dădea pe afară, eram ignorant, greu mă atingea ceva și uită că dintr-odată s-a produs golirea mea și locul lăsat pentru primire a devenit mai spațios și am început să văd mai bine. Referitor la însingurare, eu nu sunt singur niciodată, primesc în spațiul de care am vorbit prieteni, poeți, poete, pe toți cei ce iubesc frumosul și, dacă am pomenit de frumos, în el intră Dumnezeu.

victor,
tu zici ca trama aici e chiar lipsa personajului. pai atunci de unde atata Dumnezeu? daca personajul lipseste, lipseste si firul epic. :-)
sau de fapt e un poem scris in fata oglinzii?

Andrei, nu crezi că poți să ai un dialog cu neființa? Try Heidegger... :) Rămânând în nota ta, dialogul este cu tot ceea ce nu cuprinde oglinda... Fără a-i asigna apriori altceva decât un nume: Dumnezeu... NB. A numi nu înseamnă pentru mine a certifica ființarea numitului.

Marius, am înțeles. Și eu respect opțiunea ta, deși nu mă consider ignorant. Căutarea în sine e o creație, la mine. Vezi și \"Nu sunt ateu\", un text pe care l-am scris de curând, dacă nu ai apucat să te uiți peste el. Acolo, cumva, lucrurile sunt mai pe larg...

Victor

dar nu vb despre a numi, unde sunt de acord cu tine, ci despre a crede.

ca lipsit-de-înger muncitor (ce sunt) într-ale postortodoxismului îți spun: nu mere!
în primul rând e prea mult (și prea obositor, și prea obsesiv) \"Dumnezeu\" în textu\' de față (și aici mă refer la uzitatu\' cuvânt) într-o poezie care (yo știu?) se vrea \"fără Dumnezeu\".
în al doilea rând dialogu\',conceput ca unu\' experimantal în auzu\' cititorului, ajunge să fie o gâfâială sonoră, sugrumată prin liniuțe.
că e obositor textu\', asta e!, dar ce transmite (el) nu se ridică delok deasupra previzibilului.

cu stimă, Cornel Ghica

Desigur că aveți cu toții dreptate, din cel puțin un punct de vedere. Nu e lupta, nu e revolta care era de așteptat din partea mea... :) Și dacă pare încâlcită e pentru că așa este, așa sunt acum - încâlcit! Dar să nu fiu nerecunoscător, mulțumesc pentru delicatețe celor care-i știu prieteni și m-au abordat cu sinceritate și prevenitor chiar :) - pentru corecție...
Pe de altă parte pentru mine mesajul e \"cristal clear\"... deci am o problemă... De data asta, neîndoielnic, eu...
Cu oareșce oboseală, vă mulțumesc, Andrei, Cornel și celor ce m-au sfătuit offline,
Victor

\"cum poți să trăiești
fără Dumnezeu – mă-ntreabă îngerul\"
stil nikita

\"atunci scrie măcar un poem
fără Dumnezeu
poate-i de-ajuns…\"
stil arghezi

cam greu să postulezi absența unui Dumnezeu când stai de vorbă cu îngerul
pentru că îngerul trimite indirect la un creator al său
aici am simțit o contradicție de netrecut
vidul absenței divine nu e imuabil, fioros, din cauză că e îndulcit de lumina angelică

și cam mult scrie despre Dumnezeu un agnostic
mai înainte aveai un text că \"nu ești ateu\", acum \"un poem fără Dumnezeu\"
hmmm

poemul ăsta mi se pare totuși mai căzut pe STARE, mai bine scris dintr-o suflare
dar tehnica nu a plăcut antecesorilor mei, și pe bună dreptate
eu am prea simțit un iz de nikita
zi drept, ești încă pe orbita lui nikita?
ar trebui să ieși de pe ea
\"la umbra marilor copaci nu crește iarbă\" (brâncuși, parafrazat)

dar plusul de valoare în acest text mi se pare faptul că se simte STAREA, consumarea flăcării, nu o disecție intelectuală a unui complex ideatic, ca mai înainte

un poem in care se: lacrimeaza, striga, urla, blestema, intristeaza, tanguie... intr-o devalmasie angelic-humana care-mi demonstreaza ca heruvimizarea angoasei existentiale pare a fi devenit target in acest small talk with my buddy ,god,care este, printre altele, poezia post_post_


personalmente, o prefer pe nina simone.e alto si doare, fara dubitatio.

„Atât cât pricep eu lucrurile, omul l-a descoperit pe Dumnezeu nu uitându-se spre cer, ci căutând în sine însuși ce anume ar putea opune morții și neantului. N-am suportat gândul că suntem doar pulbere și atunci am căutat în noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastră care nu vrea să moară, care nu se poate consola. El s-a născut astfel dintr-o revoltă; a fost, la început, un protest. Numai că asta n-a salvat de la moarte pe nimeni. Un om a biruit mai departe omul. Peste divinitatea din noi, pulberea s-a așternut în continuare ca o cunună de lauri omenească. Dumnezeu din noi a fost mereu învins.”

Octavian Paler - Viața pe un peron

Asta este și părerea mea strâns legată de tema poemului de mai sus.

Și eu o prefer pe Nina Simone, e divină!

Mai bine am încerca cu toții să fim mai buni și mai iubitori cu toate din jurul nostru decât să cultivăm amăgiri. Viața-i scurtă!

Toate cele bune!

George Floarea

Anghel, Noemi, mulțumesc.
Fiecăruia, diferențiat.
Deja suntem dincolo de comuri.

E bine să știi că sunt oameni care cred în tine.

eu

George Florea, aseară nu văzusem comul tău, mulțumesc pentru citat. Sunt niște rânduri foarte frumoase despre Dumnezeul din noi.

Anghel, Noemi, aseară eram foarte obosit, revin cu niște răspunsuri decente.

Anghel când voi fi stâpânind suficient tehnica astfel încât să mă pot abandona \"stării\" fără ca acest lucru să impieteze asupra ansamblului, atunci va fi bine ... :) Uneori îmi aduc aminte fragmente din Nichita, probabil că acest lucru influențează subconștientul, din afară probabil că se văd influențele mai bine. Chiar dacă nu mi-a ieșit jucăria cum doream, prezența îngerului avea un rost. Astfel poți să discuți aproape obsesiv despre Dumnezeu, fără a consuma actul de credință. Îngerul poate fi și o proiecție psihologică. Dialogul totuși nu mi se pare confuz, probabil că împărțirea \"experimentală\" în versuri duce la o lectură greoaie și enervantă.

Noemi, chirurgul de serviciu... :) Ce bisturiu ascuțit ai ales de data asta! Știi cum se spune uneori, \"is just a piece of me, a piece of sheet\"... :) Sper că devălmășia lecturii nu ți-a afectat serenitatea, ar fi un dezastru pentru acest site să rămână fără generatorul de sentințe grațios-irevocabile... cred că poezia post_post și nu numai este mai degrabă your lovely pet, pe care îl pedepsești când face pipi pe canapea... decât un nume pentru \"god, my buddy\" A se vedea ograda proprie, cu campaniile periodice de vaccinare și devirusare. Ca exprimare logică \"x îmi demonstrează că y pare z\" este o floare de măr, care transmite mai degrabă o heruvimizare a discursului tău, cu care nu sunt obișnuit. Rămân la singura propoziție cu sens indubitabil: o preferi pe nina simone. Audiție plăcută... :) Fără dubitatio :))

Victor

textul are accente clare care trimit spre Nichita, mie uneia mi-a plăcut, nu cred că încadrarea la Atelier e una corectă, cu atât mai mult cu cât vine după atâta timp...

dragă Victor,

vreau să îți spun public, direct și răspicat că pentru mine rămâi un autor interesant și un spirit viu, cam prea agitat prin comentariile șotronarde dar, în fine, cred că meritai mai multă răbdare și îngăduință din partea celor care ți-au scăzut nivelul și ți-au trimis textele la Atelier abia acum sau puteai primi măcar un minim avertisment anterior...


ai în mine nu doar un prieten de drum lung ci și un cititor și comentator fidel, fii sigur că de data asta nu mă răzgândesc, nu e mult dar cu siguranță e real, nu virtual de moment,

în rest, crede-mă, a fost inutil să intri în tot felul de polemici de multe ori cu oameni care habar n-au avut despre ce vorbești tu sau cu atât mai mult ei, asta e...lumea virtuală, ți-am mai spus, nu crede în ea, nu merită

important e să nu îți pierzi impetuozitatea și spiritul acesta adolescentin-rebel

îți doresc multă inspirație și aștept textele tale, mai ales cele în proză



să ne citim cu bine


aproape de tine,

eu
elian

Am scris si eu un dialog cu Ingerul. Si imi place genul acesta de dialog. E dintr-o alta lume. Vad ca si tu te plimbi dintr-o lume intr-alta. La cheremul altor \"ingeri\". Pacat. Valoarea ramine aceeasi.
LIM.

Dana Banu, mulțumesc pentru susținere. Dincolo de distincții virtuale, rămâne un gust amar, dat nu de altceva, cât de această nedreptate făcută unui text pe care eu îl consider bun, măcar în sensul experimentării.
Și eu rămân prietenul tău, real, nu doar virtual... :)

LIM, accidentele fac parte din viața noastră de zi cu zi... :) Mulțumesc pentru semn.

Victor Potra

Revin cu cererea de a scoate textul de la atelier. Motivele sunt expuse mai sus (în off), și sunt pregătit să susțin o dezbatere asupra textului dacă este cazul.

Muțumesc,
Victor Potra