Magdalena (I)

Magdalena avea obiceiul să se gândească la sine ca la o femeie serioasă. Serioasă și echilibrată. Obișnuia să-și reprime entuziasmele, ceea ce o ajuta să evite superlativele și iubirile pasionale. Aventurile „bine poziționate” – cum obișnuia să spună cu un zâmbet „a la Bellisima” în colțul gurii – erau remarcabile, cu atât mai interesante cu cât erau mai bine poziționate. Și, ceea ce era mai important, satisfăcătoare pentru hormonii unei femei de 32 de ani. Era suficientă un pic de atenție în alegerea partenerului, puțină seducție pentru stabilirea ierarhiei și discursul „ante-sex”, scurt și la obiect, servit de preferință înainte de „prima dată”, în momentul de maximă vulnerabilitate a masculului, numit de Magdalena într-o clipă de inspirație „coaie-n flăcări”. Desigur, Magdalena ar fi respins cu indignare orice remarcă asupra expresiilor ei preferate ca fiind metafore. Metafora era un semn clar de degradare de care era bine să te ferești. În rarele ocazii în care vreun „cohones” degenera și încerca să-și vândă pasiunea în metafore, Magdalena îl steriliza ridicând ușor din sprâncene, examinându-și unghiile de mâna stângă, lăcuite cu măiestrie cu model, și declarând apăsat: „Vorbești mult și fără rost! Nu înțeleg nimic din ce zici, și eu nu sunt vreo proastă!” „O”-ul din proastă era rotunjit și jucat pentru a da greutate epitetului. Rostirea era dezvoltată chiar de Magdalena, după studii aprofundate ale „u”-ului din „stupido”, telenovelele de pe Acasă. Oricum ar fi fost, execuția era eficientă și metaforele se volatilizau instantaneu. Magdalena însă nu se împăca prea bine cu propriul nume. Suficient de mulți dintre masculii din orizontul ei băteau înspre 40 și erau familiarizați cu șlagărul proto-manelistic de pe vremea lui Ceaușescu „Magdaleno, spune drept, / Cine te-a mușcat de piept / Magdaleno, Magdalenaaaa…” Încercase Magda dar se confruntase imediat cu diminutivul Măgduța, cu toate rimele aferente. O rezolvare neașteptată venise de la prietena ei, Alina, care îi sugerase Magdala. Din păcate lucrurile nu puteau fi niciodată simple. Magdalena era pedichiuristă. Adeseori își alegea bărbații după picioare. Spunea că un picior fin, dar puternic, nu o dezamăgise niciodată în pat. Ori de câte ori dădea peste un picior viril, presta, „bonus”, un masaj la picioare. Și, o, da, se pricepea la masajul tălpilor! Relaxarea masculului, combinată cu poziția ei de pe scăunel care permitea o perspectivă glorioasă asupra decolteului, plus zâmbetul promițând delicii orale, duceau negreșit la un schimb de telefoane. Desigur, Magdalena nu onora toate promisiunile flirtului. Avea criterii estetice clare în privința penisului partenerului. Curbura, finețea pielii, profilul venelor și forma capului îi spuneau fără dubiu dacă acel lucru e bun de băgat în gură. Din păcate, constatase că din forma picioarelor nu putea trage concluzii valide decât despre potență. Ceea ce o nemulțumea oarecum, deoarece era frustrant să-și refuze o plăcere anticipată. Dar Magdalena era o iubitoare de frumos, și își asuma condiția până la capăt. Cu adevărat sâcâitor însă, era că nu putea să se recomande Magdala. Coțofenele de la coafor ar fi râs cu lacrimi. Niște nefe, care nu înțelegeau că o femeie serioasă are nevoie de un pseudonim erotic. Majoritatea se uitau la Euforia, la show-urile alea de doi bani, și spuneau că novelele sunt prea siropoase. Normal, dacă nu înțelegi Jocul, cum ai putea să simți toată tensiunea, acolo, fix la baza stomacului? Chicoteau ca toantele la poantele cu morcovi și banane, și Magdalena era sigură că se masturbau cu castraveți de import sau tuburi de fixativ. Erau prea proaste și zgârcite să-și cumpere un vibrator ca lumea. Constatase foarte repede că nu mai mergea Magdala după Magdalena. Toți masculii pufneau în râs și se ducea naibii libidoul pe care își construise seducția. Așa că practica „misterioso ma non tropo”, o altă expresie care-i plăcea la nebunie. Când cedarea fluturată din gene a numărului de telefon ducea la inevitabila întrebare „Cum te cheamă?” Magdalena aplica zâmbetul de Bellisima: „Trece-mă M. O să afli când mă suni prima oară…” Într-o zi care nu anunța nimic spectaculos, plină de unghii „cariate” și călcâie cu bătături învechite, Magdalena întâlni picioarele care aveau să-i schimbe viața. Rafinate, totuși ferme și viguroase, cu degetele parcă desenate, așezându-se într-o curbă lină, și totuși îndrăzneață, de la prima vedere o lăsaseră fără respirație. Călcâiele erau rotunjimea întruchipată, ar fi mușcat din ele acolo, pe loc, iar gleznele… Sfinte producător al telenovelelor, erau potența întruchipată, dar într-o formă atât de aristocrat reliefată, încât Magdalena își simți instantaneu labiile umflate pulsând spasmodic, în timp ce chiloții i se udau iremediabil. Exista însă o singură problemă. În fața ei, pe scaun, în prelungirea acestor minunate picioare masculine, ședea o femeie. Frumoasă, mijloc subțire, sâni plini, arătați cu generozitate printr-un decolteu chiar mai larg decât al ei, mâini cu degete lungi, îngrijite, cu manichiura unei doamne de înaltă clasă. Iar trăsăturile delicate, machiate discret, îi trezeau invidia Magdalenei, care se simțea, prin comparație, o necioplită. Și totuși… Picioarele nu puteau să mintă! Dar cel mai ciudat era zâmbetul femeii, de parcă ar fi înțeles în amănunțime toată excitația care o făcea să se concentreze cu greu la alegerea unei forfecuțe potrivite. De fapt unghiile de la picioare erau și ele foarte îngrijite, aveau nevoie doar de câteva retușuri, și de un strat proaspăt de ojă. - Poți să-mi masezi picioarele, dacă vrei, murmură neobișnuita ei clientă, cu o voce profundă, melodioasă. Magdalena își simții limba iască și creierul complet gol. Incapabilă să mai rostească ceva, se concentră asupra unghiilor, evitând cu grijă să mai privească de la jumătatea gambelor în sus. Însă după ce termină de finisat cu pila, înainte să aplice oja, făcu cel mai pasional masaj din toată existența ei de pedichiuristă. Magdalena răsuci nehotărâtă cartea de vizită de pe măsuță. Cu litere negre, simple și drepte, era scris „GIL”, doar atât, și un număr de mobil. Iar pe spate, cu litere aurii care imitau scrisul de mână, un moto pe care îl găsea foarte sexy: „totul sau nimic”. Se duse în bucătărie. „E totuși o femeie” se gândi, în timp ce își punea a treia cafea. „Sau nu?” Era chinuitoare dilema asta, a unor picioare fără stăpân. Sau, mai precis, cu sexul pe dos… Ieri, când venise de la serviciu, aruncase tot de pe ea și se oprise drept sub duș, unde pusese la lucru vibratorul MaxPleasure. Primul orgasm se petrecuse aproape instantaneu, dar se simțea parcă și mai excitată în continuare, așa că folosise din plin nervurile și pulsațiile acestui vârf de tehnologie erotică de 35 de centimetri. Abia la al treilea orgasm își amintise să apese butonul de ejaculare, dar zvâcnetul aparte al spermei artificiale cu efect de încălzire nu îi produsese satisfacția obișnuită. Era adânc, era fierbinte, spintecând-o pe dinăuntru, cum îi plăcea ei, dar era degeaba. Picioarele acelea incredibile îi jucau în fața ochilor, și știa din tot corpul că dincolo de ele bântuie plăcerea totală, pe care o visase de când era mică și îi făcea pedichiura unchiului Sandu, singurul care accepta toate ciupiturile mâinii ei nesigure, de copil. Atunci, picioarele și mustața lui Sandu creaseră un cocktail irezistibil pentru puștoaica de treișpe ani, o dorință intensă, aproape dureroasă, pe care nu o mai regăsise cu altcineva. Pe la nouășpe, fusese foarte aproape să ajungă în pat cu el, dar ratase momentul din lipsă de experiență. Dacă ar fi început cu un sex oral, Sandu, care rămăsese un golan incurabil și la 43, iar în seara aceea era cam pilit, ar fi cedat cu siguranță. Dar ea, toanta, încercase un striptease. El așteptase, fără să zică nimic, doar zâmbind și mișcând din mustață, până rămăsese doar în bikini, apoi o chemase pe genunchi, și când ea se așezase cu sânii plini întorși spre el, o răsucise și îi dăduse două palme muncitorești la fund. Se ridicase clătinând din cap. „Aproape că m-ai avut, împielițato!”, apoi se dusese spre bucătăria minusculă a garsonierei de holtei, aruncându-i peste umăr un „îmbracă-te, că răcești”. Se simțise foarte umilită, însă Sandu venise cu două cafele mari și o consolase. Până la plecare o convinsese că era mai bine că nu se întâmplase nimic, și că o să mai fie destui bărbați în viața ei, care nu vor avea problema rudeniei. La ieșirea pe ușă îi făcuse și un compliment care aproape că ștersese gustul amar al eșecului: „Ai niște țâțe formidabile, fată, de nu erai nepoată-mea le-aș fi mozolit până dimineață!” Trecuse ceva timp de-atunci. Unchiul îmbătrânise, picioarele i se zbârciseră și mustața-i albise. Iar ea rămăsese cu senzația acelei dorințe, care să-i răscolească tot corpul. Amintirea pălise, an de an, bărbat de bărbat, până devenise o poveste vagă, din adolescență. Până acum. Luă cartea de vizită din nou. Gleznele acelea… Nu se putea înșela. Plăcerea mustea din ele, erau ca o definiție - „suuublimăăă” oftă Belissima - a tuturor erecțiilor pe care le-ntâlnise vreodată. Femeie sau nu, trebuia să meargă până la capăt. Înhăță mobilul, formând precipitat numărul. După al doilea apel, vocea unor picioare superbe îi răspunse melodios: - Bună Magdala, tocmai am pus de ceai. Ia ceva și notează unde stau. Evident, trebuie continuată :)