Victor Potra

Dragă Bogdan, păcatul meu (fără de voie) este că nu știam cine este Ada Milea. Precum spuneam și altă dată, am o cultură generală la fel de sinuoasă și fragmentată ca un arhipeleag. Am întrebat, am aflat (vag), refrenul și melodia încă nu le-am identificat, dar \"the night is young, isn\'t it?\"
Păcatul săvârșit (cu voie) este de a nu duce gândul până la faptă... Țțțț... Ce jenant, nu?
Drama este în spirit, char dacă folosește uneori cartonul, convenția se bazează pe empatia și imaginația preopinentului... Ia zi: te bagi la rolul de preopinent?
În rest, bun venit, tinere lup... :) Am să te rog să ne tutuim, închipuie-ți că vorbim în engleză, fără diferențierea pronumelui de politețe. Pari a avea ceva snagă-n tine, ce bine, mi-era dor să-mi sară cineva proaspăt la jugulară... Doar că va trebui să aștepți până pe 20 decembrie, și apoi, mai sunt și alții înscriși la rând, cărora nu pot să nu le mulțumesc cu această ocazie de înțelegerea și abținerea eroică de care au dat dovadă...

Adică sunt ocupat, drăguțule, bine? Și se pare că tu meriți ceva atenție. Du-te și scrie în continuare, că nu o faci rău deloc, ne hârjonim peste 2 săptămâni... :))

... văd aici fericire, pace și armonie? \"Ar fi fost să fie\" este una dintre cele mai amare folosiri ale verbului a fi în română...

Țin să vă anunț că Moș Nicolae a sosit cu bine și la noi, și în acest an. În calitate de Moș, fără aere de sfânt și fără icoană pe pereți. Ne-a venit inima la loc și, întremați și dăruiți, răspundem cu drag tuturor :)

Marius. mă bucur că am reușit să rămân în zona amuzamentului. Până la urmă copiilor le place să se distreze. Tot clue-ul e să nu segregăm distracție în funcție de credință, așa că vom râde împreună la serbare de o să ne tăvălim pe jos.
Sunt de acord cu tină că, dacă privim în ansamblu învățământul românesc, educația religioasă excesivă nu e cea mai gravă dintre probleme. Dar știi cum e: fiecare cu ogorul lui, poate om desțeleni ceva…

Anghelule, mi-ești așa simpatic că-mi vine să-ți zic Angheluță, mai ales în contextul ăsta, dar mă îndoiesc că așa îți voi deveni eu mai simpatic… Ia să încercăm varianta sinceră și serioasă: șefu’, mulțumesc. Sincer! Eu simțeam și io’ că acolo scârțâie ceva, da’ poezeaua am râcâit-o între două negocieri, pe genunchi (cu laptopul pe…) Și mi-ai dat și exemplu, ca să înțeleg rapid ce-i cu ritmul bușit… Deja intrasem în panică, se apropie serbarea, înțelegi, acu’ trag speranță că mâine o dau la lustruit și hop cu ea în memoria lu’ fi-miu… Zău merci, nu’ș ce să fac să te împac, că tare bine e când faci tu critică pe text… Dacă-i scriu lui Moga un text de împăcare – proză, ce știu eu mai bine – de genul „Portretul agonicului vertical ce sfidează orizontala”, crezi că mă ierți? Da, ar fi un gest frumos… Dă-mi de știre.
Am testat poezeaua pe copii, ai clar dreptate cu versurile alea, acolo se reține greu. Pe de altă parte, iubitoare de copii e hit! Partea asta le place cel mai mult, se pare că e din cauză că-și personalizează jucăriile.
Nu uita că religia e OBLIGATORIE în școală, cel puțin în primele patru clase. Ar trebui să dau în judecată statul român. Lucru care mi-ar fi drag, dar asta înseamnă să-mi expun copilul enorm. Așa că lasă-mă măcar să mârâi pe lângă gard; să nu-l mai trimit la religie nu pot decât cu adeverință de la imam sau rabin (verifică, e adevărat!)

Liviu, cred că punctările de la Marius și Anghel răspund și nuanțărilor tale. Oricum, crede-mă că singura busolă pentru acțiunile mele în zona amintită este dată de grija părintească. Și eu vreau să aibă șansa să opteze singur, nu vreau să fac din el un ateu (nici eu nu sunt, dealtfel). Dar alegerile conștiente și o educație completă nu pot veni decât din diversitatea opțiunilor.

Victor Țarină, nu prea am ce adăuga la spusele tale. Poate doar că ai mei erau credincioși cu toții. Eu am fost botezat. Nu au existat asemenea confruntări, presiunea în mediul nostru era minimă. Doar că, indiferent de credința lor, mi-au oferit o mare diversitate de surse de informații. Cărți precum Uzina Aqua, Uzina Terra etc. m-au purtat pe drumul meu. Oricum, pe vremea aceea era o ecuație cu doi termeni. Biserica versul statul ateu. Acum biserica și statul, prin învățământ, exercită o presiune enormă, neechilibrată de nimic. România este singura țară din Europa unde învățământul este atât de virulent legat de religie. Și dacă nu există echilibru instituțional, măcar de un Voltaire și-un Molliere s-o punem… :)

Cum bănuiți cu toții, este înainte de orice o chestiune de principiu. Nu poți renunța la ideile tale doar pentru că cineva urlă continuu.

Extremistul este de fapt, în acest caz, o persoană care semnează cu numele de \"Anghel Pop\". Naiba știe cine e, a fost Irina Vendis, o fi fost și Moș Crăciun, dar nu uitați că este o persoană care are obișnuința manipulării, a ipocriziei, a mistificării.

Să demontăm arsenalul cu care sunt atacat în acest moment.

1. Se urlă în continuu același lucru, până situația ajunge insuportabilă pentru victimă. Experimentat cu succes în lagărele chinezești, pentru reeducare. Subiectului i se repetă până la saturație un discurs unic, cu variațiuni minore. Aplicat cu excelente rezultate și pentru izolarea unor indivizi în comunitate. Ca metodă seamănă izbitor cu propaganda fascistă și comunistă, care denigra prin repetiție oponenții, înainte de eliminare. Anghel îmi aduce aminte de Goebbels, urlând isteric la radio, la infinit, aceleași inepții, până când ele ajung numitor comun în conștiința ascultătorului.

2. Subiectul este acuzat de toate crimele imaginabile. Se face proces de intenție. Pledoaria acuzării este construită pe \"ce a vrut să spună\" subiectul. Frazele, cuvintele, sunt rupte din context și manipulate cu abilitate. Se aduc precedente istorice. Se face apel la biografia subiectului. Subiectul este asemuit cu toate personajele malefice din istorie. Isteria ajunge în pragul lapidării: asemenea oameni nu au dreptul să... să acționăm cu hotărâre împotriva atitudinii nesănătoase a tovarășului... să-i închidem gura! După câteva iterații retorice, \"procurorul\" Anghel deja vorbește despre \"acuzatul\" Potra ca și cum l-ar fi prins cu mitraliera în mână, și doar vigilența sa revoluționară a oprit un masacru... O rețetă totalitaristă clasică, în care nu ai voie să mai spui nimic pentru că afectezi \"liniștea\" din conștiința cetățenilor... Liniștea care le permite conducătorilor să-și facă de cap!

3. Subiectul nu are dreptul la apărare. Tot ceea ce spune este ignorat. Inchizitorii nu acceptă discuții în afara cadrului construit. I se oferă însă șansa pocăinței, a iertării. Mulți oameni politici interbelici au cedat în închisorile comuniste când li s-a aplicat acest tratament. \"Recunoaște și o să te iertăm\". Din fericire dl. Anghel nu are la îndemână și metodele de convingere \"fizice\", am prea puține îndoieli că nu le-ar folosi...
\"De ce domnul Potra nu renunță la fraza care îl incriminează?\" deja totul a fost demonstrat, nu mai rămâne decât de stabilit gravitatea pedepsei, în funcție de regretul de care \"dă dovadă\" (vezi Goma, din nou) subiectul.

4. Se pun etichete. De exemplu \"antisemitism\". Ce dacă nu era deloc vorba de evrei sau de orice altă rasă sau popor? Subiectul trebuie demonizat. \"Extremism\". Ce dacă soluția propusă de fapt de mine este \"să nu-i tac!\"

Acest eseu, politic vorbind, are un mesaj simplu: nu trebuie să mai tăcem. Trebuie să ne spunem nemulțumirile cu voce tare, trebuie să învingem lehamitea care crește în noi. Și, poate, să ne adunăm mai multe voci la un loc, să facem audibilă opinia noastră. Să creeăm premisele unui dialog real. Să renunțăm, măcar pentru un timp, la orgolii și turnul de fildeș, pentru a spune la unison un lucru în care credem: încetați această bătaie de joc la adresa culturii și educației!

Despre extremism mai am de adăugat doar două lucruri.
Motivul real pentru care legionarii l-au executat pe Iorga, erau scrierile lui polemice, în care îi ironiza cumplit, innaceptabil pentru un Zelea-Codreanu, care nu avea arma cuvântului. Era necesar să-i închidă gura. Exact ce încearcă acum procurorul meu personal de pe agonia, cu mine :)
Al doilea, citez din Eminescu, Scrisoarea a III-a:
\"Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!\"
De asemenea, citiți articolele lui Eminescu din acea perioadă. Cine nu poate sau nu vrea să înțeleagă o metaforă, îl va acuza pe Eminescu de extremism, pentru că vrea să le dea foc politicienilor. De asemenea, de \"bulgărism\" și \"grecotism\".

Și în ciuda lehamitei pe care o simt în fața prostiei agresive și în fața mitocăniei gălăgioase, nu voi capitula. Și nici nu voi închide șirul comentariilor aici. Sunt dispus să lupt pentru dreptul la exprimare liberă.

Anca îmi pare rău pentru eroare, mi se întâmplă să completez uneori numele noi și să le atribui o sonoritate care îmi place... :)
Ți-aș da un miel dar poți tu să bagi în gură ceva atât de blând? Unde e morala creștină în gestul înghițirii mielului? Ai uitat de păianjenul pe care îl luăm ușurel în mână și-l dăm pe geam, fără să omorâm nimic din ceea ce zvâcnește în jurul nostru?

Vă rog să citiți textul de mai jos, și apoi, de bună credință cum vă știu, să-i trimiteți scrisoare de mulțumire (cu vorbele potrivite) pentru bunele învățături \"Preacuviosului Duhovnic Nil de la Sf. Mănăstire Mărcuș,(care a primit semn de la Preabunul Dumnezeu)\"
Elisabeta, mulțumim că ne-ai dat bun prilej de meditație asupra educației ortodoxe și a realității spirituale care-i inspiră pe credincioșii obișnuiți, în viața de zi cu zi.
Domnule Paul Bogdan, nu-mi spuneți vă rog că fiecare dăruie ce poate. Când tot ce poate e tot ce nu se poate, iar exemplele înălțătoare sunt minoritatea excepției care confirmă regula majorității, nu mă mai puteți întreba \"Unde vezi tu dom\'le că...\" Uite-aici azi... Și uite dincolo mâine... Și ferice de cei săraci cu duhul, da’ eu am voie să propovăduiesc nefericirea?...
PS. E un noroc că „Crezantema” e scriitoare și publică pe agonia, lucru ușor atipic, altfel nu am fi avut plăcerea lecturii…

“Sfințiți Pãrinți Stareți ai Sfintelor Mânãstiri și Sfințiți Preoți ai Bisericii Ortodoxe Române.
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Branoiu Elisabeta [Crezantema ]
2008-07-19 | | “

http://www.agonia.ro/index.php/prose/1793246/Sfințiți_Pãrinți_Stareți_ai_Sfintelor_Mânãstiri___și_Sfințiți_Preoți_ai_Bisericii_Ortodoxe_Române.


Decent, cum mă bănuiți uneori că nu sunt, nu m-a lăsat inima să dau copy-paste la 15.406 caractere. Doar mici extrase. Puteți viziona integral la adresa de mai sus.


“- Este foarte adevarat... nu vom putea intra, astfel, pe Ușa care s-a deschis pe cerul României noastre... Nu intrãm pânã nu ne curãțim de toate patimile lumești.
- Și dacã Ușa s-a deschis, Apocalipsa ne desvãluie la urmãtorul verset, \"Vin curând\", nu mai avem timp de stat pe gânduri. România, trebuie sã realizeze, cã are un mare rol în lume. Iatã, voi scrie o scrisoare cãtre Sfintele Mânãstiri și cãtre Sfintele Biserici Ortodoxe Române:


Sfințiți Pãrinți Stareți ai Sfintelor Mânãstiri
și Sfințiți Preoți ai Bisericii Ortodoxe Române.

- Binecuvântați și mã iertați, sãrut mâna. –
Din îndemnul Preacuviosului Duhovnic Nil de la Sf. Mânãstire Mãrcuș,(care a primit semn de la Preabunul Dumnezeu), îndrãznesc sã vã trimit aceastã scrisoare și anexatã alãturi și o carte pe care eu am scris-o. Ingãduiți-mi sã vã explic, cã în cuprinsul ei, este un \"Mesaj Divin\" despre care din voia Celui de Sus, Dumnezeu, va trebui sã luãm cunoștințã tot poporul, dar mai întâi Biserica.
Tot ce scrie în aceastã carte, \"IEȘIȚI DIN EA, POPORUL MEU!\" este Adevãr venit din Lumina Adevãrului Ceresc. Eu sunt pãcãtoasã, doar o simplã scriitoare. Și eu am stat puțin pe gânduri, dar Cel Prea Inalt Dumnezeu, a îngãduit sã vadã și ochii mei (cu mai mulți martori), \"Ușa\" care s-a deschis pe Cerul României noastre, la orele 11 dimineața, mai spre Rãsãrit de soarele, luminãtorul cel mare. Și aceastã \"Ușã\" avea aceleași raze cu aceeași strãlucire, mai întâi ilustrând, pe ea: culorile curcubeului, Sfânta Cruce, apoi imaginea unei Sfinte Icoane ce reprezenta pe \"Blândul Pãstor cu turma Sa\". Dupã un sfert de orã totul a dispãrut.”

[…]

“La fel de mult îl prețuiesc și pe Preacuviosul Nil de la Sf. Mânãstire Mãrcuș, se roagã neîncetat pentru pãcatele noastre ale tuturor, și datoritã Preacuvioșiei Sale, am cãpãtat mare trecere în fața Sfinției Sale Pãrintele Stareț Ștefan Neonil și întreaga obște de prea sfințiți frati cãlugãri de la Sf, M. Frãsinei. Din îndemnul Sãu am expediat o carte acolo, iar marele Har revãrsat peste Sfințiile Lor mi-au trimis o sponsorizare cu îndemnul de a scrie mai departe. Eu le-am trimis totuși 100 buc. cãrți nevroind sã fac vreo afacere, dar și din ascultare de Preasfințitul Pãrinte Varsanufie, Episcopul Prahovei. Deși, dacã vrea Bunul Dumnezeu sã capãt sponsori, la cei sãraci o distribui tot gratuit, la fel ca pânã acum.
Am 64 de ani și trãiesc din pensia bãrbatului meu. Mã iertați dacã v-am supãrat cu ceva, și rãmâne ca Bunul Dumnezeu sã vã îndrume gândurile bune spre aceastã \"Mare Lucrare a Duhului Sfânt\" sã putem, prin dragoste și unire, sã urcãm cu toții spre cea mai de sus treaptã a desãvârșirii duhovnicești.
Binecuvântați și mã iertați, sãrut mâna, Doamne ajutã.
Elisabeta Brãnoiu.\"


Desigur, pierdeți ansamblul din vedere dacă nu citiți textul integral la adresa dată mai sus... :)

Moga dragă, iată că solidaritatea umană funcționează odată în plus. Intenționam să-ți ofer suportul nostru mai de mult, dar am așteptat o poezie atât de bună, încât să permită și recomandarea și înstelarea ei. Uite, Călin a scris la ea aproape o jumătate de proză scurtă, clar a găsit în ea de toate. Acum ești în centrul reflectoarelor, pe cai mari, dar și pe cont propriu. Ține-te bine de coamă, să nu cazi. Noi te-am ajutat cât am putut, mai departe rămâne să-și spună cuvântul talentul tău și susnumita solidaritate umană.
Nu vom mai interacționa, îmi pare rău, dar e tipul de cadou pe care îl primești de la zână o dată în viață.

Aș fi doar mulțumit dacă aș știi că șoptești în somn salutul nostru esoteric: 5deF5!
Baftă!

... adică dragă ce-oi fi tu, care te recomanzi Irina, te rog în primul rând să-mi permiți să folosesc această adresare, până o să-mi rezolv o nedumerire care mă bântuie de ceva vreme. Ca să nu te las în ceață, am fost cu scrierile tale la psiholog. Ce mi s-a spus despre personalitatea care e în spatele comurilor și despre ruptura emoțională între comuri și texte, rămâne privat, că pe urmă e atac la persoană. Țin doar să spun, că ambii psihologi pe care i-am întrebat, au fost categorici într-o privință: cel puțin comurile sunt scrise de un bărbat matur, foarte abil în \"arta\" manipulării, cu vârsta cuprinsă între și între... în fine, detalii, nu te mai plictisesc. Pot doar să-ți spun că ai putea să îmbunătățești tehnica de folosire a femininului, și că schimbarea excesiv de deasă a pozelor (pentru a demonstra existența unei persoane) a fost o stângăcie. Nu contestă nimeni că Irina e o persoană reală, disponibilă la telefon de exemplu. Cine scrie însă, e altă poveste... Deci până mă lămuresc, te rog să-mi permiți să te numesc draga mea Creatură, și să te tratez fără menajamente, așa cum aș trata un personaj care manipulează o puștoaică. Dacă eu sunt doar paranoic, nu poți decât să te bucuri, nu? Publicitate gratis... :))

Revenind la text. E o ruptură la \"fade out\", pe care, evident, o ignori cu mare drag. \"fade out\" e asumabil, personal, și setup-ul inițial potențează ecoul, până la revoltă - \"de ce trebuie să ne stingem?!\" - opțiunile de spiralare sunt ale receptorului, și până la urmă acesta e scopul, trezirea unei mirări în fața inevitabilului, mai mult sau mai puțin inefabil, ce zăcea adormită în cititor.
Perspectiva de la care se pleacă e domoală, mai degrabă împlinită. \"blând ucis de seară\" povestește despre naturalețea sfârșitului, e în ordinea firească a lucrurilor. O viață se apropie de sfârșit, într-o notă gravă, chemătoare la comuniune.

Faptul că poți să faci mișto de asta, mă face să apreciez combinația unică de cinism și inteligență pe care o etalezi. Aș vrea doar să fie clar că nu avem de-a face cu tânăra mimoză, încadrabilă la categoria tinere speranțe, viitoare olimpice, ci cu un om definit înainte de orice de răutate. Adică cu tine, dragă Creatură. Remarcabil că te-ai dus cu gândul la GPS, aceasta relevă, cred, lipsa de direcție, e bine să ne reamintim, pe viu, că inteligența fără morală e chioară rău. A amesteca simbolurile cu schemele organizaționale, e ca și cum l-ai înjura pe Isus pentru rugurile inchiziției. Clopotul e un simbol, Prea Fericitul Daniel e o fantoșă organizațională. Nu te suspectez că nu știi prea bine diferența, e încă una dintre confuzările ilicite pe care le strecori sub preș.
În privința melodiei lui Chris Rea, cred că ar trebui să o ascultăm, amândoi, de cât mai multe ori, să nu spunem că n-am fost avertizați... :)
Pentru o quasipersoană desigur că sunt de dorit cât mai multe quasihaiku-uri, dar cred că scotocești acolo unde foamea ta de quasirealitate nu are cu ce să se astâmpere...
Noapte bună, dragă Creatură...

Uneori îmi place să-l văd pe Isus și pe apostoli ca pe o gașcă de hipioți porniți spre LA-ul zilelor lor. Peripeții, soap and hard drama, no happy end (vezi \"Hair\" și \"Jesus Christ Superstar\"). Pornografia începe abia după răstignire, după ce se termină filmul.

În ciuda aparențelor, nu sunt un ateu, în sensul în care ateismul presupune comiterea actului de credință pe dos, cu nu în față. Nu mă pot ruga lui Isus (ar fi un nonsens pentru mine) dar adesea, în funcție de dispoziție, mi-e fie simpatic, fie de-a dreptul drag – oricum o blasfemie. Ținând cont și de noile texte descoperite, scăpate de epurarea bisericii – Doamne, ce iubesc surprizele istoriei! – râd ca prostul singur rescriindu-i viața în gând. E atât de uman!

Ca de obicei în urma oricărei celebrități, apărem noi, idolatrii. Care facem ceea ce știm mai bine: exilăm umanitatea în afara noastră, acolo unde nu mai este tangibilă, unde nu ne mai este imputabilă. De aici începe furia mea, reflectată în textele de până acum.

Poezia ta mi-e atât de la timp venită! Uneori uit pe cine sunt furios și încerc tentația penibilă a „Bibliei vesele”. Nu am a mă lupta cu Dumnezeu, credincioșii au nevoie uneori de opoziție. Sau veselia lor de a trece trăirile presupus intense în derizoriu: „l-am crucificat, l-am înviat, l-am prăznuit” – din Crăciun în Paște ne închinăm soarelui ca să răsară și a doua zi.
Eram ușor îmbâcsit de logică, îmi pică foarte bine metaforele de față pentru coagularea emoțională a obiectului furiei, am rezonat, am aflat, îți mulțumesc.

Și uite-așa, pâș-pâș, începe să devină vizibil planul. Bătrânul pescar, răbdător, aproape că a terminat de întins năvodul. Sunt deja îngrijorat, pentru că, dacă intuiesc corect, voi fi nevoit să-i atac concluziile. Neplăcutul paradox va fi că, de această dată, am toate șansele să fiu eu asimilat poziției dogmatice! Nu vreau să stric surpriza, dar să recapitulăm:
Plecăm la drum vânturându-ne lejer prin transfinitul lui Cantor, și remarcând, cică în treacăt [:))], că \"Nu mai există nici o închidere!\" pentru gândirea \"clasică\" care dorește să interpreteze rezultatele. Suficient pentru a sădi prima punere la îndoială. Se presară, cu moderație, un pic de transcendență, și doar un strop de Philon, la sfârșit: \"substanța lui Dumnezeu se revarsă indefinit fără pierdere\". Mesenii care nu înțeleg conceptul de aperitiv, răcnesc nemulțumiți. Pagubă-n ciuperci, zice dl. Gorun, asemeni lui Țuțea reflectând la Kant, urmează felul doi.
Evident, cu rafinament, se servește supă a la Aristotel. Unii înjură că nu li se dă direct friptura, dl. Gorun le răstoarnă ceaunu-n cap, \"le chef\" îi ia boneta domnului Gorun - în fine balamuc. Eu profit de agitație să mă-ndop, cu mare atenție însă la ingrediente. Supa, limpede și clară, dar uite ce crutoane ciudate! \"limită a gândirii și exprimării «logice»\" aristotelice în imposibilitatea de a enunța ceva despre Substanță, nu poate fi cunoscută \"«esența» Divinității, Infinitului și Continuu-lui\", eșecul în \"«maximum-ul» lui Causanus\" deși știa că Dumnezeu este inefabil, lirismele lui Cantor \"Acesta este «Actus Purrisimus» pe care mulți îl numesc «Dumnezeu»\", și, da!, clar are un strop de smântână, se vede pe fundul castronului, la sfârșit, \"nu numai «transfinitul» cantorian ar trebui pus în discuție, ci și matematica\", de la sceptici citire. După această supă, ca după orice entrée bine dozat, rămâi cu foamea intactă: am aflat despre limitele gândirii potențate de logica clasică, aritotelică, și nici matematica nu pare o soluție pentru descrierea a ceea ce poate cuprinde tot, inclusiv pre dânsa, matematica. Altfel spus, un sistem închis nu se poate descrie complet pe sine... Hmmm. Văd că s-au adus furculițe, râmân la masă.
Se lovește la ficat cu \"main courses\"
0. mititei: exemplu clasic (Caragiale) de inșiruire de cuvinte aparent fără legătură între ele, dar pline de sens în curgere (o numim atmosferă) pentru cititor. Faptul că exemplul este personalizat pe cultura română = muștar. Ți se face gura pungă, și începi să te gândești de 2 ori înainte de a spune că există enunțuri cu sens și fără sens - te-ai putea trezi în situația în care recuzi ca fiind lipsită de sens o parte importantă din artă și literatură. Parcă nu dă prea bine nici să zici că asta nu-i cunoaștere... Mda, viclean bătrânul pescar.
2. somon fumee: fizică cuantică cu fizică relativistă, efortul nereușit de unificare, contradicții cu logica clasică evidențiate de experimente care descriu realitatea. Da, uitasem sosul remoulade, \"această teoremă își demonstrează, prin experiment «obiectiv», validitatea (mă feresc să spun «adevărul»)\", clar o să ne luptăm și cu definiția adevărului, cât de curând. O teorie fizică nu este confirmată sau adevărată, ci doar încă necontrazisă de experimente. Evident că dl. Gorun nu se va mulțumi cu acest adevăr relativ, fad, provizoriu...
3. Dumnezeule, câte sărmăluțe! Confruntați cu o serie aparent infinită de probleme particulare, \"puncte singulare\" în care logica tradițională nu mai funcționează, apar în haită \"logicile «paraconsistente»\", care pot descrie situația pentru care au fost inventate dar sunt inconsistente unele cu altele, și nici nu se întrevede vreun unificator la orizont. Logicile alternative par a prolifera la nesfârșit, și se pare că am dat peste o limită a gândirii umane, aceea de a îngloba cunoașterea, pe măsură ce devine din ce în ce mai \"în adâncime\", într-o schemă generală universal valabilă. Fărâmițare în sisteme inconsistente reciproc.
4. toată lumea râgăie discret sub șervet, pauză de cafea. \"dialetheismul\", acceptarea unei contradicții nu duce în mod necesar la incoerența teoriei care o înglobează.
5. medalion de vițel! Putem construi liniștit înglobând o contradicție de genul \"Esența materiei prime/substanței este că ea nu are esență\". Teoriile care înglobează afirmații de acest gen nu sunt ilicite, cel puțin nu principial.
\"Se ajunge astfel, printr-o afirmație paradoxală, să se recunoască atingerea unei limite a gȃndirii conceptuale, dar și depășirea acestei limite\" Evident, mă scobesc în dinți și mă întreb câte și care anume asemenea afirmații contradictorii putem îngloba, și până la urmă cum mai stabilim coerența teoriei dacă numărul de paradoxuri înglobabile este nedeterminat principial. Felul ăsta e un pic în sânge, eu îl servesc de obicei bine făcut...
6. în închidere, papanași. Adică gogoși, cu smântână și gem. \"peste cele două limite, intrăm în mitologia religioasă. Adică în acea «lume a îngerilor [și sfinților]» pe care frumos o descrie Pleșu în bestseller-ul său „Despre îngeri”\"
7. șervetul, vă mai așteptăm și data viitoare. Limitarea logicii aristotelice este prezentă și în sociologie, psihologie, chiar și în psihiatrie, \"pare a se fi extins chiar și la științele numite «umaniste». Dintre care filosofia nu e singura. Hermeneutica fiind una dintre încercările de a-l depăși.\"

Mda, a fost gustos și sățios, dar! (ca un oaspete nerecunoscător, îmi arde să cârcotesc, cu burta plină)
Întrevăd la orizont o luptă gnoseologică între \"încă necunoscut, nedescoperit\" și \"de necunoscut-ul, incognoscibilul\" dat de înseși limitele gândirii. Și îmi aduc aminte că Bergson a construit o întreagă bălărie, cu numele de cod \"elan vital\", pe baza presupoziției că s-a atins o limită a cunoașterii explicite, științifice, în anumite direcții.
De asemenea, atrag autorului atenția că a expus o sumă de limite ale gândirii ACTUALE, nu neapărat în genere. În definitiv, până la Aristotel nu aveam logica ... aristotelică! Faptul că ne-am lovit de contradicții și paradoxuri, încercând să explicăm universul și gândirea umană, este o constantă a istoriei noastre. Iar a defini incognoscibilul ca fiind ceea ce nu poate fi cunoscut cu logica aristotelică, e atât de aristotelic...
Aștept cu nerăbdare să văd cum înființați spațiul principial interzis omului care vrea experiențe replicabile și interpretabile, cam pe-acolo pe unde se plimba Pleșu când scria bestseller-uri, asta în condițiile în care cunoașterea inefabilă, inițiatică sau cum îi veți spune trebuie să admită principial o formă de comunicare către semeni, altfel eșuăm într-o individualitate perpetuă... Dar vă avertizez cu prietenie, să nu semene cu intuiționismul lui Bergson... Cu alte cuvinte va trebui să justificați și ce-mi lipsește mie, potențial partener de comunicare cu cunoscătorul întru inefabil, dacă nu acced la cunoașterea respectivă, indiferent de cunoștințe și deschidere mentală, totul fără a inventa un simț aparte, pe care unii îl au și alții nu... :))

Laurențiu Orașanu, din cauza lipsei diacriticelor din comentariile tale se pare că am înțeles greșit ce ai spus. Să reformulăm:
Dacă tu crezi că Che nu a fost un rebel, el refuzând onorurile și tu acceptându-le, \"atunci inseamna ca vrei sa lasi loc gol in jurul tau, sa iti elimini eventualii rivali\"
Tot nu văd implicația logică. Nu decurge pe cale de consecință logică concluzia introdusă de \"atunci\". Cunoști termenii despre care vorbesc, nu?
Cel care s-a schimbat în șase luni sunt eu. De exemplu te cunosc pe tine, nu mai îmi fac nici o iluzie în ce te privește, am scris aproape o sută de texte și consum energie răspunzându-ți.
Dacă ai ceva de spus și despre text te mai aștept cu plăcere.
Pe de altă parte nu am făcut filosofia degeaba. Știu când un text este limpede și analitic.

Anca Roshu, faci foarte multe presupuneri, comul tău abundă în speculații. Ai folosit de patru ori \"se pare\". Iar faptul că tu și Laurențiu Orășanu vedeți un banal nivel de acces pe un site ca un favor sau un privilegiu, vă face apți pentru servitute.
În privința singurului lucru concret la care te referi, comul pe care îl presupui despre viața ta privată, țin să-ți reamintesc că mi-ai împărtășit impresia ta despre lectura \"Lolitei\". Ți-am mulțumit pentru confesiune, și mi-am manifestat speranța că vei mai avea asemenea experiențe pe care am dedus că le prețuiești. Evident într-un context literar. Faptul că ai făcut alte conexiuni nu poate decât să mă amuze. Îmi este suficient să încerc să te citesc, mai mult ar fi deja o povară.
Comentariile le-am închis pentru că nu mă mai interesează nimic din ce mi s-ar putea spune pe subiectul acelui text.

Din nou, observ la tine și la Laurențiu Orășanu o confuzie comună multor altor agonici, care însă introduce o decoerență gravă în înțelegerea și abordarea fenomenelor. Este vorba de confuzia (sau identificarea intenționată) a enunțului și enunțătorului. Este principala problemă care vă handicapează în dorința voastră sinceră de a trăi după principii, nu doar după afecte, la întâmplare. Dat fiind că încercați să creați literatură, acest defect nu este neimportant. Reflectați. Destinși, dacă se poate.
Nimeni nu vă poate lua ceva din ceea ce gândiți, simțiți, creați. Dar nici nu poate adăuga, desigur. Sunteți ceea ce sunteți, iar eu mă bucur că este așa.


Dana Banu, este minunat că faci o distincție clară între text și autorul său. E genul de prietenie autentică care poate aduce plusvaloare, atât intelectuală cât și sufletească celor ce se numesc prieteni, într-un asemenea context sincer și direct.
Ne mai citim, desigur... :)

O seară bună
Victor Potra

Nică Mădălina, navigarea pe un lac îți creează dependențe. Deja se văd semnele. Ar trebui să-ncerci și mările. Sunt mult mai agitate și periculoase, dar te pot învăța alceva decât această plutire pe o baltă călduță, în timp ce spectatorii fac cu mâna de pe margine.

Păcat de talent. Pas cu pas, te plafonezi într-un context agonizant de fad.

Ție nu ți-e dor de feedback adevărat?

Cu respect pentru certitudinea talentului tău, cu tristețe pentru restul,
Victor Potra

adică nu te cumpăr nici ca Edit Piaf, nici ca Jeanne D\'Arc... Da\' tu tocmai inventezi ceva, asta-i interesant. Nu sări pe Floribel pentru superstiții (da, am zis SUPERSTIȚII), a fi \"previzibil\" sporește plăcerea surprizei pe care ți-o poți face singur, uită-te la mine! :))
Depresed or not, here I am, chill out maam\' :)

1. Stând calm și seren, acest text nu-mi induce nici o boare de zâmbet. Dar când m-ați văzut pe mine calm și seren? Buhahaha! :)))
2. Cred că domnul Jorz are dreptate când spune că \"acesta este unul dintre cele mai bune poeme\" citite de dânsul pe pagina domnului \"AsZtalos\" [ :))) ] Ținând cont că dl. Jorz citește cu regularitate un poem gyurilandian pe trimestru, începând de acum 85 de zile, și că nea Unguru\' produce 8 pe lună, cred că este suficient demonstrat adevărul acestei afirmații.
3. Acum, domnu\' Jorz, exagerați când spuneți de bozgoru\' că \"dumneata nu ai umor, nici cât o mătură!\", eu zic că are, cam așa, cât un aspirator la vreo 800 de Wați, adică nici prea-prea, nici foarte-foarte, cât să râd tăvălindu-mă preț de un covor, eu zic să rafinați invectiva, că am văzut că puteți mai mult când puneți suflet, vă rog frumos, faceți un efort și de data asta...
Cu mare drag de toată halimaua, Victor

Dle. Mihai Robea, mulțumesc pentru observații. Subtitlul e relevant pentru starea de spirit în care a fost scris, e de gândit dacă merită păstrat. \"zdrăngănei\", mai ales în combinație cu \"gâjâit\", e un punct asupra căruia am mai primit observații. Doar ca notă, e vorba de o imagine pe care am experimentat-o real: în 1988, în Apuseni, o tabără de țigani nomazi, seara, corturi, căruțe, foc. Țigancă bătrână, cu salbă la gât, descântec de nenoroc, lângă flăcări. Vocea semăna cu un gâjâit, punctat ca ritm de zdrăngănitul salbei de la gât, în momentele cheie. Desigur că nu poți să dai note explicative la o poezie, dar asta era imaginea, am să reflectez la alte modalități de a transmite acea trăire...

Mulțumesc de asemenea tuturor celor care mi-au transmis aprecierea lor prin mijloace mai puțin vizibile în subsolul acestui text, fie că e vorba de telefon, mess sau inflație :)

Maria, o primă observație: încă ai probleme cu limba română. Dat fiind că ai făcut Facultatea de litere la Chișinău, acest lucru e dramatic, pentru mine, dar asta e altă poveste.
Nu te abordez pentru a te desființa, doamne ferește, ci pentru că dintre ultimele texte înscrise la Atelier, în secțiunea proză, al tău pare cel mai promițător.
Primul handicap, limba română, nu este de netrecut. Ecaterina Bargan, de exemplu, are și ea aceeași problemă, dar mult atenuată, iar faptul că este sfătuită/criticată continuu, a ajutat-o să evolueze foarte mult, rapid. Îți recomand să citești în draci, literatură română, mai degrabă clasică, mai întâi, fără mari inovații de limbaj.
Faptul că ai expus de la început planul lucrării, de la care ai plecat în construcție, este de mare folos pentru a putea să discutăm aplicat.
1. Ți-ai asumat un personaj masculin, care povestește la persoana întâi. Personajul nu se susține psihologic, nici prin exprimare, nici prin abordare. Ar fi foarte mult de discutat, deocamdată, până mai capeți experiență, asumă-ți doar perspectiva feminină, care ți-e proprie. Gândirea și contrucția unui personaj de sex opus e un exercițiu greu, pentru viitor. Putea foarte bine să fie o profesoară, pe care bărbatul o părăsește pentru una mai tânără.
2. Dacă îl faci profesor de latină, trebuie să vorbească o latină impecabilă. Eu nu știu latină, dar ceea ce scrie personajul pe tablă sunt expresii bine cunoscute (asta e ok ca idee, că faci apel doar la cultura generală) dar cel puțin două sunt scrise greșit. Acest lucru îți discreditează complet personajul, ca profesor.
3. Sunt obositoare în text expresiile în latină, mai ales dacă nu sunt loc comun de cultură generală, riști să nu fii înțeleasă.
4. Când personajul povestește la persoana I, e bine să delimitezi cumva \"gândurile\", reflecțiile despre sine sau alții, de relatarea epică, de povestirea unor acțiuni. De obicei se face prin limbaj și stil de exprimare. E foarte ușor de derapat aici, la ultima mea proză e o greșeală făcută și de mine, va trebui să o corectez.
5. Ar fi trebuit să respecți întocmai planul luat de la Sebastian. Drumul prin orasul nins e foarte important, atât din punct de vedere emoțional, cât și epic, e declanșatorul care dă naștere unei furtuni în sufletul profesorului ratat. Tu expediezi ninsoarea la începutul prozei, acolo unde n-are nici un efect.
6. Părerea mea este că te intinzi prea mult la situația conjugală. Pe de altă parte, dacă nu-l făceai să se despartă, ci doar relatai monotonia dimineții unui cuplu, în care partenerii nu-și mai spun nimic unul altuia, ai fi schițat o disperare mult mai autentică, cititorul și-ar fi simțit, odată cu personajul, pieptul greu, respirând o viață stătută, și ieșirea în orașul proaspăt, înzăpezit, ar fi venit ca o eliberare, cititorul ar fi fost deja pe jumătate convins, din cauza contrastului, să se ralieze oricărei revelații ai fi ales să-i prezinți.
7. Atenție la metafore și regionalisme. \"fetița cu două oceane profunde pe față\" e o metaforă nefericită, mai degrabă te duce cu gândul la lacrimi, cititorul înțelege ceea ce spui mai degrabă prin deducție logică decât prin magia alăturării neașteptate de cuvinte. \"cartier moșneag\" este o folosire inadecvată a cuvântului \"moșneag\", rar l-am întâlnit folosit ca atribut, și în genere e rezervat persoanelor. Ce înseamnă \"Cuban\", la ideea plecării pe front?
8. Nu văd motivația logică a următoarei înșiruiri de gânduri ale personajului: mizeria războiului, dorința de a scrie o carte, și, în final, entuziasmul patriotic care, culmea, pare a pregăti pentru vitejie și... tocmai război...
9. Atenție la acuratețea istorică a faptelor, dacă faci apel la așa ceva. Tratative între Antonescu și Mussolini în 42? Și având ca miză ieșirea României din război? Nu există așa ceva. Doar ca informare, Antonescu se pare că era una dintre puținele persoane temute de Hitler, Antonescu trata întotdeauna direct cu el.
10. Diminutivele pot foace mult rău unui text, dacă nu sunt cerute de o situație anume, emoțională, sau dată de personaj (cum e definit). Exemple: ochișori, colonițe etc.
11. Exemple de gramatică incorectă (revin, pentru că sunt mai multe decât am văzut la prima lectură):
Îmi era jale de ei - te apucă jalea pentru ceva, nu ți-e jale de cineva
Radio cârâise - Radioul cârâise sau la Radio se... parcă nici cârâise nu e o expresie potrivită. Dacă vrei o expresie care să transmită agresiunea din partea Radioului, poți încerca ceva de genul: La Radio comentatorul lătrase/bălmăjise/povestise - în funcție de ce vrei să transmiți, agresiv/confuz/neutru.
Ar mai fi, dar sper că pentru început am reușit să-ți ofer câteva repere pentru a scrie mai bine.
Scrie în continuare, cele de mai sus sunt pentru că am considerat că merită...

Ne-am fugărit pe agonia asta ca pe Câmpiile Elizee, a fost fun, dar acum începe să fie redundant. Mi-e tare drag să glumesc cu tine, dar cred că momentan o să luam o pauză, următoarea lună cu greu o să mai găsesc timp pentru scris, necum pentru obișnuitele noastre schimburi de replici.

Observațiile cu rima (mai puțin intenționalitatea) sunt corecte, dar nu mi-a păsat. Nu sunt căutate rimele, așa au venit gândurile, nu am dorit să rafinez nimic, e un text complet nelucrat, parte din experimentele pe care le fac cu mine. O să mă întrebi de ce le expun, dacă sunt doar experimentele mele. Pentru că am atâta nevoie de oameni... Nu mi-e nici rușine, nici frică să mă expun, să exagerez cu senzualitatea sau cu punerea pe tapet a sufletului.

Apropos de scris stângaci: am vrut să pun niște note de lectură la \"sub pământ\", dar m-am abținut, din motivele enunțate în începutul comentariului. Oricum ești virulent, și fără să fii zădărit. Ai acolo o proză posibil bună, cu câteva corecții. Dă-mi de știre dacă poți să accepți o critică fără să urmeze pe urmă o tonă de comentarii pe textele mele... :) Pe email, evident...

În rest... Ți-am mai spus că ești inteligent, nu?...

STELUȚÃ :)))
E prima pe care o dau, așa că rog posteritatea să rețină că această creație este prima care m-a convins necondiționat să o recomand și altora (aceasta este ideea din spatele sistemului de evidențiere, nu?)
Evident, faptul că anumite aspecte tehnice care mă privesc sunt încă \"în suspans\", fac ca această recomandare să fie susținută doar de un nume și de câteva argumente, nu și de un sistem și de simbolurile lui... vizuale :)))
Ceea ce nu cred că duce în derizoriu recomandarea, dimpotrivă...

Silvia, cu toată simpatia pentru tine, nu îl poți contra pe Jorz la textul ăsta. Ți-o spun ca un prădător care îl pândește de ceva timp, cam de când niște \"piticoanțe\" au ratat întâlnirea cu el. Desigur că unele dintre comentariile lui sunt enervante pentru, că fac apel la autoritatea de poet consacrat (eu am în plan să cumpăr trei cărți de el, doar că nu le-am găsit în librării...) și există o dorință larg împărtășită de a-i mai tăia din nas.
Dar nu pe textul ăsta! E bun, n-ai ce-i face, are și imagine, și reverb emoțional, m-a atins și pe mine, care nu sunt un consumator tipic de poezie.
Dacă cineva cu talent poetic și-ar aminti perioada petrecută ca făt în pântecele mamei, probabil că așa ar picta visul cald al ființei fizic în ființarea maternă, și revelația dualității, deci a singurătății, suntem unul într-altul, deci unul și altul, pentru că-ți aud cântecul...
Domnule Jorz, cu plăcerea lecturii, și cu regretul că de data asta, nu...
Vorba dumneavoastră, ne mai citim... :)

Draga mea, ce naiba îți dă șoricarul ăla să mănânci, claxoane? De fapt tot emailul tău sună ca un behăit de Dacie în fața barierei, la parcarea de la Sofitel! Ai un umor de Carrefour în zi de sâmbătă și metafore cu miros de mititei. Auzi, „boul bălții în pană de vopsea”… ce, actualul îți vopsește nuferii din creieraș în culorile Rusiei?
Iartă-mă că îți vorbesc în halul ăsta, dar exact la genul ăsta te exprimi, și poate te zgâlțâi un pic și-ți dai seama cât te-ai degradat de când nu mai ești alături de mine… Ar trebui să-ți aduci aminte că replicile mele de șantierist n-au existat până când n-ai început să-mi explici cu lux de amănunte cum nu-ți stimulez eu punctul G spre deosebire de… ouaaauhh! Îmi vine să arunc monitorul pe fereastră, de la 7… Ai un deosebit talent să mă scoți din minți, și pe urmă să te îmbraci în inocență rănită și să-ți mai și închipui că ești demnitatea întruchipată… Nici acum nu ai înțeles de ce am aruncat televizorul pe geam, nu?... Televizorul ăla în fața căruia zăceai la nesfîrșire, cu nesimțirea crescând în jur tău în mormane de mucuri, cutii de înghețată și sticle de Pepsi… măcar de le-ai fi pus capacul la loc bine, să nu se mai verse pe covor… Și tot tu zici „bleahhhh”?
Măcar de ți-ai fi dat seama că toate le-am făcut din iubire!... Tu nu ești așa, și eu știu cel mai bine asta… Îți aduci aminte când vorbeam de Sartre? Sau de „Maestrul și Margareta”? Sau când am analizat „Brazil” toată noaptea, scenă cu scenă? Ți-e nu-ți prea plăcuse dar până la urmă te-am convins că e o capodoperă cinematografică… Câte ai învățat de la mine!… Și eu de la tine… Nu-mi cere exemple concrete, dar de fiecare dată când aveam una dintre acele lungi explorări intelectuale în care te conduceam pas cu pas spre revelație, armonia spirituală din acel moment era pentru mine satisfacția supremă! Știu că era obositor și-ți cerea eforturi, de aceea și acceptam ca imediat după finalul discuției să pleci la culcare, deși nu am înțeles de ce trebuia neapărat să te las să dormi singură… Mi-ar fi fost suficient să te țin în brațe, dar migrenele tale nici asta nu suportau. E drept că eram excitat, dar pot să trăiesc și fără sex când am asemenea împlinire sufletească…
Adevărat… Nu ai susținut niciodată că ai fi altceva decât un om simplu, dar tocmai curățenia ta m-a facut să-ți povestesc de Pygmalion și să te aleg pe tine… Și acuzele că nu te ascultam… Ba da, doar că mă gândeam și la altele, mai importante. Pentru povestiri gen întâmplări de la casting și probe de reclamă știi că-mi ajunge doar un sfert de emisferă… De altfel ți-am și dovedit-o, când ți-am relatat cuvânt cu cuvânt tot ce-mi spusesei în ultimul sfert de oră, relativ la mânăriile pentru postul de la Bulandra. Ceea ce… mă rog, până la urmă chiar mă face să mă întreb dacă te-am înțeles vreodată… Acum pot să-ți spun sincer că de fapt nu am priceput de ce ai spart după aceea serviciul de la mama, farfurioară cu farfurioară și ceșcuță cu ceșcuță… Venise la ușă doamna Aștefăniței de la 6, îți aduci aminte ce față terorizată avea? Doamne, ce-am mai râs după aia… Și când am inundat-o… Țopăia ca o găină cu capul tăiat! Hai, mă, că ne-am distrat bine împreună!... Să ne aducem acum aminte doar de cele rele e chiar stupid. Mai ales că nu se știe cum ne-aduce din nou viața față-n față…
În fine, ca să lămurim măcar un lucru: eu credeam că am avut parte de „relatări hot” doar ca să mă scoți din minți și să mă filmezi cu telefonul. Apropo, nu mă așteptam să o accepte ca probă, 1-0 pentru tine. Acum tu zici că vroiai să vezi dacă am „ceva sânge în plămâni”. Presupun că trebuia să-ți arăt că te iubesc, sau ce? Chiar nu mă prind. Oricum, expresiile astea noi, luate ca SIDA de la siminică ăsta al tău, și felul haotic în care te încăpățânezi să scrii mă obosesc și chiar mi s-a tăiat de analize pe text. Dacă ai ceva de spus, spune clar și cu alineat. Dacă vrei să înțeleg…
Nicolae (că nu-și semnează filmele nikki!) nu știu cât e de homosexual, deși n-ar fi de mirare după cum își construiește personajele, dar știu sigur că acum e în proces de stabilire a paternității cu una din studentele lui. Așa că mai lasă-mă cu băiat bun. O fi, da’ prea e ambidextru...
Am vorbit despre trecut de mi s-a acrit... promit că o să-ți trimit alt email, exclusiv cu planuri de viitor. Quantic... unde e? Știi că eu aflu ultimul despre cluburile noi. Mi-ar plăcea să ne vedem, dar, la rece judecând, nu în trei... Într-adevăr, probabil că o să fac ca în Iron sau chiar mai rău... Recunosc că am sărit calul atunci, și îmi pare rău... Știi cât de greu spun eu „sorry”, sper să nu profiți de asta.
Pe Mariana nu e cazul să o bagi în seamă foarte tare, dacă nu eram mahmur făceam un pic de ordine înainte să aterizeze ea... Cât de despre „ce mare șmecherie fac”... fac! Mă rog, cred că asta a și speriat-o pe Mariana...
Ideea e că mi-am schimbat cumva locul de muncă... Am firma în continuare, dar acum lucrez pentru cineva mai „deosebit”, jocurile se fac la alt nivel... O să-ți spun în emailul următor. Uite că-i știu și subject-ul: „Victor’s Bright Future” :)) Sper să merg în curând la prima zi în noul job, ar trebui să fie interesant, o să-ți povestesc...
Și te rog mult, când răspunzi nu băga de-alea cu „tu și planurile tale!...” De data asta e foarte serios și nu am nevoie de demotivare...
Cu speranța că mai sunt multe de spus între noi,
Victor