Victor Potra

Presupuneam că-i plac de vreme ce-și schimbase locul ca să mă poată urmări cu privirea. Avea un zâmbet tâmp, dar era drăguț și părea că are ceva prin portofel. Bea whisky cu gheață și pusese pe masă

mi-am comandat o viață de firmă n-am citit prospectul am purtat-o zilnic s-a jerpelit doi oameni bătrâni și un câine care stă să crape rădăcinile se usucă încet vreau să îmi pese dar tu crezi

pentru fiece fir de păr alb ai dreptul la o secundă de spaimă numără orele! cât a mai rămas? nu vei scăpa niciodată de umbra înjunghiată în spate e nevoie de fapte noi și tu nu le ai doar

Cum de s-au luat mama și tata e de mirare. Părinții lor erau din lumi cu desăvârșire diferite. George și Ana erau intelectuali subțiri, ea educată la pension, scriind și vorbind fluent în franceză și

ea era frumoasa ca o primăvară pielea îi mirosea a nuci verzi mi-era frică să-i spun la-revedere și atunci am fugit desculț arzând urmele pașilor pe care începuseră să crească vlăstare din

soarele ăsta de un roșu bolnav strecurat printre blocuri anunță o apocalipsă bleagă peste oraș călătoresc mereu spre apus văd cum se-mbâcsește fiecare bulevard de oboseală categoric aș vrea să

să mori cu ochii deschiși e un clișeu să mori banal să povestești toate astea obscen ești la jumătate îmi spune tata nu știe că mi-e atât de frică încât privesc numai în urmă trag de anii

Sugeram în fragmentul anterior că simțul moral interior, acea caracteristică mentală care ne permite să clasificăm instinctiv acțiunile în „bune” și „rele”, nu este reductibil la un sistem moral,

Simpatia mea pentru Diavol e un alt mod de a mă răsfăța într-o lume ipocrită, atât de morală încât binele trebuie să vină neapărat cu parafă și agheasmă pentru a fi recunoscut ca atare. Creștinismul

a plecat doar fiul rămâne granița trecută în fugă când ieșim la furat amintirile celuilalt ar fi trebuit să știm atâtea speranțe nu puteau decât să putrezească în patul

au rămas doar ochii de tine prea puțin, prea puțin… vine peste noi descarnarea ne prinde cu iubirile vraiște ne alungă în fapte mici numărăm ani copii și restul la pâine și țigări nu-l mai

se dedică lui Phobos, născătorul de tăceri ea îmi povestea despre ruși despre poziții eroice de sex anal despre capacitatea de a fi absent în mai multe locuri deodată despre transpirație și

ea prefera cabernetul californian eu rieslingul de jidvei se făcuse frig pe malul Tamisei rochia-n carouri îi tremura peste sânii străvezii până și rațele se plictisiseră de noi nici măcar nu ne

drumul către ea nu e cel al cuceritorului nici al adoratorului ați uitat cu toții o mască plânge, cealaltă râde cine e la mijloc?

prin ochii taurului lumea e desenată clar roșul e sângeriu tăișul la vedere moartea o surpriză îmi plac tribunele urlând sorții măsluiți golgota cu picadori la vedere în vârf

îmi fac un sandviș ung bine cu smerenie pun trei felioare delicate de dragoste prima-mbucătură-mi umple gura îmi simt dinții cădelnițând la a doua sunt agheasmatic la a treia mă cred

nu e rău, nu e rău! bătrânul cocor îmi arată furtuna respiră odată cu norii sfâșie plumbul, găsește lumina, joacă-te cu rafalele joacă-te! închid aripile tremurând pe un câmp pustiu au

copilul-bombă apare în cătarea puștii e dintr-o altă rasă un automat un alien fanatic dușmanul copiii-copii, civilizația, istoria, o lume stau în spatele armei mele dar tot are ochi verzi de